Evenimentul precedat de formă

- Cea care mi-a şters poza a fost acoperită de valurile mării! -

...scriu asta pentru că mai târziu următoarea fotografie a ocupat locul ei în memoria aparatului; a îngheţat marea furioasă izbindu-se de stânci.
Când ea m-a pus să şterg fotografia am fost frustrat, lipsit de voinţă şi nu m-am opus.
Nimic după aceea nu mi-a mai plăcut. Neant. Împărţea spaţiul rămas între mine şi reprezentările picturale myceniene.

"Parakalo!"

Abia atunci am văzut-o, abia atunci i-am străfulgerat ochii. Dar lucrul acesta nici nu trebuia să se-ntâmple, dar nici să dispară. Ea a venit în întâmpinare.

Evenimentul este dator întâmplării, ea - întâmplarea - răspunde acestuia; lui, evenimentului prin chemare. Aici nu există simbioză, este o transformare, o metamorfoză şi odată evenimentul încheiat încep negocierile asupra importanţei acestuia. Dacă el nu a fost băgat în seamă, se va aşterne liniştea; neantul: el fiind evenimentul.
Cosmosul este cuprins de evenimente, dar câte sunt surprinse? prea puţine. Tocmai că atunci, ea -femeia- a surprins evenimentul, nu acesta pe ea, căci el s-a petrecut, el s-a perindat în faţa ochilor ei, până când ea l-a băgat în seamă, l-a înregistrat conştient, l-a fotografiat şi tot ea, din nou, a devenit martor şi subiect al evenimentului. Nu s-a putut sustrage pentru că s-a dorit să facă parte din eveniment şi momentul nu a surprins-o, pentru că ea prin natura sa, prin locul în care se afla: exista. Şi exista.

Dorind să fotografiez una din cele mai stilate figuri murale feminine din Muzeul de Arheologie din Atena, am zărit o altă figură, la fel de stilată, la fel de locală, de permanent integrată în estetica grecească. În jurul meu jucau imagini antice acoperite de sticlă securizată, imortale. Tot acolo, curatorul, o femeie tânără dădea parcă o valoare mai mare locului, era frumoasă şi când mi-a dat seama de asta, evenimentul trecuse, am fotografiat-o.

Era muzeu, era linişte. Era lumină, eram observabil.
Fotografiatul obiectelor în muzeu nu este interzis, folosirea blitz-ului este interzisă.

Forma a fost de vină pentru producerea evenimentului, forma în toată splendoarea.
Într-un muzeu sunt necesare obiectele (artefactele), acestea îl reprezintă îl fac să trăiască. La fel de necesari sunt oamenii; cei care colindă printre obiecte. Artefactele rămân, oamenii vin, privesc, unii chiar se miră, dar în final toţi pleacă. Toţi oamenii? Printre cei care bântuie muzeul se află şi curatorii, cei care nu pleacă niciodată, cei care întreţin muzeul. Asta este munca lor, serviciul de zi cu zi, îşi iau un concediu anual, apoi gata; înapoi printre "vechituri". Ori tocmai un chip frumos de grecoaică, chipul unei curatoare m-a atras şi am fotografiat-o; ea datoare evenimentului s-a apropiat de mine şi mi-a spus:

"Parakalo. Clean the imagine!"

A privit nervoasă în ochii mei, care erau şi erau umezi din cauza căldurii, încât în loc să mă execut ar fi trebuit să plâng, să mă zvârcolesc pe jos, să implor... eu am şters imaginea. Ea este cea care mi-a şters poza cu numărul ...698. Apoi n-am mai pozat nimic.

Apoi, a doua zi, când marea, nu ştiu de ce? se zvârcolea şi se tot strângea şi se-mprăştia am făcut din nou fotografii. Aceasta este imaginea care s-a suprapus peste ceea ce ar fi putut fi. Această imagine cu valurile ei furioase a acoperit chipul ei.