miercuri, 23 ianuarie 2013

Cioran despre Camus

1 ianuarie 1960 [...]
     Albert Camus moare într-un accident de mașină. Moare într-un moment când toată lumea, poate și el, știa că nu mai are nimic de spus și că trăind nu putea decât să decadă din gloria sa disproporționată, abuzivă, chiar ridicolă. Imensa mâhnire la vesta morții sale, ieri seara, la ora 23, în Montparnasse. Un excelent scriitor minor, dar care a fost mare pentru c-a fost total scutit de vulgaritate, în ciuda tuturor onorurilor ce-au plouat peste el. [...]

6 ianuarie 1960
     N-am vorbit cu Camus decât o singură dată, în 1950, cred; l-am vorbit de rău cât am putut, iar acum mă simt lovit de o cumplită și nejustificată remușcare. Rămân blocat în fața unui cadavru, mai ales când e atât de respectabil. Tristețe de nespus
[...]
11 ianuarie 1960 [...]
     Mi se cere să scriu un articol despre Camus? Refuz. Moartea lui m-a tulburat adânc, dar nu găsesc nimic de spus despre un autor care și-a făcut plinul de glorie și a cărui operă, cum am spus în scrisoarea de refuz, are o „semnificație întristător de evidentă”.

     Camus, care a protestat atâta împotriva nedreptății, ar fi trebuit, dacă vroia să fie consecvent, să protesteze și contra celei a gloriei sale. Ar fi fost însă indecent s-o facă. Și probabil credea că-și merită gloria.
     Dacă am împinge până la capăt mania dreptății, am cădea în ridicol sau ne-am nimici. E mai multă eleganță în resemnare decât în revoltă, și mai multă noblețe în anonimat decât în larma, în tapajul ce se face în jurul unui nume.
     Merită dispreț oricine aderă la celebritatea sa, oricine nu se simte umilit și ofensat de ea.


Cioran, Caiete I, 1957-1965, Humanitas, 2010, pag.42-47

2 comentarii:

  1. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Cristina C,

    Lasă-mă să respir, și trec și pe la tine :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc