Replica unei amintiri

Timișoara, P-ța Victoriei, colaj

≪În zilele acelea, copilul îi auzi pe ofițeri spunînd că într-un îndepărtat oraș barbar, numit Tomis, un bărbat, un poet care în trecut fusese pesemne faimos, murise „după opt ani de exil neîndurător”. Un tînăr ofițer spuse cu regret:

— A scris cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au auzit vreo dată.
— Unde-i Tomis ? întrebă copilul.
— În provincia cea mai îndepărtată, mai primejdioasă și blestemată a imperiului, la Pontus Euxinus, îi explică emoționat tînărul ofițer, marea cu ape negre. De acolo îi scria în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plîngînd să-l cheme înapoi la Roma.
Și adăugă, imprudent:

— Era prieten cu tatăl tău.[Nero Claudius Drusus Germanicus tatăl celui ce acum este copil: Caligula n.m.]

Era, probabil, o afirmație periculoasă, pentru că nimeni nu interveni. Dar, cu prima ocazie, copilul îl întrebă pe bietul Zaleucos, care se aștepta la asta, de ce nu-i vorbise niciodată despre poetul acela ; de ce, dacă era așa de mare, murise singur, departe și cum îl chema.

— Ovidius, răspunse Zaleucos, și adăugă îndată că nu mai știa nimic altceva de el.≫

Maria Grazia Silitao, Caligula, Polirom, 2006, pag.23-24.

 ≪
Către Cezar Germanicul [tatăl lui Caligula n.m.]

Triumful lui Tiberiu! S-a auzit ș-aice,
Pe unde-abia mai suflă un vînt de miazăzi!
În Sciția crezusem că nu-i nimic să-mi placă,
Ș-acuma, uite, locul nu-mi pare-așa trist.
Prin negura durerii văzui și cer albastru:
Ah! soarta mea, pot zice, mi-am înșelat-o azi.
Deși n-ar vrea Cezarul să am vreo bucurie,
Pe cea de-acum nu poate s-o ieie nimănui.
...
 ≫

Ovidiu, Opere, ed. Gunivas, 2001, pag.954.

Un an mai târziu -după moartea lui Ovidius, moare în Asia Mică, otrăvit și tatăl viitorului împărat Caligula. Moartea subită ce a survenit, de care nu era străin fratele mai mare, împăratul Tiberiu, era practic o condamnare, popularitatea generalului roman fiind în creștere continuă, iar teama că acesta ar fi putut complota și-ar readuce chiar Republica ca formă de guvernământ, a fost decisivă.







≪ ≫

Cu 1500 de ani înaintea lui Machiavelli și cu mai mult înaintea noastră

A Marble Figure of a Young Satyr wearing a Theater Mask of Silenus, Roman Imperial, circa 1st Century A.D., with Restorations by Alessandro Algardi, 1628

≪Ambițiosul senator Vincianus fusese implicat în secret în conspirația lui Sertorius Macro, dar îi sfătuise pe complotiști, îi certase, îi oprise și îi făcuse să se abată de la hotărîrile lor cu o artă mulțumită căreia, dacă ar fi reușit, el ar fi fost capul, iar dacă ar fi fost descoperiți, ar fi părut salvatorul Împăratului.≫

Maria Grazia Siliato, Caligula, Polirom, 2006, pag.336 sus.

Locuri sacre - adlocutio cohortium

Scaune din agora ( Rhamnous) rezervate judecătorilor, anchetatorilor și municipalităților

≪Înconjurat de senatorii entuziaști —toți îl priveau cu drag, ca pe magnificul produs al alchimiilor lor politice—, noul imperator se îndreptă spre tribuna ridicată în Forum Romanum, unde urmau să defileze cohortele pretoriene, iar el avea să țină primul discurs oficial, cuvintele rumegate în taină pe terasa bătută de vînt de la Misenum. În balustrada tribunei fuseseră înfipte ciocuri de bronz, rostra dintr-o bătălie navală  cîștigată cu trei secole în urmă. Era locul sacru al discursurilor istorice: Julius Caesar și Augustus o făcuseră să devină simbolul gloriei Romei.

În timp ce urca spre tribună, printr-un bizar al memoriei, Împăratul își aminti că sărmana Julia, fiica lui Augustus, fusese acuzată că provocase un scandal public, împreună cu prietenii ei cei veseli, chiar acolo. În acuzații se amestecaseră abil desfrînarea cu profanarea locului sacru, încît Roma se indignase, fără să-și dea seama de ridicol. La gîndul acela, buzele tînărului Împărat se arcuiră într-un surîs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gîndea, toți îl luară  drept emoția tinereții.≫

Maria Grazia Siliato, Caligula, Polirom, 2006, pag.238.

Scenarii

Caligula se-ntoarce de la malul Atlanticului. Cu ochii săi scânteietori a văzut insula de peste canal. Nu este în clar dacă vrea să treacă peste sau doar să se oprească. Atunci declară război zeului mării. Zeci de catapulte aruncă în ocean tone de piatră, arcașii la rândul lor risipesc mii de săgeți în larg. Valurile râd, așa par ele zâmbărețe când spuma le trece de bărbie.

Întorcându-se la Roma, Caligula declară că a purtat o luptă împotriva zeului mării Neptun. L-a învins. Dovada? Câteva lăzi cu scoici, nisip, alge uscate și felurite obiecte găsite în mare. Acestea sunt numai o parte din bogățiile pe care împăratul reușește să le arate senatorilor.

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/northkorea/10272953/Kim-Jong-uns-ex-lover-executed-by-firing-squad.html

Mult mai târziu. Pentru că pornografia a fost inventată în Coreea de Nord. Inițiatorii sunt executați. Printre ei și o tânără provocatoare care practica și canto în mediu privat; Hyon Song-wol. Războiul nu este numai într-o singură direcție, omniprezența dușmanului ne fac ochii asemeni peștelui. Se pare că proxeneții coreeni au supărat pe cineva, astfel că trupa de dans emo a fost desființată cu mitraliera.



 
Pentru fani au mai rămas ceva filme a celei ce n-a țesut până la capăt.




Totuși aceste ridicole întâmplări ce au loc de milenii, un scenariu le dizolvă în butoiul privat a celor ce conduc aceste lumi. Este o bucurie desăvârșită din partea celor ce conduc, scenariul lor, divorțul cu lumea, traiul cu visul. Toate acestea în timp ce o lume întreagă se petrece.

Soarele - „nici o importanță” - 16 °C

CALIGULA: Perfect. Atunci taci. Aș prefera să-l ascult 
               pe prietenul nostru Mucius.
MUCIUS (în silă): Poruncește, Caius.
CALIGULA: Ei bine, vorbește-ne de soția ta. Și trimite-o,
               mai întîi, să stea în stînga mea.

Soția lui Mucius vine alături de Caligula

MUCIUS (cam pierdut) Soția mea, dar o iubesc.

Rîs general.

CALIGULA: Bineînțeles, prietene, bineînțeles. Dar ce
               sentiment banal! (A și tras femeia cît mai aproape de 
               el și-i linge distrat, umărul stîng. Din ce în ce mai 
               satisfăcut.) De fapt, cînd am intrat aici, voi complotați,
               nu-i așa? Puneați și voi la cale o mică conspirație, nu?
PATRICIANUL BATRÎN: Caius, cum de poți?
CALIGULA: Frumoaso, n-are nici o importanță. Trebuie
               să se ocupe și bătrînețea cu ceva. Nici o importanță,
               v-asigur. Dealtfel, voi nici nu sînteți capabili de
               vreun act de curaj. A, tocmai mi-am adus aminte că
               am de rezolvat cîteva chestiuni de stat. Dar, mai întîi,
               să dăm atenția cuvenită dorințelor imperioase cu
               care ne-a înzestrat natura.

Se ridică și-o trage după sine, într-o cameră alăturată,

pe soția lui Mucius.

Albert Camus, Teatru, Caligula, Rao, 1996, pag.35 mij.

