joi, 25 iulie 2013

Dușmanii cerului

muncitor cu picamer penetrând acoperișul unui garaj deja prăbușit
Într-o poveste chinezească, un nobil de prin sud, talentat nevoie mare în ale vânătorii, dorește ca în camera de vază, acolo unde-și primește supușii, să deseneze pe perete un tigru, un imens tigru dacă se poate. Pentru cel ce va reuși să vadă asta, toată viața lui nu va fi nevoit să muncească fiindu-i pregătit un contract de rentă viageră cum am spune noi, în schimb dacă imaginea nu reprezintă ceea ce dorește înaltul nobil să creadă că a făcut, criticului i se va tăia capul.

Atrași mai ales de promisiune, mulți pictori și-au pierdut capul, nobilul nefiind mulțumit deloc de explicațiile lor în care marea felină își făcea loc în camera de vază. Așa că această sală, am putea scrie, a rămas încărcată cu marele desen nimeni neștiind ce este cu adevărat.

După un timp, nu mare, un pipernicit de chinez promite că va ști dacă acolo este cel mai mare tigru și chiar știindu-și pedeapsa în caz de nereușită, se apucă îndată de lucru la îndemnul fericit al gazdei. După o lună, străduindu-se în spatele unui paravan, astfel încât munca sa să rămână voalată de orice privire curioasă, micul pictor își începe perorația în largul unei adunări, strânse ad-hoc de nobil. Dar lumea rămâne uimită atunci când aude explicațiile. Neînțelegând nimic, nimeni nu poate scoate nici măcar un șuierat, toate privirile sunt ațintite asupra marelui dregător.

Nobilul atotputernic privește și el uimit și nevenindu-și să creadă ochilor, îl întreabă calm pe micul chinez ce a îndrăznit să-i murdărească zidul:

- Te temi?
Micul pictor răspunde încet:
- Da.
- Eu mă tem? întrebă din nou nobilul, asezonând viitoarea acțiune prin aceste interpelări.
- Da, spune mai încet micul pictor.
- De cine mă tem?
- De zei, reia repede umil pictorul cu o voce curajoasă.

- Zeii, zeii de cine se tem? mută din mâini o piesă de șah imaginară marele dregător.
- Zeii se tem de vânt, enunță la fel de repede interlocutorul.
- Vântul de cine se teme? din nou vine întrebarea nobilului.
- De ziduri mărite, de obstacole...
- Și zidurile de cine se tem? pistonează din nou gazda.
- Zidurile se tem de șoareci, căpătă curaj deja micul chinez.

- Dar șoarecii de cine se tem?
- Ei bine, șoarecii se tem de cel pe care l-ați desenat pe perete, speriat spuse și nevenindu-și să creadă cele emise, slujitorul se lăsă umil în genunchi.
- Știu că am desenat o biată pisică, dar nimeni nu a încercat să-mi sugereze așa cum ai reușit tu, toți au fost atât de sinceri încât și-au pierdut capul. Se pare că tu meriți premiul.

Sursa acestei povești este dintr-un volum bpt de povești ale Orientului Îndepărtat, nu mă întrebați care, că nu mai știu.

2 comentarii:

  1. Ce poate face un cap pierdut?

    RăspundețiȘtergere
  2. Capul plecat sabia nu-l taie, spun otomanii!

    Welcome Ana :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc