Nimfa

„...pentru ca nimfa să apară și lumea să dispară,

Stavros a pășit afară...” versuri nescrise în Zorba Grecu`

Turistă pe Akropolis, Acropole

Stavros se întoarce în ţara lui după anii petrecuţi pe aleea Descartes, în Paris, acum este inginer. După războiul civil mai ales, țara lui are nevoie de intelectuali și el știe asta.

Este în coama dealului stâncos ce se pierde-n mare, în fața lui, marea insulă Evia, ceva insulițe mici, două la număr care îi aglomerează vederea, mai jos, printre puținele case și multele stânci, un doc trebuie să apară. Stavros se apucă de măsurat începând cu nivelul mării, își lasă motocicleta americană între pinii înghesuiți.

Stavros este pe plaja îngustă, pietroasă, limbă curbă ce definește satul Agia Marinas, casele încep și se termină în această scurtă scurtătură. În final cele aproape zece case reușesc într-un periplu geodezic să definească localitatea. Două scurte străduțe, intrări spre munte, înmulțesc geometria infrastructurii locale.

Stavros le ia în calcul, notează cu grijă altitudinea fiecărei case, strada viitoare să nu altereze nimic. Stavros sculptează grafic în muntele viu o arteră pe care oamenii o vor folosi pentru a coborî, iar jos va trebui să despartă pragurile, cele de mare de cele de uscat, cele de ferry boat de cele auto.

Înălțând pentru a nu știu câta oară trepiedul cu ocular pentru a vizualiza și a măsura distanțele până la marcajele dispuse de el, Stavros o vede pe ea, pe tânăra ce și-a așternut cearceaful pe pietrele fierbinți de lângă mare. Vede o tânără cu părul peste coapse ce se străduie să întindă pânza albă pe care vântul o joacă în curbura solară, lumina și umbra învârtindu-se continuu pe stânci. Și el, lăsând totul baltă o ajută alergând deja, o ajută înainte ca ea să-și dea seama. Oare?!

Stavros o privește în timp ce ea pleacă. Ea urcă niște trepte ivite în stâncă parcă anume săpate pentru ea. Dar asta nu contează căci Stavros este deja lângă ea și când ea se iuțește pe străduță el nu o pierde. Soarele arde de amiază și drumul este scurt în pasul iuțit, este scurt mai ales când tânăra intră deja în curticica celei de-a doua case spre munte. În urma ei poarta o închide Stavros încet, cu frica de-a n-o întoarce pe preafrumoasa călăuză, ea intră deja în casă.

Un măslin uriaș încondeiază intrarea și umbra lui liniștește trecătorul, astfel că Stavros pătrunde în interiorul răcoros al unei case ce nu pare zidită în lumea aceasta. Ajunge repede în mijlocul unei camere lipsită de lumina neiertătoare a acelei zile de vară, asta pentru că smochini imenşi se apleacă peste casa mică cuprinzând-o asemeni unei caracatițe. Un miros marin, sărat-amărui invadează penumbra atunci când Stavros-i cuprinde umerii acoperiți de părul cârlionțat. Mirosul vânat de vânt este înlocuit cu cel de scorțișoară atunci când ea se întoarce și Stavros o îmbrățișează și o sărută ca și când această întâlnire ar fi fost o preumblată regăsire.

Nu se știe cât timp Stavros a iubit. Se știe doar că atunci când dormea, Stavros visa lumea întreagă, când se trezea, iubea din nou, gândindu-se că au trecut doar câteva zile și își va putea relua lucrul din nou, poate are să se așeze aici, în locul acesta. Dar aceste gânduri dispăreau odată cu apariția minunatei fete, dornică de iubire.

