duminică, 1 decembrie 2013

Ulise și apartamentul Circei


Circe avea o casă mare. La parter era un apartament, cum spune ea; pentru oaspeți, iar sus era apartamentul ei, acolo nimeni nu intra nimeni niciodată. Contrar așteptărilor, Circe locuia singură.
Cele două apartamente suprapuse se aflau pe o insulă. Conform așteptărilor, insula era departe de orice țărm continental.

Din cauza căldurii, o vară fierbinte traversa marea Egee asemenea unei berze, calmă și neabătută, tot circuitul de apă, fie ea rece sau caldă, explodă. Circe căuta înfrigurată un instalator. Circe avea internet.

Dădu, poate din greșeală, de adresa lui Ulise, ce tocmai se oprise o clipă din marea lui călătorie și își întemeiase o nouă familie și ceva copii. Ulise a trebuit să facă peste o mie de kilometri pe uscat și peste o mie de kilometri pe mare ca să ajungă la insula vrăjitoarei Circe.

Ulise instalatorul.
Ulise electricianul.
Ulise zugravul.
Ulise cu ipotecă.
Ulise cu datorii.
Ulise cu dorințe.

Ulise a aplecat urechea la onorariul pe care Circe l-a promis și a plecat în țări străine pentru a strânge ceva bani pentru acasă. Ulise a poftit.
După trei zile Ulise împreună cu lada de scule a ajuns. În fața lui se ridica o casă ale cărei orizontale erau, sau păreau, invizibile. Ferestrele erau cele care pronunțau vocalele, iar balustradele consoanele, diftongii, triftongii, au rămas pentru ziduri și acoperișuri.

Circe vorbea o limbă necunoscută lui Ulise, era alcătuită din ferestre și balustrade, din când în când mai pica câte-un zid sau vreun acoperiș. De acolo, din acolo, de fiecare dată, cu fiecare cădere, un suflet era eliberat, era anasteziat.

Circe cea frumoasă.
Circe cea blondă, contrar filmelor ce-o reprezintă brunetă.
Circe doritoarea.
Circe vrăjitoarea.
Circe curvă.
Circe rea.

Ulise a intrat în apartamentul de oaspeți, în care lumina dispărea după fiecare fereastră, după fiecare oblon. Ulise a devenit obosit imediat și era obosit de două zile. Circe i-a servit o băutură cu gust de cicoare care i-a dat culoare; albastru și Ulise navighează, este pe mare, se luptă cu Zeul, cu Poseidon.

A doua zi de la sosire, Ulise a început să cunoască nemurirea. Imediat a simțit monotonia vieții. Toate în lipsa orarului, lipsa schimbării, a alternanței...


7 comentarii:

  1. Carenţă, monotonia, aşa mi-ar părea cea a lui Ulise; cât despre vocale, consoane şi alte litere având purtnd în ele un eon, era după schema internă a casei, cod al unui cuprins sufletesc în care iată-l stând unde făcu tin timp spaţiu, sau invers. O insulă în care substantivele erau efemere, fără de verbul întemeietor.
    Cioburile de verbe caută zadarnic să se închege.
    Cât despre cea de acasă, ea era cu verbele stărilor, mai cu seamă 2a aştepta; despre Circe, vrăjitorescul seduce mereu.

    RăspundețiȘtergere
  2. o zeita paminteana1 decembrie 2013, 22:42

    Aceste case cu alura de nava, specifice asezarilor grecesti de linga mare. Evolutia societatii trebuie sa se faca catre diversitate. Doar atunci omenirea va avea o sansa de supravietuire. Daca nu-ti place ceva nu trebuie sa disperi. Trebuie sa mai cauti. Cel mai greu este cind ai gasit si apoi ai pierdut. Asta este prima etapa a lumii naturale. Apoi urmeaza lumea ideilor, morala, etc, etc.
    Fericiti cei ce pot fi fericiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. coincidenta bizara :) - de vreo 3 zile tocmai la Circe ma tot gandesc si pritocesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Camelia
    Toată călătoria este strâmtată și strâmbată de simboluri.
    Când se trezi într-o noapte, Ulise își aminti visul; venise să-l ia la război, Atrizii, nebun fiind își omorî fiul cu plugul presărând sare.

    RăspundețiȘtergere
  5. o zeita paminteana
    Dorințele cele mai împlinite sunt cele ratate. Devin așa datorită timpului. O dorință împlinită este mai repede uitată. În schimb circuitul unei dorințe, să o duci cu tine prin lume, prin călătoria ta, o face extrem de prețioasă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamnă M,
    Circe s-a redescoperit, ea face parte din alaiul subtil al femeilor inteligente, singure, sigure.

    RăspundețiȘtergere
  7. o zeita paminteana3 decembrie 2013, 17:40

    Ulyse, dragul de el si circelul -muscular sau cerebral sau ambele....dorinte ratate, dar implinite? Cum o fi? Dorinta, vointa, nevoie ...aiurea. Fericirea nu se cladeste pe consumarea....dorintelor. Vesnica lupta dintre sexe....

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc