marți, 4 decembrie 2012

Alt peisaj cu barcă


Unele apropieri nu țin de zoom, țin de apropierea personală -parte cu peisajul, astfel pentru numai doi metri, putem așeza imaginea altfel. Tot pentru mai puțin ne putem apleca peste balustradă; leandrii ne pot îmbăta cu mirosul lor, vedem marea mai aproape, vedem albastrul acela impersonal de lângă mal, apoi cel adânc, mai departe. Un ciob de insulă -Dokos, ne insultă orizontul, în partea cealaltă, impozantă, o peninsulă ne arată pieptul, pe trupul Peloponezului stăm noi acum.

Aproape, spre plajă, un acoperiș cu țiglă cilindrică pare de bon ton, un akroterion apare ca un paznic în vârful lui cel mai înalt. Palmierii țes aerul marin purtat de valuri, tufe aspre, pline de țepi, asemeni jneapănului, se duc spre plajă. În afara casei, mai rămâne barca.

Barca, iahtul, nava, plutitoarea; era să uit de ce-am început să scriu, m-am luat cu natura, cu valurile, cu vântul. Despre ea -barca, nimic, este doar în așteptarea unei călătorii. Barca se leagănă, se face că doarme; este după-amiaza, orele când vocile dispar, soarele suflă căldura cu putere, obloanele se-nchid, citim:

„Cînd însă-ajunseră-ndată la navă și zbuciumul mării,
Iată, pe nava adîncă, luîndu-le, însoțitorii,
Meșteri, frumos, le-așezară -mîncarea și hrana olaltă.
Și-apoi și lui Odysseu îi întinseră pături și dalbul
Lui așternut, sus, pe punte, la pupă, pe nava înaltă -

Nedeșteptat a dormi. Ci urcă el, și-apoi se întinse,
Fără-un cuvânt; iară ei se-așezară pe bănci fiecare
Orînduit, dezlegînd și odgonul din ochiul lui de piatră.
Iară, de cum, aplecați, cu lopețile stropi răsfirară
Mării, și lui, pe pleoape, un somn nesfîrșit i se puse,

Nedeșteptat, drag și dulce, nespus, prea asemenea morții.
Iar nava - tot după cum armăsarii cei patru la număr
Cîmpului, toți laolalt', sub biciul șfichi, se avîntă,
Mîndru și svelt și înalt, iar vioi ei își deapănă calea -
Tot așa și a ei proră brăzda, iar în urmă-i talazul

Se revărsa, purpuriu, peste marea cea fără odihnă.”

Homer, Οδύσσεια, ed. Paideia, 2009, Odysseia 13,70-85, pag.167.
ediţie in memoriam  Dan Sluşanschi

3 comentarii:

  1. Hmm ... mi-e atât de dor de...tărâmul zeilor :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Tărâmul zeilor este o călătorie fără limite ...dincolo de orizonturi..

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc