Tulip season

mirror

Am tuns iarba, am ocolit piatra și-am privit lalelele.
Lelele.
Lele.
Le...

Cu spatele la ferestrele închise, cu mâna prin cele deschise

Fereastră a Muzeului de Război din Kalamata, Grecia

Oricât ai încerca să privești o fereastră, prin ea se poate privi o alta și în spatele acestei ferestrei să fie cineva. Este o atitudine suprarealistă, întocmai ca imaginea de mai sus în care perspectiva este modificată intenționat. Nu se prăbușește nimic, dar vine spre tine.

Angoasa intenționată este dată artistic. Privind mai atent totuși pot observa jos, în fereastră, o mână; parcă arată ceva. Pot observa în reflexie, un garaj și în el o mașină. O femeie frumoasă se îmbracă în spatele obloanelor. Ea va coborî îndată și mașina ei va trece prin fața. Se va opri brusc și prelata decapotabilă va dezveli un habitaclu auto luxos, prin ochelarii ei de soare mă văd doar eu. Voi urca îndată și voi lăsa fereastra deschisă.

Ăsta suprarealism, nu gogoși umflate de unghiuri cu priviri constelare.

Aliterație geografică

Delphi, teatrul și templul

Cel puțin o dată pe an, dacă nu se întâmplă așa, atunci sigur un eveniment important a stricat repetiția.
Este interesant că teatrul este mai sus -ca altitudine, decât templul. Îmi închipui tragediile, când la vederea cuțitului personajele strigau în noapte și acel sunet tăvălea valea Pleistos asemeni furtunilor pline de fulgere prinse de phaidriatide.

Teatrul; exhibiția oamenilor în afara realității enunțând realitatea, oglindirea.
Nu există un plan comun între religie şi teatru.
Ceea ce ascunde religia apare în teatru.
Ceea  ce teatralizează prorocii dispare în teatru.

Urcând muntele aștept vârful. În teatru apare tot timpul o așteptare, dacă ea convine publicului, autorul este bun, invers -neînțeles, autorul este hulit. Peste câțiva ani sau secole, autorul este repus în drepturi, publicul -contemporan de data aceasta, a înțeles mesajul. În cazul Zeului, regia este alta. Statuia lui este sfărâmată și locul lui este luat de alt Zeu, identic cu el de fapt, o oglindire.

Ceea ce oamenii nu pricep din religie este că teatrul este fiul religiei și acest fiu este mai puternic și mai viabil astăzi decât religia însăși, mama fiind pe moarte.

Ne interesează ceea ce urmează, epilogul, Zeul în firea lui nu deconspiră sfârșitul, teatrul -în felul său, are această datorie.

Urcați la Delphi de fiecare dată când sunteți în apropiere. Și Timișoara este foarte apropiată. În zilele când scriu, un drum până la vechiul Tomis, poate dura până la Delphi; de la Timișoara.

Fotografia unei pauze

Alegem ceva tare, cu ceva moale.
Cârpim cu lumină, umbra să predomine.
Un vas strălucitor dă bine.
În rest, căutăm oglindirile.

Apusul tragic al unui soare și pieptănarea norilor

Am fost invitat aseară la Corul Tânăr al Oglinzilor. Invitația era pentru astăzi la orele după-amiezii.
Am plecat de dimineață, nu foarte devreme; drumul spre Hațeg poate fi ușor aglomerat în aceste zile premergătoare de sărbătoare.
După Glimboca, înainte de Oțelul Roșu am oprit. Un indicator pe care scria „Spre discreție” mă abătu de la drumul național. Prin pădure, printre fagi și mesteceni, pe un drum hurducat, am ajuns în poiană. N-am fost primul, deja corturile erau instalate și copiii ciopleau marmură. Piatră albă adusă de aproape, de la Rușchița. Cântau. Din mânuțele lor ieșeau mici cioburi sclipitoare.

Copiii cântau de zor și oglinjoarele au început să zboare. De departe părea o pulbere fină, strălucitoare. Praf ce ajuns în dreptul norilor a început să-i lumineze de jos și să-i pieptene.
Am văzut cel mai frumos pieptănat înnourat din lume. Nici un nor n-a scăpat.

Oglindiri

≪A arăta că demonstrația științifică nu este, în fond, decît un ritual; a arăta că subiectul presupus universal al cunoașterii nu este, în realitate, decît un individ istoric calificat în funcție de un anumit număr de modalități; a arăta că descoperirea adevărului este, de fapt, o anumită modalitate de producere a adevărului; a așeza, astfel, ceea ce se oferă drept adevăr de constatare sau adevăr de demonstrație pe soclul ritualurilor, soclul calificărilor individului cunoscător, pe sistemul adevărului-eveniment, asta este ceea ce aș numi arheologia cunoașterii.≫

Michel Foucault, Puterea psihiatrică, ed. Ideea Print&Design, 2006, pag.205

Prin toate mijloacele pe care le poate folosi, imaginea caută să se oglindească, imaginea are ceva narcisist în ea însăși, sau invers, omul fiind narcisist s-a aplecat asupra imaginii.
Imaginea căutată de Narcis în oglinda fântânii era inversată, dacă Narcis ar fi știut, poate n-ar mai fi dorit să atingă apa.
Față de original, oglindirea este un defect, se inversează totul pe orizontală, dovada acestui defect ar fi reflectarea pe verticală. Chipurile umane parcă nu arată bine inversate pe verticală.


În acest tablou al oglindirii, care deja nu mai este natural, putem observa elemente de care ne putem agăța; gâturi de lebede, ce alcătuiesc ambarcațiuni de agrement pe un râu pașnic și canalizat.


Aici realul a dispărut de mult, odată cu el și adevărul, în imagine nu se mai caută nici o demonstrație, asta pentru simplu motiv că imaginea devine eveniment.  Și acest eveniment, precum vedeți este ancorat bine.


Cum se petrec toate acestea în viața de zi cu zi?
Tot prin imagine: un mare patron, un mare bogătaș al lumii dă lecții de economie, un actor de filosofie, un bancher ne spune cum să trăim, toate aceste sunt imagini oglindite, ele suportă acest mare defect prin dorința mass-mediei. Astfel lumea devine falsă cu toate adevărurile ei tehnologice și științifice, de aceea puțini vor să facă o arheologie a cunoașterii.