Panorama

Portul Rafina, Grecia

Există un vârtej care datorită furnicarului uman, îți suflă în vedere imagini halucinante.

Totul se petrece atât de rapid încât mintea abia poate să înregistreze culorile, mișcarea, umanul.

De departe totul se vede ca un puzzle care se așează singur, care se autocontrolează, autoreglează și astfel ia naștere ceea ce mulți numesc; civilizație, tehnologia care înconjoară omul.

Spre seară, o lumină înconjura portul, proveniența sa crepusculară este binecunoscută. În această opalescență, oamenii au devenit mai vii, marile lor bărci, plutind alene, deschideau doar un peisaj. Mașinile erau doar de decor. O clipă, părăsind imaginea din fața ochilor mei, mi-am imaginat în locul feriboturilor, triremele cu prova de aramă și cu ochiul ce privește de acolo, mi-am imaginat carele cu două roți trase de tauri, ce cară amfore pline de vin sau ulei. O clipă doar, am văzut acei oameni la fel de vii ca cei de azi, la fel de grăbiți, la fel de preocupați de problemele lor.

Reconstituirea unei trireme, Muzeul Marinei Militare din Athina, Grecia

Umanul transcende tehnologiei, recuperează pierderile, se întoarce nu pentru a privi, ci pentru a prinde. În legătura ce se creează prinsorii, învie ceea ce poate se credea uitat. Nu a fost prima dată când pe mine m-a prins un asemenea sentiment, l-am simțit și la Sarmizegetusa Regia, și la Câmpina, la Castelul Iulia Hașdeu și se poate continua. Este vorba doar de panoramă.