joi, 7 iunie 2012

Spiral


„... E riscant să discuți despre o fericire care nu are nevoie de cuvinte.”
Yukio Mishima


Epilog - F 104

          Un șarpe uriaș mi-a răsărit în fața ochilor, încolăcit în jurul pământului. Un șarpe care își mânca propria coadă, eliminând orice polaritate - enormul, uriașul șarpe care face orice opoziție nesemnificativă.


          Polii opuși duși pînă la extrem ajung să semene unul cu celălalt, iar lucrurile care sunt cel mai departe unul de celălalt ajung să fie cu atât mai apropiate cu cât se îndepărtează mai mult unul de celălalt. Acesta este secretul pe care mi-l revela șarpele. Trupul și spiritul, senzualul și intelectualul, ce e în afară și ce e înăuntru se vor desprinde de pământ și sus, mai sus chiar decât șarpele-inel din norii albi care înconjoară pământul, se vor uni.


          Am fost întotdeauna interesat de marginile trupului și spiritului, de regiunile mărginașe ale trupului și ale spiritului. Adâncurile nu mă interesează câtuși de puțin. Le las altora pentru că sunt prea superficiale, comune.


          Ce se află, atunci, la marginea cea mai îndepărtată? Nimic sau poate doar niște panglici care atârnă legănându-se deasupra golului.
 ≫

Yukio Mishima, Soare și oțel, Humanitas, 2008, pag. 61, pag. 95-96

4 comentarii:

  1. ... marginea cea mai îndepărtată a dansului e tăcerea.

    RăspundețiȘtergere
  2. contrar așteptării, ceea ce ar trebui să ne arunce în centru, ne dă pe margini!

    RăspundețiȘtergere
  3. gravitația, bat-o vina...

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc