≪A arăta că demonstrația științifică nu este, în fond, decît un ritual; a arăta că subiectul presupus universal al cunoașterii nu este, în realitate, decît un individ istoric calificat în funcție de un anumit număr de modalități; a arăta că descoperirea adevărului este, de fapt, o anumită modalitate de producere a adevărului; a așeza, astfel, ceea ce se oferă drept adevăr de constatare sau adevăr de demonstrație pe soclul ritualurilor, soclul calificărilor individului cunoscător, pe sistemul adevărului-eveniment, asta este ceea ce aș numi arheologia cunoașterii.≫
Michel Foucault, Puterea psihiatrică, ed. Ideea Print&Design, 2006, pag.205
Prin toate mijloacele pe care le poate folosi, imaginea caută să se oglindească, imaginea are ceva narcisist în ea însăși, sau invers, omul fiind narcisist s-a aplecat asupra imaginii.
Imaginea căutată de Narcis în oglinda fântânii era inversată, dacă Narcis ar fi știut, poate n-ar mai fi dorit să atingă apa.
Față de original, oglindirea este un defect, se inversează totul pe orizontală, dovada acestui defect ar fi reflectarea pe verticală. Chipurile umane parcă nu arată bine inversate pe verticală.
În acest tablou al oglindirii, care deja nu mai este natural, putem observa elemente de care ne putem agăța; gâturi de lebede, ce alcătuiesc ambarcațiuni de agrement pe un râu pașnic și canalizat.
Aici realul a dispărut de mult, odată cu el și adevărul, în imagine nu se mai caută nici o demonstrație, asta pentru simplu motiv că imaginea devine eveniment. Și acest eveniment, precum vedeți este ancorat bine.
Cum se petrec toate acestea în viața de zi cu zi?
Tot prin imagine: un mare patron, un mare bogătaș al lumii dă lecții de economie, un actor de filosofie, un bancher ne spune cum să trăim, toate aceste sunt imagini oglindite, ele suportă acest mare defect prin dorința mass-mediei. Astfel lumea devine falsă cu toate adevărurile ei tehnologice și științifice, de aceea puțini vor să facă o arheologie a cunoașterii.