Initium Via Sacra

Dimineața în Delphoi

Este cu neputință să desfășori umbra, ea te înconjoară.
La Delphi, în dimineața unei toamne neașteptate, umbra mi-a descris aleea sacră, Ἱερὰ Ὁδός, aducerea aminte a unei coborâri, fonetica te îmbie la asta. Și totuși la Delphi se urcă.

Primii creștini ce au poposit aici au relevat sacrul și-au încercat să nu-i schimbe locul. A muta sacrul este echivalent cu a muta un cuib de pasăre: cu a muta un râu, o mare, un vânt.

Ceea ce s-a-ntâmplat mai apoi nu mai ține de voința umanității, ci de perioada ei, de tact, de timp.
Suntem acum în stoa, pe care romanii au refăcut-o în ambiția de a-și demonstra civilizația.
Nu furtul statuilor mai contează acum, ci continuitatea.
În această continuitate, mulți s-au pierdut.

Liber cugetător fiind, privesc imaginea antropologic, ca o deșteptare, urmată de un somn adânc; am impresia că obosim atunci când ne încercăm pe noi înșine, obosim greu, asemeni lui Atlas. Bolta înseamnă mult, iar eroii ce-ar putea să ne odihnească lipsesc.

Dimineața la Delfoi, coadă la bilete, noi le avem de cu seară, atunci când am sosit.
Intrăm printre primii, praful nu s-a ridicat încă, soarele se gândește, își trasează coordonatele.

Nu fără mândrie, suntem deja cunoscuți ai pietrelor; știți acele miimi de secunde pe care fâlfâitul unei aripi de pasăre încarcă greutate unei balanțe prin praful iscat? Noi suntem acolo, în balanță, în praf. Nu ne văităm, nu atârnăm greu, nu izbutim, dar trăim.

O altă cruce de piatră

Țara Moților, Câmpeni -Vidrișoara

In hoc signo vinces - una din marile minciuni

Înainte de : http://pr0gramm.com/new/161316

Împăratul era în ring.
Ce știți voi despre cerc, despre Colosseum?
Atunci creștinii l-au lămurit, scurt, nu există cerc!

Există patru laturi, nord: germanii (goții...), vest: britonii, est: toate popoarele migratoare plus evreii, începând cu slavii, sud: numizii până la egipteni.
Împăratul ascultă sfatul înțeleptul: think!
Împăratul ascultă sfatul generalului: hard!

Pe umăr avea un semn, unii spun că era din naștere; cel ce era în anul 312 Pontifex Maximux,  i-a sugerat împăratului că o latură trebuie eliminată, astfel că cele două ce rămân, sigur vor alcătui un unghi. Indiferent de unghi, opoziția față de el -de unghi, este recunoscută.

Pentru a nu fi părtinitor, Constantin s-a sfătuit cu Licinius,  a consfințit prin a mai adăuga o latură -nu a elimina, iar pentru echilibru -de care avea mare nevoie, a trasat figura perfectă: avem crucea.

Cele mai mari crime ce au urmat în Evul Mediu până astăzi, se comit sub acest semn, restul sunt firimituri.

Dimensiunea unei otrăviri ratate de crucificare

Tinerii sunt aici, dorința este mare. În centru două lesbiene, sigur că Sappho ne-ar contrazice imediat, dar ce contează ce părere au cei morți.
Imaginea unui dezmăț general i-a apărut și lui Isus în Cana Galileii și a preschimbat repede vinul în apă. O nouă Sodoma (sau Gomora) nu era chiar de așteptat. La rugămințile fierbinți ale localnicilor, Isus a transformat apa în vin, a readus valoarea -pe ultima sută- a unei imagini. Imaginea este ceea ce vedem imediat, când aceasta devine amintire, executăm un fals (ideea nu-mi aparține, Gabriel García Márquez era entuziasmat de falsul amintirii) .

