Nimeni nu va reflecta îndelungat la ceea ce Doamna M a scris, explicaţia este simplă, nu mai merită, odată lucrurile semănate, chiar şi cu întârziere au prins nişte rădăcini groaznice în conştiinţa colectivă a umanităţii. Astăzi se zice aşa: „Era normal, era vital poate pentru acele vremuri, dar noi acum aşa trăim. Trăim visul ei!”
Apoi a venit poezia, versul care răsucea în pat politicul, contrazicea principiul economic în deruta lui ce vedea decăderea acestei lumi. Era simplu şi atunci lumea nu a înţeles, înţelege acum. Aşa suntem noi, capete vitrificate, pline de lumini ce rătăcesc în refracţia falsă a acestui conştient prezent. Da, ni s-a interzis viitorul, aşa este şi noi ne răzbunăm pe prezent. Da, nu-l facem „posteriori” ci „apriori”.
Cam de cand sa fie tabloul/fotografia? As spune 1900-1920. Nu ma pricep la istoria coafurii.
RăspundețiȘtergereHabar n-am, "Nu ştiu" cum am scris de nu ştiu câte ori în viitoare postare.
RăspundețiȘtergereÎn schimb, peste câteva zile plec din nou acolo, să mai scormonesc, să mă îmbăt cu soare. Mă voi duce din nou la Messolonghi, în drum mă voi opri în acel orăşel sfânt în memoria mea şi voi căuta poate casa, unde este acest tablou, dacă reuşesc, fi sigură că voi şti din nou mai multe de Doamna M :)
( adresă utilă http://www.messolonghibyronsociety.gr/)