Zeul prost

N-au existat perioade clare în care Zeul să se manifeste, ori această aleatorie preumblare imagistică a dus la definirea Zeului ca fiind: Zeul prost.

Însăși vracii erau mirați de inconsecvența reușitelor lor. În mare parte au aprobat noua denumire, aliterată (sau aliterară). Zeul prost se manifesta aiurea, nefolositor, rătăcitor.

În mitologia acestui zeul se regăsesc stări și proprietăți profund umane; ca lentoare, confort, lene.
Astăzi, zeul prost a fost regăsit. Însăși figura sa, mitologică, a fost reestetizată. De aceea, felul în care manifestarea aleatorie se putea propune ca fiind o proprietate clară a sa, s-a dovedit falsă. Zeul prost se manifestă la temperaturi înalte. Dacă șamanii nu reușeau un foc de tabără adevărat, din lipsa lemnelor poate, minunea nu mai avea loc.

Zeul prost s-a răscolit la prima bombă atomică.
La a doua a început să cânte.
Vântul acela năprasnic ce a înconjurat planeta de două ori nu-l mai pomenește nimeni.
Apoi, a adormit. Dar oamenii l-au dibuit.

Trebuie Celsius pentru a-l mișca.
Zeul prost a fost prezent în ultimele războaie, umbra sa a rătăcit bombe și avioane.
Trebuie, pentru a-l prinde, pornit un altfel de război.
Se va denumi, codat, războiul zeului prost.

Asasinii delicați

Executarea unui tânăr comunist, Berlin, 1919

Albert  Camus:

Anul 1878 e anul naşterii terorismului rus. O fată foarte tînără, Vera Zasulici, a doua zi după procesul celor o sută nouăzeci si trei de narodnici, din 24 ianuarie, îl ucide pe generalul Trepov, guvernatorul Sankt-Petersburgului. Achitată de juraţi, ea va scăpa apoi poliţiei ţarului. Acest foc de armă declanşează o cascadă de represiuni şi de atentate, care îşi răspund unele altora şi cărora e lesne de ghicit că doar oboseala le-ar putea pune capăt.

În acelaşi an, un membru al „Voinței poporului”, Kravcinski, face din teroare un principiu în pamfletul său Moarte pentru moarte. Consecinţele nu întîrzie. În Europa, împăratul Germaniei, regele Italiei şi regele Spaniei sînt victimele unor atentate. Tot în 1878, Alexandru al Il-lea creează, prin Ohrana, arma cea mai eficace a terorismului de stat. Începînd de acum, secolul al XIX-lea se încoronează cu crime, în Rusia şi în Occident.

În 1879, un nou atentat împotriva regelui Spaniei şi un atentat ratat împotriva ţarului. În 1881, asasinarea ţarului de către teroriştii din „Voinţa poporului”,  Sofia Perovskaia, Jeliabov și tovarăşii lor sînt spînzuraţi. În 1883, atentat împotriva împăratului Germaniei, al cărui ucigaş piere sub secure. În 1887, executarea martirilor din Chicago şi congresul de la Valencia al anarhiştilor spanioli, care lansează avertismentul terorist: „Dacă societatea nu cedează, trebuie ca răul şi viciul să piară, chiar de va fi să pierim şi noi o dată cu ele".

Anii 90 marchează în Franţa punctul culminant al ceea ce se numea propaganda prin fapte. Performanţi lui Ravachol, Vaillant şi dHenry prefaţează asasinarea lui Carnot. Numai în anul 1892 numărăm mai mult de o mie de atentate cu dinamită în Europa şi aproape cinci sute în America. În 1898, uciderea Elisabetei, împărăteasa Austriei, în 1901, asasinarea lui Mackinley, preşedintele S.U.A. În Rusia, unde atentatele împotriva reprezentanţilor de mîna a doua ai guvernului n-au încetat, se naşte, în 1903, Organizata luptă a partidului socialist revoluţionar, care grupează figurile cele mai extraordinare ale terorismului rus. Uciderea lui Plehve de către Sazonov şi a marelui duce Serghei de către Kaliaev, în 1905, marchează punctele culminante ale acestor treizeci de ani de apostolat sîngeros şi încheie, pentru religia revoluţionară, epoca martirilor.

Albert Camus, Omul revoltat, ed, Sophia, pag.179-180.

Inefabilul ca fiind ceva fragil, dar și trecător

pentru Robert S, - cel pământean

Cuibul nostru

Ploaia ce-a trecut și-a lăsat o după-amiază atât de frumoasă, a fost benefică luminii, care, devenind orizontală, reflectată de betonul ud al curții mele, a reușit să-mi arate inefabilul.

Timp de o lună o pereche de păsărele (bănuiesc că sticleți) au tot cercetat să-și facă un cuib undeva deasupra bucătăriei (nou construite) pe grinzile de brad proaspăt geluite. Sunt sigur că mirosul sigur al pădurii le-a atras. Sunt sigur că munca lor era pe jumătate îndeplinită și de aceea, cam acum două luni, într-o duminică, dimineața devreme, le-am construit repede un palier și-apoi am șters-o toți de-acasă. Toată duminica a fost a lor, a păsărilor, în recunoașterea noii arhitecturi minimaliste, dar și structuriste (structuraliste -pentru cei aspri) a cuibului lor.

Astăzi, cu ajutorul unui soare moale, cu ajutorul nebănuit și trecător a unei lumini izvorâte dintr-un sol rigid și neted, lins de apa unei ploi de vară, am reușit să pătrund inefabilul.

Inefabilul este de fapt ceva foarte fragil, este limba care bâlbâie în căutarea spre exprimarea unei mari treceri; de aceea susțin că inefabilul este și trecător.

Corul dronelor în zbor

Imaginile lui Nostradamus

Panzer General

Circulă de-o vreme din nou noile (și vechile) interpretări ale lui Nostradamus. Noi am obținut chiar imagini ale viziunilor marelui ca(ni)balist printr-un canal ultrasecret subpământean aprioric.

Românii au ajuns la Sevastopol, regimentul român 22 Vânători de munte cucerește orașul, bineînțeles ajutat de artileria de cale ferată, regimentul 22 „Gustav” al nemților.

Mă duc să mai beau un vin... să nu-i uităm pe grenadieri!

...in arms

brothers in arms

≪Sam, îți voi mărturisi ceva - pentru prima oară din copilărie, în noaptea asta am plîns. Cine ar fi crezut una ca asta? Dar e adevărat. Margaret era aici. Era sîmbătă seara. Mi-am aprins o țigară și m-am plimbat prin casă. Pustiu! M-am așezat pe pat. Dintr-odată m-am gîndit la mama mea și la toate celelalte mame, și brusc, am înțeles umanitatea. Am văzut într-o lumină clară: UMANITATEA!

...Toată legenda plină de forță a tinerilor îndrăgostiți care se căsătoresc, cu familiilor, cu tot regretul și toată bucuria etc. Am văzut Umanitatea ca pe ceva ce nu poate fi distrus de nimic, ca pe o familie de îndrăgostiți.

(Mă gîndesc acum la cei care îi caută pe piloții doborîți.)

(Mă gîndesc acum la familiile destrămate din Europa.)

(Îi văd pe capitaliști ca pe niște membri ai Umanității care înșală pentru familiile lor.)

(Mă gîndesc la întreaga rasă umană, ce suferă și își întinde brațele iubitoare în toiul suferinței ei.) 

E atît de simplu. E atît de sfîșietor, de nemuritor... Eram singur. Nu știu de ce, Sam, dar spune-mi: de ce am început să plîng? Îți spun că am plîns...≫

Jack Kerouac, Oceanul e fratele meu, Polirom, 2012, pag.489.

The flat is plain - poetry

Domnul Lucian Boia scrie o carte despre Primul Război Mondial (majusculele îmi aparțin).
Dânsul are impresia că s-ar putea ca acest război să nu fi avut loc, la fel cum și Berlusconi a declarat că germanii nu cunosc că ar fi avut loc vreun lagăr de concentrare pe teritoriul lor.
Mai mult chiar, dacă n-ar fi avut loc primul, al doilea era imposibil. Interviul la Radio Cultural de vineri după-masa în ziua de 25 aprilie.

Românii de după Iorga se întrec, Mihai Viteazul a fost inventat de marele cărturar fascist, așa cum cum Cioran, ucenic, a văzut pasărea Phoenix în poporul român. Domnul Lucian Boia bate câmpii cu grația prințesei neadormite, își vinde cărțile; bagă mare.

Mă gândesc că umbra pe care soarele o face asupra unei imagini se datorește mie, dacă eu n-aș fi existat, nici umbra nu ar fi fost, despre soare nici nu discutăm.
Dacă un prost nu există noi nu știm ce este prostia.
Respect!
Dacă un prost există, noi știm ce este prostia.

Panegiricul dă roade.
De felul acesta se plângea și Polybios. Marele istoric se plângea că Titus Livius inventează zei în istorie. Avea dreptate, zeii sunt în mitologie. Eliade, alt Mare, definea mitologia ca reflectarea unui izvor dispărut, o amintire oglindită. Eminescu plângea pe epigonii...

Domnul profesor Lucian Boia vinde bine... minciuni, aberații, închipuiri.

În contralumină este fiica mea. Ea n-ar fi venit la vale în lipsa cablului, a hamului, a naturii înconjurătoare... nimeni de fapt nu întreabă de ea, de ce există ea.
Așa modificăm orice lucru, atunci când -în întreaga reprezentație despre el, nu ne referim la el.

O floare crește datorită apei și soarelui.
Fals!
O floare crește datorită ei; este ajutată de natura apei și a soarelui.