Interviu cu un specialist al vertij -ului

Marathon Museum, Athica, Greece

REPORTER: Pot să mă adresez cu maestre?
VERTIJIST: Da, oarecum.

REPORTER: Maestre, ce dăruiți lumii? ce talent aveți pe care doriți să-l evocați?
VERTIJIST: Sufăr de vertij asimptomatic și prin asta creez tot felul de imagini ce sunt transpuse literar; uneori chiar și pictez.

REPORTER: O lume întreagă vă urmărește pe rețelele de socializare, ceea ce împărtășiți foarte puțini înțeleg, în schimb citesc, vizualizează și chiar foarte mulți comentează...
VERTIJIST: Devine o obișnuință pentru mine în a-mi descrie stările, de fapt cred că eu atunci trăiesc adevărat, în vertij, iar lumea aceasta este doar un film ce are darul de a mă sustrage din dinamica și mobilitatea ideilor mele.

REPORTER: Un vis poate? dacă ar fi să urmăm o logică.
VERTIJIST: Nu vis, un film. Am spus bine; un film, acesta este o creație pe care eu o dezvolt. Lumea reală este o creație proprie pe care eu o dezvolt continuu, întocmai ca un film pe care eu îl regizez ca actor principal.

REPORTER: Deci noi acum facem parte dintr-un film pe care — dacă ar fi în logica transparentă pentru cititorii mei, dumneavoastră îl produceți, îl regizați, îl jucați.
VERTIJIST: Da.

REPORTER: ...
VERTIJIST: :..

REPORTER: Da și mai ce?
VERTIJIST: Vă surprinde pauza?
REPORTER: Da.
VERTIJIST: Da și mai ce?


REPORTER: Schimbând subiectul; ce lucru, ce eveniment, ce stare, va indus felul acesta de a gândi, sigur nu boala.
VERTIJIST: Scările în spirală.
REPORTER: ...

REPORTER: Adică?
VERTIJIST: Mergeam des la O.R.L., de mic copil, o infecție îmi mânca timpanul uneia din urechi — ce importanța are acum din moment ce nu mai aud deloc. Eram obișnuit cu felul medical de investigație, aveam senzația că cineva se uită în creierul meu, din stânga sau din dreapta. Și medicul alb, cu fruntea luminoasă, parcă avea un al treilea ochi, se tot învârtea în jurul meu exclamând: „Nu se poate!”. Atunci eu amețeam și începea travaliul...

REPORTER: Scuzați-mă, ați spus travaliul?!
VERTIJIST: Da, travaliul...
REPORTER: Acesta este un termen medical ce ține de ginecologie, de neonatologie, unde dumneavoastră în acel moment se pare că nu erați.
VERTIJIST: Corect, dar începeam să mă nasc din nou.

REPORTER: Simt o nuanță ironică sau malițioasă în această nouă renaștere?
VERTIJIST: Nu, pur și simplu îmi aduceam aminte de vertij, de existența în care mă aflam și de faptul că eu eram păpușa, iar doctorul — păpușarul.
REPORTER: Și ce stare ați dorit să aveți?
VERTIJIST: Ca eu să fiu păpușarul și doctorul păpușa.
REPORTER: Adică v-ați dat bolnav și rănit de vertij?!
VERTIJIST: Nu, de ce să supuneți unui interogatoriu? mi-am adus pur și simplu aminte că mă regăsesc mai bine ca persoană, ca subiect, ca folosit folosindu-i pe alții.


REPORTER: Revenind la spirală, loc geometric utilizat de mulți mistici ca formă de cunoaștere și înțelegere: vă regăsiți în aceasta?
VERTIJIST: Nu, nicidecum, de mic copil trebuia să urc două etaje ale Spitalului Municipal unde eram consultat periodic și ghiciți ce scară urcam?
REPORTER: O scară în spirală?!
VERTIJIST: Exact.
REPORTER: Și medicul se învârtea apoi în jurul dumneavoastră?
VERTIJIST: Exact. Așa am fost extras, în spirală.
REPORTER: Nu bateți câmpii acum?
VERTIJIST: Nu?
REPORTER: Nu vă bateți joc de mine și de cititori?!
VERTIJIST: Nu.


REPORTER: Atunci ce doriți să ne explicați? O realitate perpetuă cuprinsă de un realism tragic al unei boli cronice, sau modul în care epicureic, înșelați boala.
VERTIJIST: Vă bateți joc de mine?
REPORTER: Nicidecum, dar lipsește clar a treia stare, pe care, sigur doriți să o ridicați la rang de adevăr.
VERTIJIST: Adevărul este că lipsindu-ne de realitate reușim să fim noi însuși, să depășim barierele convenționale ce țin de stres, de dorință, de apatie, de altercație...
REPORTER: Enunțați o nouă religie?
VERTIJIST: O filozofie de viață.
REPORTER: Dar nu este nimic nou aici. Se scriu tone de cărți despre asta.
VERTIJIST: Dar nu se scrie nimic despre interior, despre ascunsul uns din balama, cel care amețit privește deschiderea-închiderea, niciodată tot cercul, lipsa spiralei; asta este umanitatea, o lipsă a întoarcerii, a progresiei dată de spirală.


REPORTER: Cred că ne întrecem în supoziții!? Eu despre dumneavoastră, iar dumneavoastră despre umanitate?
VERTIJIST: Ne întrecem în felul de a ne prezenta, de a ne realiza ca forme prezente în acest real uman.
REPORTER: Adică ne lipsește ceva, mai departe de a depăși. Mă refer la accentul pus pe real.
VERTIJIST: Ne lipsește detașarea...
REPORTER: Ceva budist?
VERTIJIST: Nu, nicidecum, ne lipsește dorința de prelungire, de a marca clar toate stadiile existenței noastre, de a virtualiza realul și de a marca singurătatea în care boala — este adevărat, ne aruncă. Devenim mai introspecți atunci când suferind ne face bine singurătatea, nu este o definiție, este o remarcă.
REPORTER: Ține de ajutor, de refuz, de remarcă subversivă?
VERTIJIST: Ține de un soi de plutire, nu salvare, de colacul pe care-l primești atunci când nu ști să înoți.


VERTIJIST: Ca încheiere, pentru că observ cameramanul care se-nvârte în jurul meu; logica șurubului ca moment al câmpului ține în viață pe cei care sunt în viață.