Existență

Torsiune temporar-spațială

Suntem ceea ce ne înconjoară.
Distanțele parcurse cu maximă repeziciune ne păcălesc.
Maxima:
Caesar venit in Gallia summa cum diligentia.
nu mai are viitor, nu mai cucerim nimic în viitor.

Datorită unor vrăjitorii -azi numite tehnologii, omul cucerește în prezent. Se poate ca omul să câștige o zi plutind invers rotației pământului, lucru bine știut, dar doar o singură dată. În schimb acest zbor te poate elibera de stresul unei călătorii la mii de km distanță, astfel că, odată aterizat, destinația devine momentană, chiar dacă zborul a durat o oră sau chiar zece, te afli în locul în care n-ai sperat că ajungi în luni de zile.

Există azi încă mulți conducători de state care-și prezic un viitor implacabil, ceea ce nu știu ei este că ceea ce văd în viitor, este timpul în care sunt în repaus, timpul nemișcării, timp relativ și îngust, trăim atât de puțin în comparație -spre exemplu, cu vulcanii, sau cu marile broaște țestoase... sau cu ciorile -îmi șoptește cineva.

Prezentul meu nu este prezentul tău.
Trecerea și compatibilitatea se petrece prin felul în care trecutul nostru poate fi comun.
Niciodată nu vom avea un viitor comun.
Coincidența, palpabilă la prima mână, la degetul mic, susține argumentul procreației -suntem ca să ne procreem. Justiție oarbă a singularității și a gestului de a nu fi singur mai târziu, în viitor.

Un viitor al pensiei neplătite, a traiului lugubru în așteptarea copiilor sau nepoților ce-au emigrat.
Au emigrat unde? Căci am înconjurat planeta deja o dată și nu s-a întâmplat nimic, nimic bun sau nimic rău.

O teorie stabilea bine normele consumului, cât mănânci și cât te caci. Principii clare date de norma ta de existență pecuniară. Ce înseamnă existență pecuniară?

Să trăiești în felul strict în care muncești. Un salariu pe lună suficient pentru a trăi o lună.
Și dacă trăiești numai o lună?
Este felul în care ai avut un accident, un accident de muncă poate, o boală galopantă, o formă de dispariție nouă -și care nu interesează pe nimeni. Este felul în care te predispui acestui prezent, dar și acestei dispariții momentane. Câți oameni mor zilnic pe planetă? Cât durează să le citim -ad memoriam, un necrolog? Am scris ad memoriam pentru că suntem. Unici, fiecare cu memoria măsii.

Ceea ce deranjează este absolutul.
Când absolutizezi, cum fac eu acum, deranjează, pentru că nu regăsim. Nu ne vedem. Nu ne citim.
Absentează ceea ce momentan susținem că nu este important: prezentul.