Moartea împăratului Gaius (Caius) Caesar Caligula

http://www.bleedingcool.com/2012/01/18/avatar-plug-of-week-caligula-6/

    LVI  Față de atîtea nebunii și excese, multora le-a venit în gînd să-l ucidă. Două conspirații au fost descoperite. Iar în alte rînduri planul a fost amînat din lipsă de ocazie favorabilă, pînă ce doi cetățeni și-au împărtășit planul și l-au săvîrșit, nu fără cunoștința celor mai de seamă liberți, sau a praefecților praetorieni, care, bănuiți fără motiv că ar fi amestecați în vreo conspirație, se simțeau suspectați și urîți de el. Le-a mărit ura și faptul că, luîndu-i de o parte, a scos sabia și le-a spus că el se va sinucide, dacă li se pare că merită să moară. N-a încetat apoi să acuze pe unii față de ceilalți și să-i facă pe toți să se denunțe între ei.


     Stabiliră să-l atace în ziua reprezentațiilor de la palat la amiază, cînd va ieși de la spectacol.
     Cassius Cherea, tribunul cohortei praetoriene, ceru să joace primul rol. Acesta era bătrîn și Caius [împăratul] de obicei îi adresa tot felul de cuvinte jignitoare, numindu-l afemeiat și stricat. Dacă cerea parola de trecere, îi dădea drept cuvinte de parolă Priap, sau Venus. Iar cînd mulțumea pentru ceva, îi oferea mîna să i-o sărute  într-o formă și cu o mișcare destul de obscenă.


    LVII  S-au întîmplat multe minuni înainte de moartea  lui. În Olimpia, statuia lui Jupiter, pe care hotărîse să o desfacă și s-o ducă la Roma, a rîs așa de puternic, încît au căzut la pămînt uneltele pentru demontarea ei, iar lucrătorii au fugit. A venit imediat un oarecare Cassius și a spus că lui i s-a poruncit în vis să sacrifice un taur lui Jupiter.
     La Capua, Capitoliul a fost trăznit la idele lui martie, iar la Roma, la fel capela lui Apollo Palatinul. Unii explicau minunea aceasta arătînd că se va întîmpla o  mare nenorocire împăratului din partea gărzii sale. Cealaltă minune prevestea un nou asasinat al unui om de seamă ca și cel de odinioară, întîmplat în aceeași zi.


     Consultînd pe astrologul Sylla asupra viitorului său, acesta, citind horoscopul, a spus că o moarte sigură se apropie. Sorții din Antium l-au sfătuit să se ferească de Cassius. Din această cauză, trimise delegat în Asia să ucidă pe Cassius Longinus, atunci proconsul, uitînd că pe Cherea îl chema tot Cassius.
     În ajunul morții sale visă că sta în cer lîngă tronul lui Jupiter și că acesta, împingîndu-l cu degetul cel mare de la piciorul drept, l-a aruncat pe pămînt. Se socotesc ca minuni și unele fapte întîmplate în însăți ziua morții: pe cînd sacrifica, a fost stropit de sîngele unui stîrc; pantonimul Mnester jucă în aceeași tragedie, pe care o reprezentase o dată tragicul Neoptolemus, la jocurile în care a fost ucis regele filip al macedonienilor. În rolul mimului Laureolos - în care actorul, salvîndu-se dintr-o casă ce cădea, vomita sînge - cei mai ulți actori cu roluri secundare, ca să dea o probă de talentul lor, vomitară și ei, încît umplură scena de sînge; se pregătea apoi pentru noapte un spectacol în care egiptenii și etiopienii trebuiau să reprezinte scene din infern.


    LVIII  În ziua a noua înainte de calendele lui februarie șovăia dacă să se ducă la masă ori nu, avînd stomacul încărcat de la masa precedentă. În sfîrșit, cedînd amicilor, ieși. Cum trebuia să treacă printr-o galerie subterană, unde copiii de nobili chemați din Asia se pregăteau să apară pe scenă, el se opri să-i cerceteze și să-i încurajeze. Și dacă șeful trupei nu i-ar fi spus că-i e frig, s-ar fi înapoiat și ar fi luat parte la repetiția spectacolului. De aici sînt două versiuni: unii spun că pe cînd Caius vorbea cu copiii, Cherea pe la spate i-ar fi străpuns gîtul cu sabia, spunînd: „Haide”, iar Cornelius Sabinus, alt tribun, care făcea parte din conjurație, i-ar fi înfipt pumnalul în piept din partea opusă. Alții spun că Sabinus, îndepărtînd mulțimea prin centurioni complici la complot, i-a cerut, după obiceiul militar, parola și Caius spunînd „Jupiter”. Cherea a răspuns: „Primește-i mînia” și cu o lovitură i-a despicat maxilarul, pe cînd se întorsese spre el.


     În timp ce era doborât la pământ, prin zvîrcoliri și vaiete dînd semne că încă mai trăiește, ceilalți l-au ucis cu treizeci de lovituri. Consemnul tuturor era: „Repetați”. Unii i-au înfipt sabia și în părțile rușinoase.
     La primul zgomot, purtătorii lecticii sale alergară cu bastoane în ajutor, iar după ei îndată corpul german, care ucise pe unii dintre asasini și chiar pe unii senatori nevinovați.


    LIX  A trăit 29 de ani și a domnit 3 ani 10 luni și 8 zile.
     Cadavrul său a fost ascuns în grădina lui Lamia și ars pe jumătate pe un rug improvizat, a fost îngropat și acoperit cu iarbă proaspătă. Mai tîrziu, el fu dezgropat, ars și îngropat de surorile sale venite din exil.
     Se știe bine că mai înainte de a fi îngropat, paznicii grădinii au fost tot timpul tulburați de fantome. În casa în care a fost ucis n-a trecut nici o noapte fără groază, pînă ce casa însăși a ars într-un incendiu. Odată cu el a pierit și Caesonia, soția sa, străpunsă de sabia uni centurion. Iar fiica ei a fost zdrobită de un perete.


    LX  Oricine ar putea să-și facă o idee de aceste timpuri, din aceste amănunte. Vestea morții n-a fost crezută îndată. Se bănuia că a inventat-o și a lansat-o Caius, ca prin acest mijloc să cunoască sentimentele oamenilor față de el. Nici conjurații n-au încredințat cuiva imperiul. Iar senatul fu așa dornic de restabilirea libertății, încît consulii fură convocați, nu în sala senatului, fiindcă se chema Iulia, ci în Capitoliu. Unii senatori propuseră să distrugă orice amintire a Caesarilor și toate templele lor. S-a observat și notat îndeosebi că toți Caesarii al căror nume a fost Caius au pierit de sabie, începînd cu cel ucis în timpul lui Cinna.

C. Suetonius Tranquilius, Viețile celor doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, pag.192-195

Caligula

"Cred că n-am fost bine înţeles ieri când l-am omorît pe sacrificator cu ciocanul cu care dădea să răpună juninca. Şi totuşi era foarte simplu. Am vrut şi eu să schimb odată ordinea lucrurilor - ca să văd ce se întâmplă, de fapt. Şi am văzut că nimic nu e schimbat. Puţină mirare şi spaimă la spectatori. În rest, soarele a asfinţit la aceeaşi oră. Am conchis că nu contează să schimbi ordinea lucrurilor." (Caligula)

Am plecat. Atunci când gările dormeau, puturoase, ca nişte căţele cu burţile goale. Răsuflarea mea producea ceaţă. Străzile pustii şi zgomotul pungilor ce se tăvăleau în jurul semafoarelor obosite de atâta clipit, mă îndemnau la fugă nu la mers.
Am mers, mai târziu am fugit. Şi oricât am încercat, ordinea lucrurilor era aceeaşi. Tot ceea ce se răscolea în jurul meu la acea oră mică de dimineaţă, era la fel şi mâine şi poimâine. Am refuzat brusc ideea de sinucidere, pentru simplu motiv că gestul meu n-ar fi schimbat nimic. Dar în schimb mi-am dorit din răsputeri:

"Dar de ce soarele nu ar răsări într-o zi la apus?"
______________________________________________

primul şi al doilea citat: "..." sunt din A. Camus, Carnete, Ed. Rao 2002, pag. 109 jos.

______________________________________________

picture "caligula flutters to his death"
http://www.miracleplayers.org/emperorsofrome/emperors_of_rome_photos.htm