Sapă și repară

Piața Unirii, Timișoara, vedere spre Nord

 http://en.wikipedia.org/wiki/Broken_windows_theory

Privesc minute în șir acest rondo de ferestre.
Nici una nu-i ca cealaltă și chiar dacă ar fi așa, poziția în cadrul grupului diferă.
Diferă adâncimea, lateralul, umbra.
Putem găsi o elasticitate a reprezentării, începem cu o stea în frunte și sfârșim elegant, cu jaluzelele aproape trase. Între cele două apariții, ne dublăm, ne dedublăm, ne ascuțim, ne fugărim.

Teoria este bună, să reparăm în acest parcurs ceea ce putem, la sfârșit să nu regretăm nimic; nu că n-ar fi de apăsat multe, dar o poză bună ne binedispune înainte de a da ora înainte.

Ce mă interesează de fapt? mesajul sau pur și simplu teoria?

Theória

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina, Grecia

Indra Kagis McEwen
≪Imaginea aceasta a lumii, ca imagine, pentru prima oară a prezentat kosmos-ul drept un spectacol, o theória.

Că o asemenea imagine expunea ordinea, ca să zicem așa, e un fapt cu putință de a fi interpretat drept o subminare a viziunii care îl consideră pe Anaximandru ca prezidînd la nașterea teoriei.

Ar fi într-adevăr așa dacă se acceptă perspectiva modernă comună care pune accent pe latura speculativă, nonparticipativă, a theória-ei și interpolează, citind invers, o presupusă evoluție de la teori-contemplației la teoria-ca-opusă practicii. Dar mai există o dimensiune a întregii probleme, cîtă vreme, la nașterea teoriei, Anaximandru nu a fost doar moașa primă, ci și nou-născutul.

În viața conștiinței colective, mișcarea de la compactare la diferențiere e comparabilă cu nașterea și creșterea ființei umane individuale, care abandonează viața compactă in utero, unde pruncul e mama și mama e prunc, spre a dobîndi o înțelegere din ce în ce mai diferențiată asupra lumii.

În întunericul absolut al pîntecului, pruncul poate, cel mult, avea patru simțuri -gust, auz, miros, pipăit. Numai la naștere, cu prima și cea mai netă separație, primește copilul al cincilea simț și începe să vadă. *≫

*nota autorului
Nașterea teoriei a urmat scăderii analfabetismului în Grecia secolului al VIII-lea î.H. Formularea pe care o dă Anne Carson semnificației acestui eveniment este deopotrivă lămuritoare și elocventă: ”Locuitorii unei societăți orale trăiesc mult mai în armonie cu împrejurimile lor decît o facem noi [...] Ceea ce este vital, într-o lume a sunetelor, este menținerea continuității [...Dar] un cititor trebuie să se deconecteze de la fluxul de impresii senzoriale transmise de nas, ureche, limbă și piele dacă este să se concentreze asupra lecturii. Un text scris separă cuvintele unul de altul, separă cuvintele de mediul lor, separă cuvintele de cititor (sau de scriitorul lor) și pe aceștia doi de mediul lor. Separarea este dureroasă [...] cuvintele scrise îl proiectează pe utilizatorul lor în izolare” (Carson 1986, p. 49-50).

Indra Kagis McEwen, Străbunul lui Socrate - Un eseu despre începuturile arhitecturale, 

Idea Print&Design, 2011, pag. 26-27.

Dintre viitoarele apusuri

Friedrich Hölderlin, 1800 a.d.

 „Când poetul va fi stăpân asupra spiritului, când a simțit și și-a adjudecat, a cuprins și este sigur de sufletul comun care este același pentru toate și propriu fiecăruia, când va fi singur în privința liberei mișcări, a transformării și aspirației armonioase prin care spiritul este înclinat să se reproducă în sine și în altele, sigur în privința frumosului din ideal, a progresului deja proiectat în spirit și a modului său poetic de deducție; când va fi înțeles că între pretenția primară a spiritului, care susține o comuniune și o concordanță a tuturor părților, și cealaltă pretenție, care îi cere să iasă din sine și să se reproducă în altele și în sine într-o frumoasă evoluție și transformare, se naște cu necesitate o contradicție, iar această contradicție îl captivează și îl îndrumă mereu pe calea către îndeplinire; când va fi înțeles că această comuniune și legătură genetică a tuturor părților, acel conținut spiritual nici nu ar fi sesizabil dacă nu ar fi diferit gradual de conținutul sensibil, considerând atât transformarea armonioasă cât și echivalența formei spirituale (a concordanței și comuniunii), că acea transformare armonioasă, acea aspirație ar fi la rândul ei insesizabilă, un joc gratuit de umbre, dacă părțile aflate în transformare nu ar rămâne identice pe parcursul transformării și aspirației, chiar și în cazul diferenței conținutului sensibil, a formei sensibile; când va fi înțeles că această contradicție dintre conținutul spiritual (între legătura genetică a tuturor părților) și forma spirituală (transformarea tuturor părților), dintre repausul și aspirația spiritului își găsește soluția în faptul că tocmai prin aspirația spiritului, prin transformarea formai spirituale, forma materiei rămâne identică în toate părțile și că această formă a materiei înlocuiește exact ceea ce trebuie să se piardă din legătura genetică primară a părților pe parcursul transformării armonioase, ea constituind conținutul obiectiv în contrast cu forma spirituală și dându-i acesteia întreaga ei signifianță, și, pe de altă parte, în faptul că transformarea materială a materiei, care însoțește eternitatea conținutului spiritual, și complexitatea acesteia corespund cerințelor pe care le are în decursul transformării și care sunt îngrădite mereu prin cerința de unitate și eternitate, că tocmai această transformare materială constituie forma obiectivă, înfățișarea, în contrast cu conținutul spiritual; când va fi înțeles că pe de altă parte contradicția dintre transformarea materială și identitatea materială poate fi soluționată prin faptul că pierderea de identitate materială (sublinierea îmi aparține, Friedrich Hölderlin face aici o paranteză largă, ce va fi viitoarea postare) (pierderea presupune impresii de ansamblu) este înlocuită în evoluția pasională, neîntreruptă, prin conținutul spiritual mereu prezent și care echilibrează totul, iar ceea ce se pierde din diversitatea materială, ca urmare a aspirației accelerate către punctul principal și către impresie și ca urmare a acestei identități materiale, este înlocuit prin forma spirituală ideală aflată în continuă schimbare; când va fi înțeles că, în altă ordine de idei, tocmai contradicția dintre conținutul spiritual imobil și forma spirituală schimbătoare, ca și cea dintre transformarea materială și aspirația identică materială către momentul principal, oricât de ireconciliabile ar fi ele, este cea care le face sesizabile pe toate; când va fi înțeles în sfârșit modul în care contradicția dintre conținutul spiritual și forma ideală pe de o parte, și cea dintre transformarea materială și aspirația identică pe de altă parte, se reunesc în punctele de repaus și în momentele principale în care, cu toate că nu pot fi reconciliate, devin sesizabile și sunt sesizate tocmai aici și tocmai din acest motiv; când va fi înțeles acest lucru, atunci tot ce va conta pentru el va fi receptivitatea materiei pentru conținutul ideal și pentru forma ideală.

Friedrich Hölderlin, Pagini teoretice, Paralela 45, 2001, pag.46-49