vineri, 30 mai 2014

arta vizuală ca subiect al subiectului

cercului meu pierdut 


experimentul nu este dus niciodată până la capăt,
definirea experimentului ca experiment introduce confuzia asupra subiectului ca subiect.

ceea ce se vede este greu de definit și greu de povestit;
este lumina ce este reflectată dintr-o găleată de apă pe un zid.

pe fundul găleții...


4 comentarii:

  1. o zeita paminteana31 mai 2014, 10:36

    Deci, tu esti raza confuza, care redescopera reflexia si refractia luminii?
    Anii trecuti se incinsese literatura de specialitate cu privire la semnalele luminoase care circula prin corpul uman. Lumina la propriu in corpul uman. Un mic soare intern. Si mai departe? Mii de ochi receptori, in zeci de organe. Problema cu microcosmosul este ca el nu xicr niciodata ca este ceea ce este. Noi, zicem ca este.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt găleata!
    Ea -găleata, poate fi plină cu cireșe sau cu gunoi chiar, este o chestiune de alegere a fiecăruia dintre cei ce o întrebuințează.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu vedeam o lamelă sub microscop, dacă nu aş fi citit ce e cu adevărat.
    Aşadar, există ce vezi şi ce îţi închipui.
    Cam aşa, cum e cu experimentul, se întâmplă şi legat de cuvinte,prea multe sau prea puţine ducând la inegalităţi de înţelegere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este fundul găleții, asemeni unei cutii Petri.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc