sâmbătă, 15 decembrie 2012

Iubitele mele, ciocănitorile

închin lui A. Vakulovski
Să priveşti, să cauţi asta.
Viaţa, asemeni celui ce aleargă şi mai târziu, inundat de priveliști termină cursa, o termină poate mai liniștit decât când a plecat.
Și tu, dacă n-o termini nu-i nimic rău, n-ai fost antrenat pentru asta, nu ești cauza nimănui.
În schimb, în fața ta, să nu vezi este un mare păcat, să nu fii atent -te împrăștie, te amestecă alături de poluarea acestei umanități pierdute. Ochiul, atunci când este scos, trebuie să zvâcnească, ochiul are mai mult oxigen.
Să nu culegi totul, să nu determini pustiul, să-ți ajungă puținul.
Lasă și privește.
Lasă perjele celor mai buni ca tine, celor zburătoare, celor ciocănitoare. Lasă așa cum lași și tu versul:


[...]
în sfârșit

o pisică de apartament
iese din cameră
și urcă în vârful
unui copac neștiind cum să coboare

o pisică în apartament
care îmi vânează picioarele
când merg și se cațără pe
pereți

ce vom face noi
când
în sfârșit.

Alexandru Vakulovski, Dați foc la cărți, Tracus Arte, 2012, pag.65.

4 comentarii:

mesajele anonime nu se citesc