Ceva alb și foarte bărbătesc

Neînțelegerea

Scena VI


MAMA: Vă rog să mă iertați, domnule, dar mi-a spus fiica
      mea că v-a adus un ceai.
JAN: Da, uitați.
MAMA: L-ați băut?
JAN: Da, de ce?
MAMA: Vă rog să mă iertați, dar vreau să iau tava.
JAN (zîmbește): Îmi pare rău că v-am deranjat.
MAMA: Nu-i nimic. De fapt, ceaiul nu era pentru dumneavoastră.
JAN: A! deci asta era. Fiica dumneavoastră mi l-a adus fără să-l
      fi cerut.
MAMA (cu un fel de oboseală): Da, așa e. Ar fi fost mai bine...
JAN (uimit): Îmi pare rău, dar fiica dumneavoastră a vrut totuși
      să mi-l lase și n-am știut că...
MAMA: Și mie-mi pare rău. Dar nu vă scuzați. E pur și simplu
      vorba de-o neînțelegere.

Ia tava și dă să iasă.

Albert Camus, Teatru, Neînțelegerea, Rao, 1996, pag.107 mij.

Aripa

Pasărea -iubita mea plutitoare, a privit albastrul și și-a luat zborul. Penele ei calde cărămizii, îndreptate în direcția sosirii au parcurs un timp scurt: umbra.
Umbra fiind trecutul, fiind poate singura amprentă pe care o plutitoare, asemenea ei, o poate lăsa pentru un timp foarte scurt. Timp ce pentru unii poate însemna un an și pentru alții o secundă, o arsură; o urmă de fapt.
Trupul păsării este sus, nu se vede, deasupra ei este altă aripă, nu se vede, dar sub ea este aripa pe care o vedeți și direcția acum o ghiciți cu ușurință; este atât alb și albastru în drumul ei, este o căldură în aripile ei.

Soarele - „nici o importanță” - 16 °C

CALIGULA: Perfect. Atunci taci. Aș prefera să-l ascult 
               pe prietenul nostru Mucius.
MUCIUS (în silă): Poruncește, Caius.
CALIGULA: Ei bine, vorbește-ne de soția ta. Și trimite-o,
               mai întîi, să stea în stînga mea.

Soția lui Mucius vine alături de Caligula

MUCIUS (cam pierdut) Soția mea, dar o iubesc.

Rîs general.

CALIGULA: Bineînțeles, prietene, bineînțeles. Dar ce
               sentiment banal! (A și tras femeia cît mai aproape de 
               el și-i linge distrat, umărul stîng. Din ce în ce mai 
               satisfăcut.) De fapt, cînd am intrat aici, voi complotați,
               nu-i așa? Puneați și voi la cale o mică conspirație, nu?
PATRICIANUL BATRÎN: Caius, cum de poți?
CALIGULA: Frumoaso, n-are nici o importanță. Trebuie
               să se ocupe și bătrînețea cu ceva. Nici o importanță,
               v-asigur. Dealtfel, voi nici nu sînteți capabili de
               vreun act de curaj. A, tocmai mi-am adus aminte că
               am de rezolvat cîteva chestiuni de stat. Dar, mai întîi,
               să dăm atenția cuvenită dorințelor imperioase cu
               care ne-a înzestrat natura.

Se ridică și-o trage după sine, într-o cameră alăturată,

pe soția lui Mucius.

Albert Camus, Teatru, Caligula, Rao, 1996, pag.35 mij.

-18 °C - a înghețat și ....

CUM A AJUNS ÎN SFÎ(Â)RŞIT „LUMEA ADEVĂRATĂ" O FABULĂ

http://www.kawaikittens.com/

Istoria unei erori 
de Friedrich Nietzsche


1. Lumea adevărată, accesibilă celui înţelept, celui evlavios, celui virtuos — el trăieşte în ea, el este ea.


(Cea mai veche formă a ideii, relativ înţeleaptă, simplă, convingătoare. Parafrazare a propoziţiei: „Eu, Platon, sunt adevărul".)


2. Lumea adevărată, inaccesibilă în imediat dar promisă celui înţelept, celui evlavios, celui virtuos („celui păcătos care ispăşeşte").


(Progresarea ideii: ea devine mai rafinată, mai gingaşă, mai insesizabilă — devine femeie, devine creştină...)


3. Lumea adevărată, inaccesibilă, nedemonstrabilă, de nepromis, dar chiar numai închipuită fiind — o mângâiere, o îndatorire, un imperativ.


(Vechiul soare, în fond, dar răzbătând prin ceaţă şi scepticism; ideea ajunsă sublimă, palidă, nordică, königsbergiană.)


4. Lumea adevărată — inaccesibilă? Oricum, neatinsă. Şi neatinsă fiind, e şi necunoscută. Prin urmare nici mângâietoare, nici mântuitoare, nici implicând o îndatorire: la ce îndatorire ne-ar putea supune ceva necunoscut?...


(Zori cenuşii. Cel dintâi căscat al raţiunii. Cântatul de cocoş al pozitivismului.)


5. Lumea „adevărată" — o idee ce nu mai e de nici un folos, nemaiavând nici măcar caracterul unei îndatoriri —, o idee ajunsă nefolositoare, superfluă, prin urmare o idee infirmată: hai să lichidăm cu ea!


(S-a făcut ziuă; micul dejun; bon sens şi voioşie au revenit; roşeaţa de ruşine a lui Platon; lărmuială îndrăcită a tuturor liber-cugetătorilor.)


6. Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume a mai rămas? Cea aparentă, poate?... Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o şi pe cea aparentă!


(Amiază; momentul celei mai scurte umbre; sfârşitul celei mai lungi erori; punct culminant al omenirii; INCIPIT ZARATHUSTRA.)


Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Humanitas, 1994-2008, pag.39

Cam așa stăm

Piața Iosefin

Piața Bălcescu (fostă La Hovari)

str. 1 Decembrie 1918