luni, 28 octombrie 2013

Where are you Van Gogh?


Sunt sigur că puțini l-au citit pe Antonin Artaud, cel care l-a privit pe van Gogh ca fiind sinucisul societății. Poezia lui este ca muzica lui Stravinsky, un soi de dans ce spumegă; un ritual. Proza se chinuie să existe.

Există o cale prin care cunoașterea parvine la fel ca aerul, ține de căutare -este adevărat, însă tocmai de aici existența acestei căutări ce devine adevăr. Nu mă explic, citez doar:

„Nebun, van Gogh?
Acela care s-a priceput să privească o față umană să privească și portretul lui van Gogh pictat de el însuși, mă gândesc la cel cu pălărie de fetru.
Pictată de un van Gogh extra-lucid, această figură de măcelar roșcat, care ne cercetează și ne spionează, dar ne și scrutează cu o privire piezișă.

Nu cunosc nici un psihiatru capabil să scruteze un chip de om cu o forță atât de strivitoare și să-i disece cu satârul irecuzabila psihologie.

Privirea lui van Gogh este a unui mare geniu, dar așa cum o văd eu disecându-mă pe mine însumi din adâncul pânzei în care a izbucnit, nu geniul unui pictor îl simt în clipa de față trăind în el, ci pe acela al unui filosof pe care nu l-am întâlnit niciodată.

Nu, Socrate nu avea privirea aceasta, poate doar nefericitul de Nietzsche a mai avut înaintea lui această privire capabilă să dezbrace sufletul și să despoaie corpul omului mai presus de subterfugiile spiritului.

Privirea lui van Gogh e atârnată, înșurubată, ascunsă dincolo de sticla pleoapelor rare, a sprâncenelor subțiri și fără de nici o cută.

E o privire care se înfige drept, care străpunge acestă figură tăiată din topor ca un copac cioplit cu pricepere.

Dar van Gogh a surprins momentul când pupila stă să se reverse în vid,
     când privirea aceasta, pornită spre noi ca bomba unei metafore, capătă culoarea atonă a golului și a inertului care o umple.

Mai bine decât orice psihiatru, iată cum și-a situat marele van Gogh propria boală.”

Antonin Artaud, van gogh sinucisul societății - pentru apune odată capăt judecății lui dumnezeu, EST, 2004, pag.57-58.

3 comentarii:

  1. Da. Tu ai facut fotografia? Ai talent. Spre deosebire de van gogh unde semnificatia vine din cromatica, aici, in fotografia tam cromatica este banala, dar ma atrage miscarea pasarilor. Par stirnite. Eh, poate este o iluzie, imbatrinirea ochilor este cauza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu ţi-aş vorbi despre imagini, despre arta ca imagine, despre faptul că singure ele, imaginile cu adevărat sugerează natura lucrurilor.
    Imaginea artei însă, şi a unei lumi de aparenţe, aşa ca a unei ambiguităţi interne.
    Aşadar, cum le privim?

    RăspundețiȘtergere
  3. Camelia
    Când am deschis ochii, am comis primul păcat; am văzut o lume plină de vicii. Fiind un bebeluș, asta nu se pune, dar nici ochii mei nu credeau ce vedeau.

    A privi este un păcat.

    Să începem așadar de aici.
    Merită asta o postare, să-i dăm bătaie...

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc