Ploaia

Vântul întoarse frunza,
Dar n-o răni.
Melcul neatent căzu,
Pe ceva.

Ploaia ce va veni cândva
Va petrece altceva,
Va scufunda melcul care
Neatent va pluti,
Întors.

El va visa,
Vârtos;
Cum că ar putea să se agaţe,
Să aibă coadă şi braţe.

Se trezi când se opri,
La un rest de os şi
Un câine veni şi-l mirosi.
Era gata să-l înfaşte când am venit eu

Şi l-am luat de jos,
Pe frunză din nou l-am pus.
De care
Se prinse şi se legănă supus.