Dialoguri nescrise de Platon

Înainte de-a citi

Această piesă de teatru a fost dedicată primei cititoare.
Acum aş mai vrea să adaug pe listă şi pe KM, apoi pe toată gaşca lui de printre bloguri.
Piesa este în primul rând pentru cititorii mei, nu contează numărul lor.
Rândurile acestea au fost scrise în iunie în decursul a trei zile de căutări.

Dialoguri nescrise de Platon

Scena se prezintă cu cortina trasă la jumătatea distanţei, astfel încât publicul vede doar jumătatea din partea stângă. O baie normală cu chiuvetă, cadă şi wc. Deasupra chiuvetei este oglinda, perpendiculară pe linia cortinei, despărţind astfel scena în două.

ACTUL I - INTRAREA

Scena I - SINGURĂTATE

Dimineaţa.
Din partea dreaptă a scenei, intră, printr-o uşă un bărbat în jur de patruzeci de ani, se îndreaptă sigur spre chiuvetă, se uită în oglindă şi îşi mângâie barba.

- Trebuie să te rad!
- Dacă trebuie, de ce o fac de fiecare dată singur? Este atât de privat sau de ruşinos, vreau să o fac în public, dar unde?
- Să-mi rad barba cu martori, asta vreau!

Şi se apucă de treabă, apă, spumă şi mişcările sigure ale mânii, dar fără aparat, de fapt actorul simulează bărbieritul şi înainte de intrarea în scenă a fost vopsit şi odată cu spuma se duce şi vopseaua, mişcările sunt ample, durează aproape un minut.

- Da, arăt bine, şi mai spune lumea că am peste patruzeci de ani!
- Imediat, imediat şi se uită spre uşă, tot din acea parte se aud voci de copii, dar şi vocea feminină care le potoleşte zburdălnicia.


Scena a II-a – ALTĂ SINGURĂTATE

Cortina se pune în mişcare şi acoperă partea stângă, în timp ce partea dreaptă devine vizibilă. Aceeaşi baie, dar cu intrarea din dreapta şi un bărbat apropiat ca înfăţişare cu primul (nu acelaşi actor) vine şi el la chiuvetă, dar cu o barbă veritabilă.

- Nu reuşesc prin asta să mă schimb deloc, spune el privind în oglindă.
- Nu reuşesc să trec şi prin asta devin tot mai slab, orice schimbare ar trebui să mă facă mai puternic şi prin asta par tot mai slab de fapt.

Trage cu urechea la oglindă, îşi lipeşte obrazul de oglindă şi râde.

- Cred că o să conversăm şi astăzi, eu cu mine; ştiu ce-ai făcut “tinerelule”.

Mimează bărbieritul şi toate acestea cu mişcări ample, şi cântă, tare. Se aud bătăi în tavan şi o voce care strigă:

- Este ora 6 dimineaţa!

El se uită în sus.

- Oooo! am trezit zeii!

Privindu-se mai atent în oglindă.

- Prometeule!, …dar mai mult decât asta, trebuie să aştept!

Se proţăpeşte în faţa oglinzii uitându-se fix la el însuşi.


Scena a III-a – CEI SINGURI

Cortina din partea stângă se dă la o parte şi scena se vede în întregimea ei. Din partea stângă reintră bărbatul, dar de data aceasta timid, se apropie de oglindă, bate în ea încet cu arătătorul.

- Eşti aici?!

Celălalt, fără să mişte.

- Da, sunt aici!

Bărbatul: - Dacă eşti aici înseamnă că mă aşteptai!
Celălalt: - Da, sigur că te aşteptam şi mai aştept să-mi spui totul, fără perdea!

Bărbatul: - M-am jucat, am visat, am băut…
Celălalt: - Ai intrat pe internet?!

Bărbatul: - Nu. De ce!?
Celălalt: - De ce, de ce, doar şti că eu nu pot face asta. Te mai întreb odat? Ai intrat pe internet?!

Bărbatul: - Da, de ce?
Celălalt: - Iar de ce, fricosule. Ia stai; nu eşti fricos, eşti laş.

Bărbatul se apropie mai mult de oglindă şi prin oglindă îi trase o palmă celuilalt, celălalt primi palma cu seninătate.

Celălalt: - Ştii că n-ai voie!
Bărbatul: - Să intru pe internet?

Celălalt: - Nu, să-mi dai palme n-ai voie, profiţi de starea ta.
Bărbatul: - Ce, mă iei la rost? am intrat pe internet! Tu profiţi de starea ta!

Celălalt: - Ai intrat şi pe blogul ei?
Bărbatul: - Ai intrat pe blooogul eeiii?! Imită tărăgănat bărbatul pe celălalt.

Celălalt: - Aşa, fi tu cât mai adevărat, nu te lăsa. Ai citit?
Bărbatul: - Am citit!

Celălalt: - Şiii?
Bărbatul: - Scria de viaţă, ceva de carusel, de derută, de opacitate!

Celălalt: - Securizant!
Bărbatul: - De unde şti?!

Celălalt: - Ce să ştiu?!
Bărbatul: - De “securizant”!

Celălalt: - Tu mi-ai spus!
Bărbatul: - Când?!

Celălalt: - Acum!
Bărbatul: - Minţi, aici ai citit şi tu, şi tot mă iei la întrebări: - Ai intrat pe blooogul eeiii?! Şi bărbatul imită din nou un personaj lasciv, bălos şi bâlbâit.

Celălalt (serios): - Şti că nu pot!
Bărbatul: - Dar să-mi citeşti gândurile, poţi ori ba?!

Celălalt: - Pot, de aceea sunt aici.
Bărbatul (serios): - Pot să spun că nu mi-am pierdut timpul şi chiar am reuşit să înţeleg ceva.

Celălalt: - Călătoria?!
Bărbatul: - Da, călătoria!

Celălalt: - Dar şti că tu nu ai dreptul, numai eu am dreptul, eu sunt liber nu tu!
Bărbatul: - Te referi la statutul meu social?

Celălalt: - Mă refer la tine, la Ulise!
Bărbatul: - Dar tocmai prin asta am dreptul, să călătoresc, să văd, [pauză] ce? Stai să-ţi spun… Dunărea, apa tulbure ce inundă malul, traversarea, efortul de-a prinde soarele; măsurarea lui asemeni lui Arhimede.

Celălalt: - Iar te lauzi!
Bărbatul: - Dar tocmai asta merită toţi banii, … [întrerupt de Celălalt]

Celălalt: - Acum eşti Faust!
Bărbatul: - Sunt EU!

Celălalt: - S-ar putea să superi pe cineva!
Bărbatul: - Pe tine?!

Celălalt: - Pe o parte din mine!
Bărbatul: - Înţeleg.

Urmează o linişte apăsătoare, prin zgomote de brichete şi de chibrite ce se aprind, care se aud din spatele scenei, publicul este indus la o mai mare aşteptare.


Celălalt: - Tu!, de fapt nu ai dreptul, nici măcar ideea stângistă prin care să suporţi visul!
Bărbatul: - A, creaţia?! Eu nu am voie să creez…[întrerupt de Celălalt]

Celălalt: - Nu ai voie să te legi de Ea!
Bărbatul: - Pentru că…? Pentru că o simţi tangibilă, pentru că tu o vrei?

Celălalt: - Pentru că nu ai anvergură!
Bărbatul: - Aripi adică!

Celălalt: - Da!
Bărbatul: - Sărut-mâna.

ACTUL al II-lea – DE UNUL SINGUR

Tehnic, cele două băi pot traversa scena de la dreapta la stânga sau invers, astfel încât una dintre băi rămâne în lateral şi cealaltă jumătate a scenei poate fi ocupată cu altceva. De data aceasta baia Celuilat pleacă în dreapta şi baia Bărbatului este acum în partea dreaptă a scenei. Doi recuzitieri intră şi aşează nişte fotolii, o masă, o vitrină şi ceva scaune. Se aud zgomote de copiii, dar aceştia nu se văd. Intră Bărbatul din partea stângă, sigur pe el.


