Epifaniile de vară din timpul nașterii lui Alexandru cel Mare

piesă în fața sediului U.A.P. Timișoara

≪III. Se spune totuși că, după vedenie, Filip a trimis la Delfi pe Chairon din Megalopolis [după cît se vede unul din prietenii intimi ai lui Filip], iar Chairon s-a întors cu un oracol din partea lui Apollo [zeul Apollo, după cum se credea, dădea la Delfi oracole prin intermediul Pythiei, preoteasa templului, care, șezînd pe un trepied, era cuprinsă de un fel de delir și spunea vorbe fără șir, pe care preoții le tălmăceau, socotindu-le a fi oracole ale zeului Apollo.], prin care i se poruncea s-aducă sacrificii zeului Ammon [Amon, zeul suprem la egipteni, corespunzînd cu Zeus la greci, și cu Jupiter la romani.] și , dintre toți zeii, pe el să-l cinstească cel mai mult.

Se spune că Filip a pierdut ochiul cu care s-a uitat prin crăpătura ușii ș-a văzut cum zeul, luînd chipul unui șarpe, ședea lungit lîngă soția sa. Erathostene [istoric din sec. III î.e.n., născut la Cyrene, a scris Gallactica, o istorie a galatenilor, în șapte cărți.] spune că târziu, pe cînd Olimpiada petrecea pe Alexandru, care pornea în expediție i-a mărturisit atunci, între patru ochi, taina nașterii lui și l-a-ndemnat să vegheze ca cugetul și fapta să-i fie pe măsura obîrșiei sale. Alții spun, însă, că Olimpiada a cătat să se scuture de învinuirea c-a avut legături cu Ammon-Zeus și a zis: „Nu va înceta Alexandru să mă acuze către Hera?” [pretinzînd că este fiul lui Ammon-Zeus, Alexandru punea pe Olimpiada în conflict cu zeița Hera, soția lui Zeus.]

Alexandru s-a născut la începutul lunii hecatombaion [luna, care dura aproximativ de la mijlocul lunii iulie pînă la mijlocul lunii august] pe care macedonienii o numesc Loos, la șase zile după ce -a ars templul zeiței Artemis din Efes. Cu acest prilej, Hegeias din Magnesia [orator și istoric, contemporan cu Alexandru, a scris o istorie a vieții lui. Aulus Gellius, scriitor latin din sec. III e.n., ne spune că Hegeias era un mare amator de amănunte neînsemnate] a spus o vorbă atît de rece că putea să stingă vîltoarea focului: anume că pe bună dreptate a luat foc templul, căci zeița Artemis [printre alte atribuții, zeița Artemis avea sub ocrotirea sa și femeile care nășteau] avea treabă să-l moșească pe Alexandru.

Magii [membrii unei caste preoțești persane], care-ntîmplător s-aflau atunci în Efes, socotind că nenorocirea cu templul este semnul unei alte nenorociri și mai mari, s-au pornit s-alerge încoace și încolo, să-și dea cu pumnii în cap și să strige că mare nenorocire și năpastă a adus acea zi pentru Asia.

Filip, însă, care abia terminase de cucerit Potideia [cetate din peninsula calcidică, cu care Filip se afla în război.], a primit trei solii deodată: una îi vestea că ilirii au fost învinși de Parmenion [era un mare comandant de oști, care-l ajutat se mult pe Filip II, tatăl lui Alexandru, și care l-a sprijinit și pe Alexandru] într-o mare bătălie, alta că, la Olimpia [celebră localitate în Grecia, unde aveau loc, la început anual, apoi la patru ani odată, serbări la care participau cele mai felurite state grecești și străine. Serbările erau organizate în cinstea lui Zeus Olimpicul, Timaios, istoric grec, s-a servit de olimpiade, adică de anii în care aveau loc serbări, pentru a calcula timpul.], carul său de luptă a ieșit învingător, iar a treia îi anunța nașterea lui Alexandru. Filip era încîntat de toate aceste vești, dar prezicătorii îl înflăcărau și mai mult, zicînd că feciorul îi va fi neînvins, deoarece venise pe lume deodată cu vestea celor trei izbînzi.≫

Plutarh, Vieți paralele, IX, Alexandru și Cezar, ed. Științifică, 1967, pag. 23.
Notele dintre paranteze pătrate aparțin traducătorului N.I. Barbu.