Ochiul meu stâng

Attalos Stoa, Athina, Greece

Privind bine, doar pentru că simetria ia naștere datorită unor axe imaginare, îmi lipsește un ochi.
Am reușit să-mi pierd echilibrul estetic prin lipsa unui ochi. Și dacă era de fapt un corn, în locul unui ochi. Ochii devin coarne prin care lumea este dată la o parte.

Pierderea echilibrului ține de văz, de auz?! De fapt mi-am pierdut o ureche, dar voi nu știți asta; sunt înclinat, dar nici asta nu se vede. Spirala pe care o vedeți ține de cohlear, de labirint, de ieșire.

Dacă privești lumea cu ochiul stâng și auzi doar cu urechea dreaptă, lumea apare în echilibru? Se pare că da. Eviți astfel lateral să nu vezi ceea ce nu vrei și întorci capul la ceea ce nu dorești să auzi.

Sublim echilibru: lipsa simetriei, victoria handicapului, strecurarea de fapt.

Imaginea falsificată, dar frumoasă a unui trecut uitat repetat

Stoa ?

≪La întrebarea „Ce este filosofia antică?”, tradiția universitară răspunde printr-o istorie a doctrinelor și a sistemelor, răspuns determinat, de la începuturi, de voința creștinismului de a-și însuși înțelepciunea ca asceză.

La aceeași întrebare, Pierre Hadot aduce un răspuns cu totul nou: de la Socrate și Platon, poate chiar de la presocratici, pînă la începuturile creștinismului, filosofia decurge întotdeauna dintr-o opțiune inițială pentru un mod de viață, o viziune globală a universului, o decizie fermă de a trăi lumea cu ceilalți, în colectivitate sau în școală.

Din conversiunea individului rezultă discursul filosofic care va mărturisi alegerea de existență ca reprezentare a lumii.

Filosofia antică nu este, așadar un sistem, ci un exercițiu pregătitor la înțelepciune, un exercițiu spiritual.≫ 

Cristian Bădiliță, cuvânt înainte la „Ce este filosofia antică?” de Pierre Hadot

coperta din spate

Ar fi trebuit să ignor din titlu cuvântul repetat. Acest cuvânt pietrifică fraza, fără el fraza ar fi fost de-a dreptul romantică. Repetat amplifică. Ceea ce este real și ceea ce este privit prin repetare este repede învățat. Repetat repede duce la monotonie la un brânci pe scară-n jos, atunci treptele nu se mai repetă, se sar.

Anticii greci, pentru a nu lăsa monotonia să li se urce la cap, au inventat plimbarea, astăzi unii profită de ea ca să înnebunească -de atâta plimbare. Felul peripatetic de a vorbi și de a nuanța o idee ține de pasul, ritmul și pauza pe care vorbitorul în dialogul său cu însoțitorul îl are. În acest fel o construcție trebuia să definească această filosofie. De aceea stoa, este locul pe unde se umblă, loc acoperit, ferit de vânt și ploaie, dar în același timp liber printre coloanele sale pentru vânt și ploaie.

În stoa nu se discuta numai filosofie. În stoa neguțătorii propuneau afaceri, meșteșugarii prin reprezentanții lor găseau noi piețe, agricultorii învățau și schimbau unii cu alții experiență, copiii se pierdeau repede printre trecători. Dintre cele mai celebre; pomenim Stoa lui Attalos și Stoa lui Eumenes, prima reconstituită și restaurată complet pe banii lui Rockefeller jr.

Cele scrise mai sus țin de idealul unei lumi, necunoscute astăzi decât prin obiecte și prin semnele de pe obiecte -scrisul. Această lume era o lume repetitivă; pasul, ritmul și pauza erau date de oameni. Coloanele, martore ale acestui traseu, ale acestei plimbări, decupau imagini exterioare prin care antichitatea, vântul și ploaia, stabileau realitatea unei lumi. Dacă vă plimbați prin dreptul unor stâlpi verticali, destul de apropiați, veți observa că stâlpii n-au nici o legătură cu privitul în exteriorul lor, în schimb privind numai stâlpii, riscați să vă pierdeți direcția. Astfel că aceste coloane nu întrerupeau legătura cu spațiul exterior - nici filosofia peripatetică nu se adresa unui club exclusivist, cum a fost cea pitagoreică. Acest open space, cum definesc astăzi arhitecții acele goluri în marile clădiri, era destul de restrâns, un pic peste o sută de metri lungime. Și plimbăreții se întorceau și-și continuau dialogul, ideile, părerile, fără să observe că lumea de dinafară era văzută invers.

Totul se repetă în lumea antică grecească; în primul rând coloanele, apoi țiglele, restul nu mai contează. Lumea ce a venit după a schimbat acest gol, al coloanelor și nu s-a atins de țigle. Între coloane au apărut ziduri, s-au construit ziduri și aparent, în exterior s-au pus coloane -fără nici un rost, stâlpii de susținere erau îngropați în ziduri deja. Mai târziu au dispărut coloanele. A dispărut repetiția și comunicarea cu exteriorul. A venit creștinismul. Lumânarea.

Un asemenea ideal sigur că nu ține astăzi. Dacă am decupa din toată această poveste numai figura care se repetă, ne-am da seama că lumea era sigur altfel mai interesantă decât cea prezentă, în felul ei spiritual.

Fereastră de la Castelul Bran, curtea interioară

Stoa mea nu există, ea a fost compusă din ferestra de marmură ce se află în curtea interioară a Castelului Bran, unde în lipsa turiștilor și a ghizilor, sigur vă puteți rătăci, dacă veți reuși asta, înseamnă că repetați ceva, castelul devine cunoscut, înțelegeți mai bine lumea în care ne aflăm.

