marți, 25 decembrie 2012

Episodul cu capra

Acest travesti, mimetism, pus pe seama sărbătorii iernii, a solstițiului, astăzi de partea creștinismului, conține rămășițe străvechi ale înțelegerii omului cu natura, cu felul ei de-a se schimba. A îmbrăca pieile de animale și a te comporta asemeni ele, deschide un canal subconștient de comunicație cu natura mută, incontrolabilă și deseori crudă.

După un dans ce nu ține de niciun ritm, ci mai degrabă de afișarea unor mișcări necontrolate în fața spectatorilor, capra moare. Omul îmbrăcat în straiele viu colorate se lasă pe pământ. Muzica încearcă și ea să țină isonul, tobele bat cu putere. Capra nu mai mișcă deloc. Din mulțimea se aude o voce puternică; „A murit capra!” și alămurile încep vacarmul, un acordeon se deschide, toba amuțește și-apoi, reîncepe aceeași muzică distonantă, zgomot mult -putere multă, pentru a trezi din nou capra.

Ne este greu să ne amintim același joc, aceeași nebunie, în anii când hrana era puțină, lemnele înghețate, noaptea parcă mai lungă și fără lumină. Un început ar fi fost să mergem pe joc acasă, fără mașină, să ajungem după câteva ore, să intrăm în întuneric în casă și să-l lăsăm așa, să găsim patul pe pipăite și să ne strecurăm sub plapuma primitoare cu gândul că șuierul de afară nu este un avion, sau o mașină, ci viscolul ce ne va ține poate o lună închiși în casă. Pentru a nu se întâmpla toate acestea, inventăm ritualul, omorâm capra, cineva trebuie să fie vinovat; țapul ispășitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc