 |
| Fântâna cu Pești, Timișoara, sfârșit de iunie 2013 |
≪ 1155 a Subiectul pe care-l vom trata în continuare este deci prietenia. Ea este, în fond, o virtute sau, cel puțin, este inseparabilă de virtute.
[...]
„cînd doi oameni merg împreună...” [Homer, Iliada, X, 224], sînt mai capabili și de gîndire și de acțiune.≫ *
Toate încep în cele mai puternice dăruiri și se termină contrar. Prietenia în schimb suferă și amână și pornirile și sfârșiturile. Nu se termină niciodată precum a început și nu se știe când începe. Am început să cunosc când doi oameni sunt prieteni. Îmi place să-i văd așa. Îmi convine să-i știu prima dată prieteni și mai apoi, iubiți, amanți, soți. Un soi de etică mă-ncearcă, ca și cum înainte de a mânca să beau apă, multă apă; ca să mănânc mai puțin, să las burta goală, ca mai apoi să tânjească, niciodată să se sature, sau să fie ghiftuită. Prietenia să fie tot timpul ca o dorință, celelalte oricum mor în timp, faptul se datorează în primul rând timpului trecut, în al doilea, decrepitudinii care pune stăpânire. În final rămâne doar prietenia. Ca să începeți o relație, trebuie mai întâi să fiți prieteni. Dacă nu reușiți, lăsați-o baltă.
* Aristotel, Etica nicomahică, ed. Științifică și enciclopedică, 1988,pag.184.
Dragostea e cunoaştere, prietenia e cunoaştere; şi una şi cealaltă de dezvoltă treptat, pe-ncetul şi prin acumulare.
RăspundețiȘtergereÎn adevăratele prietenii nu există despărţiri definitive.
În dragoste sunt atâtea fiinţe trecătoare prin cuvinte definitive.