Muzica sferelor

„Tu cugetă - căci eu mă tem
De cruntul Cerului blestem.
De șovăi, grea îți va fi soarta,
Căci Cerul îți va-nchide poarta.
Vezi norul rar de lîngă lună?”

Byron, Asediul Corintului, XXI *
(a se vedea nota)

Într-un film văzut pe vremea casetelor VHS, film ce făcea parte din seria lui Ray Bradbury privind twilight zone-ul uman, neavând nici-o interferență cu extratereștrii, doi oameni năvălesc în casa celui se dovedea a fi mai târziu colegul lor de serviciu, acțiune ce potenta o discuție aprinsă asupra unui domeniu științific -cred că ținea de biologie moleculară, totul pentru a definitiva concluzia. În acest fel se dorea ca să se lanseze, să se publice descoperirea comună. Cum cel vizat și vizitat refuza asta, motivele fiind strict științifice, cei doi, în urma unui chef instaurat ad-hoc, îi iau gâtul. Crima a fost destul de simplă, fără vărsări de sânge și strigăte ce se puteau auzi pe sub felinarele stradale.


Cei doi au luat hotărârea de-a înscena un accident. Cum mintea-i ducea bine, toate evidențele imediate păreau că vor face ca această faptă să treacă surprinzător în categoria accidentelor casnice. Mai departe, după miezul nopții, când tot teatrul s-a terminat, cei doi părăsesc apartamentul (acel tip de apartament londonez -îngust, cu scară interioară ce dă direct spre ieșire).


Spre ieșire, unul dintre cei doi se-ntoarce privind în sus spre scări:
„N-am șters amprentele!”
„Ești nebun! spune celălalt, suntem oricum de-ai casei, putem avea amprente și pe bilele de cricket!”


Astfel unul iese ținându-se de cap, celălalt întorcându-se spre a șterge amprentele -evidențele.
Ce-mi amintesc foarte bine, este cum după ore întregi, după  ce i-au trecut prin mână (cu șervețelul aferent) toate bibelourile familiale, seturile de tacâmuri, vesela și tot ceea ce înseamnă domeniul intim, ajunge la celebrele scări ce dădeau spre ieșire. Aici nu urcarea dădea spre rai, ci coborârea, căci omul nostru, atât de științific și analitic a reușit spre orele dimineții să parcurgă tot graful -toată aria ce-i putea dăuna datorită urmelor sale.


Dimineața când aburii pluteau pe Tamisa, Poliția Metropolitană (ăia cu mozaic la chipiu) a descins la locuința profesorului (ce tocmai fusese asasinat) a surprins un om ce ștergea baluștri (verticalele ce susțin balustrada), și pe care îi ștregea ca și cum ar cânta la ei. Sergentul a mărturisit mai apoi că în prima clipă a crezut vede un om nebun, nicidecum un om ce fusese asasinat. Mai apoi să se convingă că omul nebun dorea să-și termine lucrarea -muzica, ca totul să fie perfect, întocmai ca o muzică a sferelor.

_____________________________________________________
* nota 27 la poemul Asediul Corintului pag.556, versurile pag. 322: Byron, Opere, Poezia, 2, ed. Univers, 1986.
≪Ideea exprimată în aceste șase versuri, care a plăcut prietenilor poetului și cititorilor poemului, i-a fost inspirată lui Byron de lectura poemului Vathek de W. Beckfort. În tot timpul vieții, Byron a fost obsedat că ar putea fi acuzat de plagiat și se temea  ca nu cumva să se creadă că ar fi putut prelua în versurile sale chiar și cea mai neînsemnată idee de la un confrate. De aceea în notele sale, este foarte atent să explice sursele de inspirație care i-au stat la baza alcătuirii poemelor, s-au chiar i-au sugerat vreun vers.≫

Despre plagieri şi alte iniţieri în această artă

     Primii care s-au copiat, n-au fost nicidecum scriitori, numai că acestora din urmă le place să-şi dea importanţă provocând doar ideea de plagiat. Pot scrie pe seama experienţei mele, că prima dată am copiat toată gestica de a urina la o toaletă publică de la cei din jur; tatăl meu m-a învăţat multe, pe asta ori a uitat-o, ori nu i-a dat importanţă. Am copiat mai apoi un desen de la colega din spatele meu, îmi plăcea de ea, dar ce prost a ieşit desenul că am rupt foaia mai târziu. Am copiat şi la teze şi mai târziu la examene, copiez şi acum, pe rupte, căci n-am dactilografă. Am un mare respect faţă de copiat.

Priviţi o pictură a lui  Paul Gauguin, ce  se vede în plan secund? în dreapta la mijloc.

Se vede, ceea ce Edgar Germain Hilaire Degas a pictat înaintea lui, căci după, nu se poate:

     Pe vremea aceea abia circula curentul electric prin fire, telegraful abia anunţa dacă vin indienii, informaţia rapidă avea doar scop tehnic. Între artişti se propaga o astfel de copiere, dar nu numai a fragmentelor, ci şi a temelor; era indubitabil că dacă îţi plăcea ceva să nu întinzi mâna şi să ei. Vremuri sălbatice în artă, dar atât de fecunde, mai mult cel care copia, crede-ţi că nu ştia că va fi prins. Era pentru Gaugain un şiretlic de-a mai face o farsă contemporanilor.

Mai târziu Edvard Munch şi mai subtil, căci aşa erau şi vremurile pictează "Pescari şi tineri, goi"

unde tot în spate, vedem "Dansul" lui Henri Matisse

mai mult chiar, acest dans specific Matisse l-a inclus, în forma vaporală (pe care a preluat Munch) în 

acest peisaj numit Bonheur de Vivre (Joy of Life).

     Astăzi, aceste observaţii fac chiar plăcere printre cei iniţiaţi. În schimb creşte nedumerirea în rândul celor care se cred, sau chiar şi sunt copiaţi în scris. Personal, chiar dacă m-ar copia cineva, dacă ar găsi o plăcere în asta, nu m-aş supăra, peste ani şi ani un motor de căutare mi-ar da mie dreptate, pentru că cel care a copiat nu a dat sursa. De ce dau eu sursele? pentru că arăt un respect faţă de cel care a scris înaintea mea şi chiar a scris atât de bine încât m-a uimit, chiar dacă acesta trăieşte sau nu. Deci copiaţi de unde puteţi, cu sau fără responsabilitate, cu sau fără a şti sursa, sau a indica-o, mai devreme sau mai târziu se va şti, şi dacă nu se va şti înseamnă că v-aţi înşelat, nu era important ce aţi copiat, v-aţi pierdut timpul, se poate dormi liniştit deci în această lume.

___________________________________________________
picture by:
http://jama.ama-assn.org/content/295/5/476.extract
http://www.getty.edu/art/gettyguide/artObjectDetails?artobj=829
http://www.fairiesworld.com/weblog/2008/01/24/dancing-in-the-light-at-the-royal-academy-jan28-apr18-2008/henri-matisse-the-dancer-1910/
http://smarthistory.org/fauvism-matisse.html