Sofocle se ceartă cu Euripide, felul în care ultimul face teatru nu-i este pe plac primului. Dar Euripide este un inovator, alături de multe defecte pe care ca om le are, dorește ca în teatrul lui, zeii să apară întocmai ca oamenii. Așa, rând pe rând, zeii apar pe skena atârnând de frânghii pe scripeți. Zeii apar în lumina unor făclii, în fața unor paravane, ca un desen mișcător sau ceea ce mai târziu s-a numit teatru chinezesc cu figurine. De multe ori se ivesc de undeva de sus, coborând își dau replica, apoi dispar.
Euripide știe mai bine decât mulți alții că ubicuitatea zeilor este dovada lor pe scenă. Și pentru a nu fi acuzat de împietate, lucru foarte periculos - pentru care alții au plecat în exil, și dacă n-au făcut asta s-au sinucis -condamnați fiind la moarte, Euripide lasă deliberat divinitatea să apară și în teatrul său. O face cu techné și asta supără. Anticii greci displăceau tehnica, mai târziu romanii au dus această artă la ceea ce știm noi astăzi ca fiind tehnică militară sau chiar genistică.
Așa apar, oglindiți de oameni, coborâți încet, machiați strident și de nerecunoscut, zeii. Cuvintele lor de cele mai multe ori sunt aspre, ele lovesc conștiința umană, cuvintele lovesc publicul; eroii sunt dați exemplu, negativ, sau pozitiv. Apoi puțin mai târziu, în scrâșnete metalice, zeii dispar de unde-au venit.
Euripide nu-și depășește epoca, doar lansează ipoteza a ceea ce mulți bănuiau demult. La Nekromantion, undeva aproape de țărmul Mării Ionice, în Epir, aproape de delta Acheronului: se intră în infern, aici oricine poate să-și regăsească pe cei dragi și dispăruți; odată plătită taxa, ești purtat deasupra unei lumi chinuite, plină de umbre și de ecouri, într-un întuneric luminat doar de făclii uitate de ceilalți de dinaintea ta. Vapori grei se ridică din crăpăturile adânci ce le vezi sub tine, gaze ce-ți umplu plămânii, odată narcoza instalată ești cuprins de amintiri, de dorințe neîndeplinite. Apar mai apoi zgomote, voci, întrebări, peste toate întrevezi și răspunsul, poate îl aveai în mintea ta, ce contează, aici ești purtat asemeni unui zeu, punțile se mișcă, coboară și se ridică, mai târziu afară, după ce oboseala trece, la fel ca durerile de cap, îți amintești că toate cele neînțelese atunci, acum au sens, merită toți banii și timpul pierdut, este mechano.
În sensul celor scrise, manifestările unei iepe gestante, care în urma unui miros, sau în urma cărei neștiută idee din partea mea, se așează încet și mai apoi se tăvălește, face parte din acel mechano, în care noi, neavând cunoștințele necesare, nu vedem nici frânghiile, nici păpușarul.
la mine cartea rozelor cîntă în strună.
RăspundețiȘtergere