În fapt, orice adunătură umană este un dezmăț.
Oamenii sunt aici din cauza unui motiv. Ne poate spune cineva imediat acest motiv?

În fapt la Kiev, oamenii se strâng datorită unui motiv.
Acum, mai contează acest motiv?

Orice imagine devine falsă privitorului pentru că acesta nu are adâncime, nu cunoaște eposul, locul, emoția, traversarea. Orice revoluție este falsificată prin imagine. Mesajele adevărate nu transpar sau mai degrabă, în graba revoluției imaginile nu transperizează mesajul. De aceea, ceea ce trebuie să apară mai degrabă dispare datorită reporterilor grăbiți să decupeze, să arate central ceea ce toată lumea știe. Și lumea se plictisește. Îl crucifică, pentru că numai asta știe.

Un fel de a privi

Am privit crucea indolent. Soarele din spatele ei pare în umbră, măreția ei crează umbră.


Cum începe ateismul?
Să fabrici idolul, să-l sculptezi sau să-l compui, să fie totul perfect, geometric și matematic, toate tehnologiile să fie de partea ta, fierul să nu ruginească, lumina să nu amăgească. Manole ar fi invidios, și-ar dezgropa soția, ar da cu gălețile pline cu vopsele pe pereții bisericii.


Cum îngropi o religie?
Prin înălțime, prin curaj și prin forță, comunismul să fie apă minerală, tu întrebuințezi acid, arzi stânca, sapi fundația și înalți crucea. Cât de mare? Cea mai mare. Restul nu contează. Păcat că munții sunt așa de mari.


Cum prostești o lume?
Ceea ce vedeți nu este adevărat, este voință divină, fără Cel de Sus nu puteam scuipa la altitudinea asta, fără sobor de preoți sacii de ciment nu aveau nici o valoare, oțelul se usca ca mărăcinele.


P.S. undeva am dat de-o cruce de piatră, era pe marginea drumului dintre Călan și Hațeg, era de un metru, puțin aplecată, era îndeajuns.

Cuaternitate

C. G. Jung: "Cuaternitatea este un arhetip care apare, ca să spunem aşa, în mod universal. Ea formează premisa logică pentru orice judecată a totalităţii. Dacă vrem să emitem o asemenea judecată, este necesar ca ea să aibă un aspect cvadruplu. Spre a desemna, de exemplu, totalitatea orizontului, numim cele patru puncte cardinale. Întotdeauna există patru elemente, patru calităţi primare, patru culori, patru caste în India, patru căi ale dezvoltării spirituale în budism. De aceea există şi patru aspecte psihologice ale orientării psihice, dincolo de care, în principiu nu mai este nimic de spus. Pentru a ne orienta trebuie să avem o funcţie care constată că ceva este (senzaţia), o a doua care stabileşte ce este (gândirea), o a treia funcţie care spune dacă asta ne convine sau nu, dacă vrem s-o acceptăm sau nu (simţire) şi o a patra funcţie care indică de unde vine asta şi încotro se duce (intuiţie). Dincolo de ele, nu mai este nimic de spus... Idealul completitudinii este rotundul, cercul, dar diviziunea sa naturală minimală este cuaternitatea." *)


Prima imagine este de la Biserica din Densuş, Haţeg. Se vede cum crucea a fost ştearsă, în schimb a rămas urma ştergerii, ceea ce practic nu a periclitat simbolul. Pe lângă faptul că istoria acestei biserici este plină de evenimente cu înalte încărcături emoţionale, simbolul este plasat deasupra uşii de intrare în biserică, colţul din dreapta. Blocul de marmură pe care este simbolul face notă discordantă cu celelalte elemente de construcţie a zidului.
Următoarea imagine este de la Delphi; semnul creştin timpuriu, plasat tot pe un bloc de marmură cu alte inscripţii greceşti.

___________________________________________
* C. G. Jung, Amintiri Vise reflecţii, Consemnate şi editate de Aniela Jaffe, Humanitas 2008, pag.464 jos.