Muzica sferelor

„Tu cugetă - căci eu mă tem
De cruntul Cerului blestem.
De șovăi, grea îți va fi soarta,
Căci Cerul îți va-nchide poarta.
Vezi norul rar de lîngă lună?”

Byron, Asediul Corintului, XXI *
(a se vedea nota)

Într-un film văzut pe vremea casetelor VHS, film ce făcea parte din seria lui Ray Bradbury privind twilight zone-ul uman, neavând nici-o interferență cu extratereștrii, doi oameni năvălesc în casa celui se dovedea a fi mai târziu colegul lor de serviciu, acțiune ce potenta o discuție aprinsă asupra unui domeniu științific -cred că ținea de biologie moleculară, totul pentru a definitiva concluzia. În acest fel se dorea ca să se lanseze, să se publice descoperirea comună. Cum cel vizat și vizitat refuza asta, motivele fiind strict științifice, cei doi, în urma unui chef instaurat ad-hoc, îi iau gâtul. Crima a fost destul de simplă, fără vărsări de sânge și strigăte ce se puteau auzi pe sub felinarele stradale.


Cei doi au luat hotărârea de-a înscena un accident. Cum mintea-i ducea bine, toate evidențele imediate păreau că vor face ca această faptă să treacă surprinzător în categoria accidentelor casnice. Mai departe, după miezul nopții, când tot teatrul s-a terminat, cei doi părăsesc apartamentul (acel tip de apartament londonez -îngust, cu scară interioară ce dă direct spre ieșire).


Spre ieșire, unul dintre cei doi se-ntoarce privind în sus spre scări:
„N-am șters amprentele!”
„Ești nebun! spune celălalt, suntem oricum de-ai casei, putem avea amprente și pe bilele de cricket!”


Astfel unul iese ținându-se de cap, celălalt întorcându-se spre a șterge amprentele -evidențele.
Ce-mi amintesc foarte bine, este cum după ore întregi, după  ce i-au trecut prin mână (cu șervețelul aferent) toate bibelourile familiale, seturile de tacâmuri, vesela și tot ceea ce înseamnă domeniul intim, ajunge la celebrele scări ce dădeau spre ieșire. Aici nu urcarea dădea spre rai, ci coborârea, căci omul nostru, atât de științific și analitic a reușit spre orele dimineții să parcurgă tot graful -toată aria ce-i putea dăuna datorită urmelor sale.


Dimineața când aburii pluteau pe Tamisa, Poliția Metropolitană (ăia cu mozaic la chipiu) a descins la locuința profesorului (ce tocmai fusese asasinat) a surprins un om ce ștergea baluștri (verticalele ce susțin balustrada), și pe care îi ștregea ca și cum ar cânta la ei. Sergentul a mărturisit mai apoi că în prima clipă a crezut vede un om nebun, nicidecum un om ce fusese asasinat. Mai apoi să se convingă că omul nebun dorea să-și termine lucrarea -muzica, ca totul să fie perfect, întocmai ca o muzică a sferelor.

_____________________________________________________
* nota 27 la poemul Asediul Corintului pag.556, versurile pag. 322: Byron, Opere, Poezia, 2, ed. Univers, 1986.
≪Ideea exprimată în aceste șase versuri, care a plăcut prietenilor poetului și cititorilor poemului, i-a fost inspirată lui Byron de lectura poemului Vathek de W. Beckfort. În tot timpul vieții, Byron a fost obsedat că ar putea fi acuzat de plagiat și se temea  ca nu cumva să se creadă că ar fi putut prelua în versurile sale chiar și cea mai neînsemnată idee de la un confrate. De aceea în notele sale, este foarte atent să explice sursele de inspirație care i-au stat la baza alcătuirii poemelor, s-au chiar i-au sugerat vreun vers.≫

Despre plagiat - ab urbe condita

În antichitate, imediat după inventarea scrisului, ideea de a copia era strict contabilă, adică trebuia să ții neapărat seama de ceea ce a scris cel de dinaintea ta. Codul lui Hammurapi, un cod primar de legi -ochi pentru ochi, trebuia copiat identic, pentru asta s-a inventat sigiliul cilindric, se amprenta rapid prin rularea pe o plăcuță de argilă moale, textul apărea astfel (în cuneiforme) la fel ca originalul. Asirienii au inventat taxele, impozitele și recensământul, toată această stare a cetăților trebuia arhivată, biblioteca de la Ninive s-a născut din această dorință, Assurbanipal număra și capetele care cădeau sub sabia lui, totul trebuia scris, de la fiecare capră, la fiecare nou-născut.


Spre vest, pe țărmul mării Egee, care scaldă Asia-Mică, grecii începeau să vorbească atât de mult, încât era imperios necesară înregistrarea lor, a cuvintelor și a ideilor, de aceea cauza a fost filosofia, iar efectul: matematica, fizica, medicina... În piețele lor publice, mai ales pe continentul european, existau copiști care, contra-cost copiau orice, altă cauză pe care Diogene Laertios o expune ca fiind lipsa prejudecăților, se încurcau ideile, cine a fost primul care a introdus cuvântul atom? Confuzia domnește și la Platon, el scrie dialogurile din cele spuse de Sokrates, Pitagora după mai multe excursii prin Egipt dezvoltă numărul atât de tare născând astfel teoremele. Încep să se scrie și istoriile, Herodot preia o grămadă de mituri și încearcă să le găsească nu numai originea, dar și adevărul.


Romanii preiau cultura greacă -dreaptă, și o asezonează împreună cu arcul geometric, apar astfel Cicero, Seneca și alții până la Vitruvius, toți așezându-și ideile peste înaintași, și astăzi prețuim o vorbă de-a lui Cicero mai mult decât gluma unui președinte de stat contemporan. Astfel începe să se personalizeze opera, Biblioteca din Alexandria triază și depozitează orice înscris după originea sa, tema și mai ales autorul, începe să se pună ordine nu numai în idei, dar și în autori. Apariția creștinismului derutează totul, dar călugării reiau -în felul lor, de la capăt.


***

Byron - Coleridge

Unul din marile spiritele ale poeziei clasice, Byron, este acuzat de plagiat. Byron mărturisește în notele sale că 12 versuri din Asediul Corintului se aseamănă cu un fragment din poemul nepublicat încă la acea dată, Christabel, de Coleridge, dar pe care poetul lacurilor îl scrisese cu 14 ani în urmă. Byron susține că la data când și-a compus versurile nu cunoștea poemul lui Coleridge. Christabel a fost publicat în anul 1816 și a rămas neterminat. Prima parte a fost scrisă în 1797, iar a doua în 1800. Poemul Asediul Corintului se pare că a fost scris de Byron în primele luni ale anului 1815. În nota sa, Ernest Hartley Coleridge (nepotul poetului Samuel Taylor Coleridge) este de părere că, deoarece Christabel era bine cunoscut în lumea literară londoneză, cu mult timp înainte de 1815, este imposibil ca Byron să nu fi auzit poemul recitat sau chiar citat de cineva, dar poate nu și-a amintit cu exactitate când și unde s-a întâmplat acest lucru. În luna martie 1815, Coleridge i-a scris lui Byron rugându-l să-l ajute să își publice două volume de versuri, iar în mai, Walter Scott a recitat Christabel la Murray sau la Byron acasă. Un an mai târziu, la recomandarea lui Byron, Murray a publicat poemul lui Coleridge. (nota 25 din Asediul Corintului, în volumul Byron, Opere-Poezia-2, Univers, 1986 pag.554, note Lia-Maria Pop)



***
Cam așa stau lucrurile la englezi și de atunci s-au complicat și mai mult. De aceea verdictele de plagiat date de ei țin de lumea medievală, nu numai că furtul este dovedit, dar calitatea morală a celui acuzat îl face paria. Nu știu cum poeții englezi judecă astăzi conflictul Byron-Coleridge, dar știu că îl cunosc și îl studiază în universități, el se referă la ultimele 12 versuri din partea a XIX-a din poemul Asediul Corintului, de Byron care se aseamănă cu versurile 43-52 din prima parte a poemului Christabel de Coleridge.