Nu se știe cât timp Stavros a iubit. Se știe doar că odată s-a trezit că nu mai putea, pur și simplu nu mai putea iubi. Ridicându-se încet a ajuns la baia mică, unde într-o ciob de oglindă s-a privit. Era prima oară când se privea. Dincolo, în triunghiul parcă mai luminos decât încăperea scundă, un bătrân, adus de spate, privea la rândul său. Atunci Stavros a realizat că era foarte bătrân și că anii au trecut foarte repede. A trecut din nou prin umbra încăperii deschizând ușa de la intrare. Un soare fin de dimineață îi trecu vederea ca printr-o sită. Ameți. Ajuns încet în stradă nu recunoscu nimic și când coborî încet spre țărm, în fața sa erau două nave suple, întocmai ca cele pe care le-a văzut în timpul războiului în portul Pireas, nave de desant maritim. Erau ferry-boat-uri de ultimă generație, cu pescaj mediu, cu porți aflate și la prova cât și la pupa, cu motoare silențioase. Stavros înțelese că timpul a trecut asemena fuiorului de fum pe care unul din coșuri îl lăsa încet spre nori.

Agia Marinas, Marathonas, Attica, Greece

Oarecum nervos, sau poate chiar furios, Stavros s-a întors înapoi pe străduța pe care doar cu câteva clipe în urmă o părăsise. Dorea să o întâlnească din nou pe frumoasa tânără pentru a-i cere explicații. A doua casă se dovedi a fi o vilă impunătoare, cu câini imenși atârnați parcă de luxuriantele marchize, cu capetele ridicate, mirosind briza. A treia parcă la fel.
Largi palmieri își deschideau frunzele ramuri deasupra celorlalte case ale căror obloane ținute închise din cauza căldurii păreau inatacabile. Înapoi în colțul străzii Stavros privi coama muntelui, în jos găsi cu privirea poteca pe care venise cu multe decenii în urmă, se avântă în direcția aceea ocolind. În umbra unor pini uriași un schelet ruginit de motocicletă era înghițit de rădăcinile stâncoase ale coniferelor. Se întoarse.

Pe străduța care acum se dovedi a fi o alee betonată, se lipi de poarta înaltă a vilei care acoperea locul pe care el îl știa cu o precizie matematică ca fiind cel în care își pierduse mai mult de jumătate din viață. Un domn îi răspunse politicos că nu cunoaște nici o tânără care să corespundă descrierii. O doamnă mult mai bătrână aflată în spatele acestuia îl alungă prin semne arătând că este nebun.
Stavros încercă la mai multe case, de fiecare dată era chiar mai rău. Simți că i se face rău, lui Stavros îi era foame și buzele se crăpau din cauza setei.

În port Stavros găsi o cișmea, după mult timp găsi butonul aflat chiar lângă țeavă care dădea voie apei să vină cu o presiune nebănuit de mare.
De pe cheiul înalt Stavros văzu plaja care își schimbase puțin curbura din cauza danelor ce permiteau navelor să acosteze, găsi un loc de unde putea privi totul mult mai aproape, dar de departe o văzu pe ea. Undeva aflată în cornul depărtat al plajei, ea discuta, părea că nu înțelege nimic din semnele unui tânăr aflat imediat lângă ea. Tânărul era și arăta întocmai ca un turist.

Stavros se sculă repede și alergă prin nisipul fierbinte, alergă cu ochii numai la ea. Ea era și ea era atât tânără și de frumoasă. Se împiedecă în gălețile pline cu nisip ale unor copii ce săpau de zor. Când căzu, văzu cu coada ochilor cum ea se ridică și urcă treptele spre esplanadă, în spatele ei, tânărul, ce nu avea mai mult de douăzeci de ani o urma îndeaproape. Ar fi vrut să vorbească poate cu ea, sau poate să-l avertizeze pe tânăr, nici el nu știa ce ar fi spus prima dată.

Stavros se ridică și scurtă oarecum drumul spre locul unde bănuia că tinerii s-ar fi aflat. Ba chiar îi văzu dând colțul străzii urcând aleea. Când ajunse la rândul său acolo, privind spre coama muntelui, tinerii dispăruseră.