“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
duminică, 6 iulie 2014
Wall E
Ar fi că viața este o lungă așteptare,
apariția unui semn,
a unei lumini.
Personajul de mai sus o știe prea bine.
Filmul roboțeilor este mai uman decât cel al oamenilor,
contradicția parvine din faptul că și roboțeii se uitau la un film al oamenilor.
Dar acei oameni nu mai existau și nu mai aveau nici o legătură cu prezentul.
Absolut nici o legătură.
S-ar părea că umanul nu este dat de acțiune, ci de memorie.
Să scriem că avem de-a face cu o metafizică a umanului, ceva static și potențial, ce trebuie doar activat?!
Nu speriem pe nimeni dacă afirmăm că nu toți oamenii sunt umani.
Contradicția survine non-activării, lipsei canalului prin care trezirea să-i facă umani.
Unii oameni își trăiesc viața ca un film... de proastă calitate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Excelent! ”S-ar părea că umanul nu este dat de acțiune, ci de memorie.”
RăspundețiȘtergereUrmează lovituri de la 11-șpe metri!
RăspundețiȘtergere