sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Așa crește iarba


Matthieu Galey - Succesul Memoriilor lui Hadrian a schimbat ceva în existența dumneavoastră?

Marguerite Yourcenar - Nimic. Nu mă așteptam ca nici măcar zece persoane să citească această carte. Nu mă aștept niciodată să-mi fie citite cărțile, pentru simplul motiv că nu am impresia că mă ocup de lucruri care interesează majoritatea oamenilor. Am fost deci, desigur, surprinsă. Mi s-au scris scrisori extrem de emoționante, unele mi-au făcut plăcere, altele m-au tulburat chiar - erau mai ales scrisori anonime. Pe urmă, am pierdut mult timp să le răspund, în fine toate lucrurile pe care le faci când ai un prim mare succes. Și apoi, m-am apucat de altceva. Dar sunt încă mulți oameni care nu-l înțeleg în continuare pe Hadrian, nici celelalte cărți ale mele, cu toate că le apreciază. Este ca în parabola biblică; sunt terenuri în care ele se prind și altele în care ele nu se prind. Bineînțeles, în cazul lui Hadrian, a existat această tendință a cititorului de a se identifica cu eroul, și mai ales de a se identifica cu aventura amoroasă despre care tocmai am vorbit. Rari sunt cei care au văzut cartea în ansamblu. În general, oamenii nu au o privire de ansamblu; văd ce sare în ochi, unghiul care le este asemănător. Într-o carte, oamenii văd întotdeauna fațeta care reflectă propria lor viață.

Marguerite Yourcenar, Cu ochii deschiși - convorbiri cu Matthieu Galey, Curtea veche, 2007, pag.148-149.

5 comentarii:

  1. n-am inteles ce legatura are cartea cu cresterea ierbii?

    sau, poate are?

    RăspundețiȘtergere
  2. Are, merita să subliniez parabola biblică și ultimele propoziții.
    Merită și o privire de ansamblu asupra ierbii, ca să nu povestesc de unghiuri și curbe.
    Mai merită citită și cartea; Memoriile lui Hadrian.

    RăspundețiȘtergere
  3. Să nu fim din familia „oamenilor de treabă”, transportul costă mai mult decât cartea.

    RăspundețiȘtergere
  4. pai, era un test. am citit-o mai demult.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc