Ferestre opace

în interiorul cetății Râșnov, Brașov

Singurele strecurări, prin care lumina pătrunde în case, sunt oportunele ferestre; verticale, deschise, transparente.
Am avut ocazia să văd ferestre inoportune, goale, lipsite de viață, lipsite de balamale sau de încuietori, întocmai ca oamenii nebuni și goi, dezbrăcați, aiuriți și rătăcitori.

Un gol imens plana deasupra acestor geometrii goale în dreptul zidurilor. Tăcerea absenței umane arăta ruina și în același timp părăsirea a ceea ce odată însemna granița dintre cald și rece, uscat și umed, om și natură, comunitate și sălbăticie: fereastra.

În cetate, zidul reconstituit reunea un perimetru pentru a fi posibilă o încăpere, fereastra lipsită de geam, de zăvor, nu reușea nimic, de aceea pare că deasupra ei crește iarbă. În lipsa acoperișului, malul celălalt, zidul din spate apare confundabil în prim plan. Un om chel fără pălărie, pare că rătăcește în soare, că sclipirea obosește urmăritorul.

N-am întâlnit pe nimeni în dreptul ferestrei. În aerul deschis, n-am auzit nimic, în lipsa unei memorii scrise ne este greu să ne amintim ceva. Am citit doar că aproape 80 de familii de sași au locuit trei secole în acestă cetate. La Râșnov, sus în cetate, există o fântână de peste 140 de metri adâncime; o altă fereastră, mută, legată de pământ, de subsol: nu aer sau soare.

Sapă și repară

Piața Unirii, Timișoara, vedere spre Nord

 http://en.wikipedia.org/wiki/Broken_windows_theory

Privesc minute în șir acest rondo de ferestre.
Nici una nu-i ca cealaltă și chiar dacă ar fi așa, poziția în cadrul grupului diferă.
Diferă adâncimea, lateralul, umbra.
Putem găsi o elasticitate a reprezentării, începem cu o stea în frunte și sfârșim elegant, cu jaluzelele aproape trase. Între cele două apariții, ne dublăm, ne dedublăm, ne ascuțim, ne fugărim.

Teoria este bună, să reparăm în acest parcurs ceea ce putem, la sfârșit să nu regretăm nimic; nu că n-ar fi de apăsat multe, dar o poză bună ne binedispune înainte de a da ora înainte.

Ce mă interesează de fapt? mesajul sau pur și simplu teoria?

Imaginea perfectă

Timișoara - Sinagoga din Cetate

Geometria imaginii trebuie să respecte proporțiile originalului.
Din această cauză toate liniile drepte ce traversează imaginea, par oblice.
Toate verticalele oscilează.
Detaliile trebuie să fie aprinse, remarcabil de clare.
Cât mai puțin joc de umbre, astfel că imaginea devine arhivabilă, reflectă o stare imediată, istorică.
Lipsa centrării obținându-se cu margini diferite; dispare monotonia privirii.
Imaginea să aibă chip, privire; neutralitatea culorilor.
Imaginea trebuie aleasă.

Ferestrele timpului (III)

http://scorchfield.blogspot.com/2011/10/ferestrele-timpului.html
http://scorchfield.blogspot.com/2011/10/ferestrele-timpului-ii.html

Este atât de important ca el să fie Mesagerul Timpului? se întrebă băieţaşul privind în oglinda lacului.

Circula de multă vreme legenda în care un călăreţ venit din nord, va reuşi să treacă în ţara lor fără ca judecătorii să vadă nimic în trecutul lui. Și odată intrat, cumva va reuși într-un timp scurt să schimbe totul.

Copilul avea dorința de-a crește mare - este atât de greu să crești mare, trecuseră ani buni și el rămase  la fel, se schimba greu și pricepea lucrurile atât de greu.

Păru că aude în spatele său pe cineva care se strecoară în grajd, un nechezat scurt și după câteva clipe un călăreț fugi cu calul venit ieri. Ar trebui să dea alarma. Gândul acesta îi luă mult timp.

În această țară, la scurt timp după aceste întâmplări, timpul a început să curgă și totul s-a schimbat. Oamenii nu mai erau nemuritori, de aceea se preocupau în timpul vieții lor ca viața să le fie mai ușoară, natura nu mai era importantă. Au început să apară școli, se studia după cărți venite din străinătate, se modificau până și casele, ce era vechi se dărâmau, lumea se bucura de fapt pentru puținul primit. Starea de admirare tăcută a eu-lui și a naturii dispăruse, pe nimeni nu mai interesa trecutul, ci doar viitorul. Și viitorul venea repede.

Lacul a fost acoperit de frunze, din ce în ce mai multe frunze, oglinda aceea era o amintire. Pe marginea lui un bătrân privi ceea ce acum devenise o baltă. De ce n-am avut răbdare? se întrebă. Lumea lui s-a schimbat și schimbarea asta a schimbat și oamenii, și natura înconjurătoare.