Angry vessel

Grecia, Athina, Stoa lui Attalos, 2011

Artefactele, la fel ca moaștele, suferă în vremuri de tranziție. Atunci, pentru ca mitul să coexiste cu realitatea, se întâmplă tot felul de minuni. Sigur că acestea nu au legătură cu dobânda bancară, sau cu producția de grâu din anul respectiv. Minunea se propagă doar într-un prezent static, la fel ca lumea ce se miră, conotațiile târzii nu există. Nu avem alegeri și nici un electorat imprevizibil pentru statistica birourilor non(și)guvernamentale.

Acum ne aflăm în fața unei priviri și asta mă doare cel mai mult.
În toată existența mea am privit și-am fost privit de m-am săturat, am ajuns să aleg.

Acum am ales privirea ce mă privește. Vasul de lut ce mă primește.

În toată revolta greacă și de altfel ea a pornit din faptul că un tânăr (grec) a fost omorât din cauza neglijenței poliției; nu a murit mai apoi nimeni. Sigur că revolta -așa cum este necesar, la fel ca râul ce-și găsește delta, a găsit alte revendicări, din ce în ce mai nuanțate sau mai clare din punctul de vedere al democrației reale: scăderea salariilor, a pensiilor, creșterea costurilor... pe seama unor alte clare disfuncționalități ale regimului fiscal. Ori acestea mi-au întărit convingerea că un guvern este cu atât mai democrat cu cât reușește să provoace mai puține victime în rândul celor ce protestează.

Pe vremea când în Syntagma (piața), corul protestanților se auzea până pe Akropolis, noi ne-am ascuns, de frica căldurii (este cacofonie?) în muzee.

Astfel am găsit vasul supărat care mă privește.

Orice metode de a preda puterea politică înainte de vreme, putere obținută prin mijloace democratice sau chiar mai puțin democratice, ajung să se rezolve printr-o suită de scandaluri politice. Singura și unica problemă se referă, dacă în aceste orgolii a murit cineva? Ori trebuie să scriu că în Grecia antică, la fel ca și în Roma antică, se murea pe capete, atunci când cineva rescria istoria prezentului.

Tocmai de aceea vasul mă privește supărat.
În sinea mea l-am rugat să-și schimbe unghiul. L-am implorat -tot în sinea mea, că lecția mi-am învățat-o.

Spre ieșire, ajuns în marele hol cu privire spre bema, o voce interioară mă interpelă:

„Cine pula mea te crezi de pui astfel de probleme, ei fi vreun mic conducător din țara ta, ei fi vreun mic politruc ce vrei să urci repede, să fuți repede tot politicul pe care noi l-am adunat aici de mii de ani? Marș afară limbric prost ce crezi că poți înțelege politeia. Marș fraiere să înțelegi puterea și să te pui bine cu ea.”