Recomand și:
http://scorchfield.blogspot.ro/2012/11/templul-de-elie-faure-1909.html

Angry vessel

Grecia, Athina, Stoa lui Attalos, 2011

Artefactele, la fel ca moaștele, suferă în vremuri de tranziție. Atunci, pentru ca mitul să coexiste cu realitatea, se întâmplă tot felul de minuni. Sigur că acestea nu au legătură cu dobânda bancară, sau cu producția de grâu din anul respectiv. Minunea se propagă doar într-un prezent static, la fel ca lumea ce se miră, conotațiile târzii nu există. Nu avem alegeri și nici un electorat imprevizibil pentru statistica birourilor non(și)guvernamentale.

Acum ne aflăm în fața unei priviri și asta mă doare cel mai mult.
În toată existența mea am privit și-am fost privit de m-am săturat, am ajuns să aleg.

Acum am ales privirea ce mă privește. Vasul de lut ce mă primește.

În toată revolta greacă și de altfel ea a pornit din faptul că un tânăr (grec) a fost omorât din cauza neglijenței poliției; nu a murit mai apoi nimeni. Sigur că revolta -așa cum este necesar, la fel ca râul ce-și găsește delta, a găsit alte revendicări, din ce în ce mai nuanțate sau mai clare din punctul de vedere al democrației reale: scăderea salariilor, a pensiilor, creșterea costurilor... pe seama unor alte clare disfuncționalități ale regimului fiscal. Ori acestea mi-au întărit convingerea că un guvern este cu atât mai democrat cu cât reușește să provoace mai puține victime în rândul celor ce protestează.

Pe vremea când în Syntagma (piața), corul protestanților se auzea până pe Akropolis, noi ne-am ascuns, de frica căldurii (este cacofonie?) în muzee.

Astfel am găsit vasul supărat care mă privește.

Orice metode de a preda puterea politică înainte de vreme, putere obținută prin mijloace democratice sau chiar mai puțin democratice, ajung să se rezolve printr-o suită de scandaluri politice. Singura și unica problemă se referă, dacă în aceste orgolii a murit cineva? Ori trebuie să scriu că în Grecia antică, la fel ca și în Roma antică, se murea pe capete, atunci când cineva rescria istoria prezentului.

Tocmai de aceea vasul mă privește supărat.
În sinea mea l-am rugat să-și schimbe unghiul. L-am implorat -tot în sinea mea, că lecția mi-am învățat-o.

Spre ieșire, ajuns în marele hol cu privire spre bema, o voce interioară mă interpelă:

„Cine pula mea te crezi de pui astfel de probleme, ei fi vreun mic conducător din țara ta, ei fi vreun mic politruc ce vrei să urci repede, să fuți repede tot politicul pe care noi l-am adunat aici de mii de ani? Marș afară limbric prost ce crezi că poți înțelege politeia. Marș fraiere să înțelegi puterea și să te pui bine cu ea.”

Dorințe de a fi

Zeița Victoriei, Nike, Stoa lui Attalos, Agora, Athina

- Este atât de simplu, spuse vânzătorul.

- Cumperi și ai, completă cumpărătorul.

Ori actul de comerț ar fi mai simplu și mai onorabil dacă totul ar fi de vânzare. Dar juridic lucrul acesta nu este posibil, de aceea orice mutare al unui lucru -din raft în plasă, din galantar în desagă, este însoțit de valoare, mai departe, când valorile cresc, atunci vuiesc și contractele. Faptele nu se vând, au fost excepții însoțite de trădare -n-au valorat mult. Victoriile, mai ales cele obosite pe umerii proprii, sunt cele mai valoroase, nu se vând.

Grecia nu este de vânzare, vremuri putrede au existat și există în istoria fiecărui popor, dar niciodată un buncăr (scufundat în subteran) nu a valorat mai mult decât o cariatidă în soarele mediteranean.

În fine, voi judecați precum vreți!

Familia Rockefeller: aici am dat cu banul - Stoa lui Attalos

Lăsând la o parte criza financiară și umană prin care trece Grecia astăzi -nefiind singura criză și nici cea mai mare, o știre ce ține doar de interesul celor ce sunt plimbăreți (peripatetici) va deschide spațiul acestora. Adică, se vor plimba și la etaj în acest spațiu antic reconstituit definit drept Stoa lui Attalos, ori termenul de stoa, tocmai de la ideea de mers, de discuție, de preumblare vine, sau de preambul al unor discuții ce vor deveni interesante, sau, aprige.
http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite4_1_26/03/2012_434797


Istoria acestui spațiu se întinde pe milenii, dar, mai presus de istorie intervine banul; banul chiar schimbă istoria sau dimpotrivă, o leagă de realitatea cunoașterii posibile, dovedită datorită paralelismului surselor. Astfel, printr-o generoasă donație, a devenit posibilă, renașterea unei părți ce făcea parte din marea agora din Athina (Atena).

Coloanele ce susțineau tavanul arătau așa:

Locul ne apare ca o terasă de marmură, în spate, pătrundem în muzeu. Se intră pe o parte și se iese pe cealaltă, ca la un autobuz, călătoria pe care o faci îți amintește de o lume ce a dispărut. Amănuntele îți îmbogățesc viața, prea multe devin obositoare, timpul nu stă pe loc și nu le poți reține pe toate, de aceea merită o plimbare. Ieși afară, te plimbi printre statui și iar intri în muzeu, încă o dată.

A fost numai parterul, anul acesta în luna mai se deschide și etajul. Toate acestea într-un timp ce pare prea lung, reconstituirea a început acum șaizeci de ani, ori omul trăiește prea puțin, ori istoria sa a ajuns prea lungă. Să pierzi câteva ore bune ca să te plimbi doar pentru a vedea, atât.