 |
| Pe lângă zid la Methoni, Peloponezul vestic, Grecia |
Asemeni unui leu răvășit de căldură mă strecor prin umbra deasă, pe lângă zid.
Nu mă vedeți în umbră, sunt 007 și sunt invizibil.
Ultimele mele rezerve izvorăsc din colțul pe care zidul-l apleacă, în care umezeala tremură, viața.
Mă târăsc asemeni unui șarpe, nici măcar nu dau din coadă, sigur nu mă puteți vedea, sunt acolo unde este cărămida cea mai arsă, mai neagră decât fundul unui ceaun ce se confundă cu mediul.
Exist datorită mediului. A promisiunii acestuia. A felului în care mă dezvolt și învăț în el —în mediu.
Mă simt idiot că nu-mi văd lumina, ce trece prin umbreluțe, prin nisipul cald împrăștiat de nimfe, prin urmele clare ce duc la malul mării și de acolo în zarea apropiată, în fața promontoriului, în pupa iahtului; marea plecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc