Cu spatele la ferestrele închise, cu mâna prin cele deschise

Fereastră a Muzeului de Război din Kalamata, Grecia

Oricât ai încerca să privești o fereastră, prin ea se poate privi o alta și în spatele acestei ferestrei să fie cineva. Este o atitudine suprarealistă, întocmai ca imaginea de mai sus în care perspectiva este modificată intenționat. Nu se prăbușește nimic, dar vine spre tine.

Angoasa intenționată este dată artistic. Privind mai atent totuși pot observa jos, în fereastră, o mână; parcă arată ceva. Pot observa în reflexie, un garaj și în el o mașină. O femeie frumoasă se îmbracă în spatele obloanelor. Ea va coborî îndată și mașina ei va trece prin fața. Se va opri brusc și prelata decapotabilă va dezveli un habitaclu auto luxos, prin ochelarii ei de soare mă văd doar eu. Voi urca îndată și voi lăsa fereastra deschisă.

Ăsta suprarealism, nu gogoși umflate de unghiuri cu priviri constelare.

Așa crește iarba

Matthieu Galey - Succesul Memoriilor lui Hadrian a schimbat ceva în existența dumneavoastră?

Marguerite Yourcenar - Nimic. Nu mă așteptam ca nici măcar zece persoane să citească această carte. Nu mă aștept niciodată să-mi fie citite cărțile, pentru simplul motiv că nu am impresia că mă ocup de lucruri care interesează majoritatea oamenilor. Am fost deci, desigur, surprinsă. Mi s-au scris scrisori extrem de emoționante, unele mi-au făcut plăcere, altele m-au tulburat chiar - erau mai ales scrisori anonime. Pe urmă, am pierdut mult timp să le răspund, în fine toate lucrurile pe care le faci când ai un prim mare succes. Și apoi, m-am apucat de altceva. Dar sunt încă mulți oameni care nu-l înțeleg în continuare pe Hadrian, nici celelalte cărți ale mele, cu toate că le apreciază. Este ca în parabola biblică; sunt terenuri în care ele se prind și altele în care ele nu se prind. Bineînțeles, în cazul lui Hadrian, a existat această tendință a cititorului de a se identifica cu eroul, și mai ales de a se identifica cu aventura amoroasă despre care tocmai am vorbit. Rari sunt cei care au văzut cartea în ansamblu. În general, oamenii nu au o privire de ansamblu; văd ce sare în ochi, unghiul care le este asemănător. Într-o carte, oamenii văd întotdeauna fațeta care reflectă propria lor viață.

Marguerite Yourcenar, Cu ochii deschiși - convorbiri cu Matthieu Galey, Curtea veche, 2007, pag.148-149.