Scena I - Copiii

- V-am spus să nu mai săriţi!
- Nu vă este ruşine, ştiţi cât se chinuie mama voastră să facă curat, şi priveşte spre fotolii.

Se aud iarăşi chicote de copii şi un fotoliu chiar se mişcă, tras binenţeles din culise printr-o sfoară.

- Acum chiar că mă enervaţi, fiecare în camera lui, repede!

Se aud iarăşi chicote de copii, dar care scad în intensitate, semn că aceştia au părăsit camera de zi.

- Trebuie să ajung la servici, dar s-ar putea să nu ajung la timp pentru că trebuie să mă bărbieresc.
- Trebuie!

Se aude o voce de femeie, dar reprezentanta acesteia nu apare şi nici nu se înţelege ce spune.

- Să citim deci!

Bărbatul luă o carte din vitrină, o alese clar la întâmplare, la fel cum o deschide.
Se aruncă într-un fotoliu cu cartea întredeschisă. Cu voce tare recită:

- "Genialul pictor pictează! Genialul scriitor scrie! Genialul muzician cântă! Criminalul ucide!"

Sări din fotoliu.

- Ce poezie este asta?!
- De unde cartea asta, ce cărţi am eu şi cum? Cred că mă simt puţin urmărit!
- A venit vremea să pipăi!

Bărbatul merge în spatele scenei şi vine cu un tom - o carte foarte groasă- o leagănă în mână şi se aşează din nou în fotoliu şi pipăie paginile. Este o carte editată în semantica Braille.

- Acum nu mă mai aude nimeni!

Cortina.


Scena a II-a – Nevasta

Bărbatul este în fotoliu, nu se vede bine şi citeşte dintr-o carte, cu voce tare şi nu se înţelege ce citeşte. Se aude vocea unei femei tinere, dar care se suprapune peste vocea bărbatului, care scade ca intensitate. Din nou vocea femeii sună ca şi cum ar explica ceva, dar tot nu se înţelege nimic şi pentru a nu pune la încercare răbdarea publicului, Bărbatul preia dialogul.

- Acum nu am timp, nu vezi că citesc?

Pauză. Tăcere.

- Am să ajung la timp, nu trebuie să-ţi faci nici-o problemă, tocmai eram afundat în lectură… să-ţi citesc şi ţie? Bine!
-
”Dacă peştii disting, ca şi estetul, parfumuri deschise şi închise, iar dacă albinele clasifică intensităţile luminoase după greutate, - întunericul fiind pentru ele greu, iar lumina uşoară …”
[citat din Claude Levi-Strauss, Tropice triste, Ed. Ştiinţifică 1968, pag. 129 mijloc]

Pauză. Tăcere.

- Mă asculţi? Să mai citesc?
- Bine, ne întâlnim deseară. Tu duci copiii la şcoală.

Se aude o uşă trântită. Bărbatul încă nu se vede, lateral cum stă în fotoliu, doar braţele şi mişcarea capului ne induc prezenţa lui acolo.

- ... parfumuri deschise şi închise... întunericul greu – lumina uşoară...
- De ce ne trebuie contrast pentru a distinge, pentru ca mai târziu prin reflectare să ne împiedecăm de aceste trepte formate din diferenţe, din închis şi deschis, din greu şi uşor, apoi vine cea mai înaltă compusă din alb şi negru, pe care reuşim să o trecem. [Pauză] De aceea cu timpul ne vom izbi de zidul dintre bine şi rău; cei mai buni căţărători, nu vor reuşi decât să-l petreacă, când dintr-o parte în alta, când invers. Alţii, îşi vor sparge capetele încercând duritatea şi penetrabilitatea acestui mare contrast, acela dintre bine şi rău. [Pauză] Vor fi unii, care vor merge doar de-a lungul lui şi-şi vor da seama că au de parcurs de fapt un labirint şi vor reuşi să găsească acele porţi, acele treceri care fac legătura cu partea cealaltă.

Bărbatul terminându-şi acest monolog, parcă citit se ridică în picioare şi vine în faţa publicului. Acolo, în mijlocul scenei, mângâindu-şi barba cu amândouă mâinile, începând cu palmele lipite de tâmplă care se scurg încet peste obraji, unindu-se în mijlocul pieptului ca într-o salutare sau rugăciune budistă preţ de-o clipă.

- Este atât de greu şi atât de uşor!

Spune acesta cu voce disperată.
Acum publicul poate să-l vadă cu mâinile lateral întinse şi vopsit pe faţa întocmai ca la prima întâlnire cu acesta.

În spatele acestuia se trage cortina şi încet se retrage astfel încât dispare în spatele ei, oarecum lateral din cauza braţelor întinse.


Scena a III-a – Internet

Bărbatul este la masă, pe masă un laptop. Tastează zgomotos, fără mouse, numai cu shortcut-uri, este un adept al maşinii de scris, ceea ce se şi vede. Maşina de scris este lipită de laptop, de spatele ecranului acestuia, tot într-o simetrie pentru public.

- Aşa, nume utilizator...

Se aud tastele puternic apăsate.

- Aşa, parolă...
- Aşa, cutie... nu m-a căutat nimeni pe poştă.
- Acum altceva, alt nume, altă parolă... nimeni.
- Să o caut pe ea, să caut despre ea...

Se aude un cântec, ceva melodios, curgător.
Bărbatul dă din mâini, dirijează, se lasă cu scaunul pe spate, visează. Brusc acesta cade. Muzica continuă.

- Cum am căzut şi de ce?

Se scoală şi aduce alt scaun şi o ia de la început.

- Acum mai bine scriu şi eu pe blog.
- Să recitesc ceea ce am scris ieri.
- „Într-o frumoasă dimineaţă din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile înflorite din Bois de Boulogne...”
- Elegantă? Nu merge. Cred că am pun mai bine „zveltă”.
___________________________________________________
[ Text din "Străinul, Ciuma, Căderea, Exilul şi Împărăţia", de Albert Camus, Ed. Rao 1993 - din romanul Ciuma, pag. 181 şi următoarele fraze se referă tot la acţiunea din acest roman şi bună parte este copiat de acolo.
alezan, ~i, alezană, ~e adjectiv, roşcat, roib; iapă alezană. [din fr. alezan] - Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internaţional 2006 ] ___________________________________________________
- E mai concret, cred.
- "Într-o frumoasă dimineaţă de mai, o zveltă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile înflorite din Bois de Boulogne".
- Da, -luna mai- lărgea prea mult cadenţa.
- Parcă totuşi superbă nu merge, de găsit ceva... iapa trebuie să fie altfel, să zicem grasă? Puţin cam jignitor, o iapă trebuie să reprezinte călăreaţa, să fie strălucitoare, da strălucitoare.
- Parcă totuşi strălucitoare este mai, decât zveltă.
[Pauză]
- Trebuie ca iapa să fie neagră.
- Negru în mod discret exprimă de fapt eleganţa. Da. Acum este mai bine.
[Pauză]
- Ajunge!
- Nume utilizator...
- Parolă... nu m-a căutat nimeni. Nici măcar Ea.
- Dar pot să citesc sau nu despre Ea? Să mă scufund!
Bărbatul se depărteză de la masă. Un ceas bate, nu are importanţă ce oră. Pătrunde în baie şi îşi apropie faţa de oglindă.
- Hei, Houston, cred că avem o problemă!
[Replică celebră a cosmonauţilor americani de pe modulul Apollo... http://www.phrases.org.uk/meanings/houston-we-have-a-problem.html]

ACTUL al III-lea – EXORCIZAREA

Scena I - SINGURĂTATE

Tot dimineaţa.
Scena ca în actul întâi.
Bărbatul intră din nou în baie şi se apropie de oglindă, în partea dreaptă, Celălalt la fel.
Ar trebui să fie un fond sonor, o muzică, de exemplu ...

Bărbatul: - Eşti gata?
Celălalt: - Gata.

Bărbatul: - Nu ne-am înţeles!
Celălalt: - Nu!

Bărbatul: - Se pare că n-am de ales.
Celălalt: - Ba ai! Să îmi spui, să-mi împărtăşeşti…

Bărbatul: - Mă duc să iau cartea!
Celălalt: - Ce carte?! –“Celălalt” spune asta oarecum cu teamă.

Bărbatul: - Cartea sfântă, cartea neagră, “Cartea Cărţilor” cu care…

Celălalt începe să râdă, se ţine de chiuvetă.
Celălalt: - Eşti deplorabil, crezi că că în vremea de azi mai ţine chestia aia.

Bărbatul se întoarce brusc, iese din baie şi ia de pe masă o carte, într-adevăr neagră şi se întoarce grăbit în faţa oglinzii.

Celălalt: - Zi să aud, să joc puţin…

Bărbatul: - “O, muză cîntă-mi mie pe bărbatu
Viteaz şi iscusit, care-ntr-o vreme,
Cînd el cu măestria lui făcuse
Pustiu din ziduri sfinte...”
___________________________________________
Toate versurile sunt din Odiseea lui Homer, mai sus avem de fapt chiar începutul epopeii.
___________________________________________
Celălalt: - Ce faci, ce citeşti, unde sunt dumnezeii, sfinţii şi apostolii, te întinzi…

Bărbatul: - “Dar tot la urmă nu putu pe-aceia
Să-i mîntuie, oricît se străduise;
Pieriră din păcatul lor cu toţii,
C-au lăcomit...”

Celălalt: - Ştiu, acum ştiu nepriceputule... ce vrei?

Are loc o transformare la Celălalt, barba dispare (fiind falsă) şi în zbuciumul fizic apar pletele, mascate prin meşe; oricum Celălalt arăta ciudat, faptul că avea ceva păr în plus, aranjat, coafat, nu va deranja publicul. Apare de fapt o femeie, care nu pare prea liniştită. La vederea acestuia (acesteia), Bărbatul închide cartea, apoi grăbit o redeschide, tremură şi caută repede un cânt.

Bărbatul: - „Pe mine, zeul, tu mă-ntrebi, zeiţă,
De ce-am venit la tine. Eu voi spune
Tot adevărul, dacă mi-ai cerut-o.
Cu sil-am fost trimis încoa’ de [Pauză]
Căci cine-ar sta voios să umble-atîta
Întindere...”

[Pauza de mai sus reprezintă de fapt nepronunţarea lui „Zeus” ca divinitate, neparticiparea acestuia ca martor, ca şi cum acesta ar fi un cuvânt preasfânt. O respiraţie de fapt.]

Cealaltă: - „El zice că la tine e bărbatul
Cel mai nenorocit dintre bărbaţii...”

Zicând acestea se chirceşte şi se ascunde undeva sub chiuvetă.

Bărbatul: - ...cere acum din parte-ţi,
Cît poţi mai iute să-l porneşti pe dînsul,
Căci nu e dat să piară el departe
De dragii lui, ci e sortit să-şi vadă
Pe-ai săi şi casa-i naltă şi moşia”

De jos, fără ca Cealaltă să se mai vadă, se aud versurile:

Cealaltă: - „Ah, cruzi sînteţi, pizmaşi fără potrivă,
Voi, zeilor ce nu lăsaţi din pizmă
Pe zîne de a-şi lua de soţ pe-oricare
Bărbat şi-l pot alege din iubire!”

Bărbatul închide cartea iese din baie şi o lasă înapoi pe masă, se întoarce şi se spală pe faţă, de dincolo nu se mai aude nimic. Faţa lui este curată, ca şi cum s-ar fi barbierit, arată în întregul său mai bine. Iese afară şi vede cartea pe masă, o ia în mână.

- Ce carte, Odiseea? Mai citeşte cineva aşa ceva?! probabil copiii!
O lasă înapoi pe masă şi se uită la ceas, undeva în spate.

- Este deja 7 şi jumătate! Târziu.

O clipă se uită în baie de parcă ar fi auzit ceva.

- Copii!... Copii! Mergem la şcoală, deja am întârziat! strigă el spre partea stângă a scenei.

Cortina.

Sfârşit.