luni, 15 iulie 2013

Imaginea unui Univers


Orice Univers există datorită perceperii noastre. Este un mod metafizic și foarte simplu descoperit de înaintașii noștri. Una din întrebările existențialiștilor -foarte clar nuanțate, se referea la ce fel de Rai sau Iad, ne dorim. Rămân la impresia că muncim în folosul dorinței noastre, ceea ce ne arde, devine certitudine imediat, chiar dacă ne lasă cu buzunarele goale.

Astăzi, acum, îmi doresc volumul. Îmi doresc acel spațiu (open space -cum delirează bine arhitecții la modă), prin care să-mi pot verifica dreptul la existență, la bucurie, la celebrare, la sport, la intimitate, la singurătate chiar.

Firesc ar fi să locuiesc într-o garsonieră, asta mi-am dorit când eram foarte tânăr. Departe de părinți, de prieteni, de toți. Să am locul meu; mic, auster și simplu. Astăzi, când mi-am dublat vârsta tinereții, voi plăti dublu căldura iarna, voi umbla ca o fantomă în spații larg deschise și chiar mă voi uita prea mult în sus spre a vedea lumina. Trăim, eu cel puțin trăiesc deja conservatorismul unei stări care te îmbie la fereală, să fii afară, în verde, dar să fii în penumbră, în gri. Să nu te plouă, dar să întinzi mâna și să strângi repede zece stropi de apă, sau de zece boabe de grindină, sau de nea, sau de nimic.

Construim pentru a fi mai siguri de existența noastră. Asta să ne rezolve candoarea cu care reușim să îmbătrânim. Să rezolvăm creația. Să fim creativi. Devenim pudici și cu asta ne prostim cel mai adevărat. Unde punem asta și cealaltă, nimic pentru volum, înghesuim o viață-ntr-un proiect, vrem să lăsăm o urmă. Așa cum vrem să lăsăm copii în urma noastră. Câtă prosteală și energie consumată. Dar nu asta-i viața? o lungă prosteală în a păcăli moartea?!

4 comentarii:

  1. Ceea ce ne arde ne duce spre un înţeles al dorinţei mereu proiectat înainte, oprindu-ne când materialul cu care lucrăm atâta poate, astea fiind limitele noastre.

    Suntem, da, constructorii propriei vieţi. Suntem, şi tindem să fim; aşa cum spui tu despre "volum".

    RăspundețiȘtergere
  2. Universul meu aş vrea să aibă imaginea unui ziqqurat. Aşa aş vrea să îmi construiesc lumea vieţii, aşa aş vrea să fie ea o desăvârşită imago mundi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Camelia
    Ne adaptăm încet încet iluziilor care ne-au urmărit toată viața, când și acestea au fost construite; punem lingura jos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Jumatate opal

    Fiecare cu Universul său fractalizat.
    Asta cu „imago mundi” este prea lăbărțată.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc