Evenimentul ulterior

„Cuius rei demonstrationem mirabilem sane detexi. Hanc marginis exiguitas non caperet.
Mă aflu în posesia unei demonstrații minunate a acestei afirmații, dar marginea paginii este prea strâmtă pentru a o cuprinde.”

Pierre Fermat *

N-a existat vreun eveniment de care să fiu capabil să mă unesc, să-mi aparțină.
Toate reuniunile familiale care celebrau sărbători ale celor uniți prin sânge cu mine mă lăsau rece. În final uitam de ziua mea de naștere și felul în care ea era sărbătorită mă umplea de rușine și-mi trezea o timiditate care mă umplea de promiscuitate până la urmă. Eu vărsat asemeni unui ulcior și azi sărbătorit asemeni unei statui.



Mai târziu am ocolit aceste sărbători și mizantropia mea era accentuată de căutarea evenimentului ulterior.


Sigur că exista o scuză și în același timp o renaștere în a nu pierde nopți și vacanțe în căutarea exilirului emoțional dus la infinit. Drogurile nu m-au atras, la fel cum nici sexul n-a reușit. Toate gâfâielile le-am redus la fișe sentimentale în care autorii, panegirici fiind, nu reușeau să ducă real un orgasm până la capăt.


În final, am rămas să contemplu, singular, evenimentele.
Aici, în această contemplare; ce a devenit matematică datorită întâmplării, am reușit să recunosc că viitorul, în felul său necunoscut, devine prezent în felul său cunoscut.


Ce maximă de doi bani. Ce dorință de neființă și totuși toată această planetă, în afară de ceva sutime de procente de alcoolici, drogați sau artiști, autiști sau dependenți de altceva, crede cu o nețărmuită aplecare că ceea ce privim este ceea ce vedem.


Mult mai târziu, felul în care am realizat că percep existența, m-a îndreptat spre „critica algoritmilor întrerupți datorită defazării realității”, o materie nouă ce se referă la felul în care oamenii reușesc să se mintă singuri.

Astfel, după mulți ani de omologare statistică umană, am reușit să creez un algoritm ce prevedea viitorul imediat pe baza unor informații imediate venite din prezent. Astfel -mă repet, am reușit conjectura în care subiectul poate fi reprezentat în viitor. Prezentul nefiind interesant.

Altfel, dacă în camera alăturată se află viitorul, nu ne rămâne decât să deschidem ușa. Contrastul evident ne aruncă în neant. Privitul pe gaura cheii ne dă liniaritatea unui timp probabil. Lucrul acesta ne este interzis; privitul pe gaura cheii.

De aceea, perpetuând o anomalie, o reducere la absurd, putem scrie că ne putem teleporta în camera în care viitorul există. Realitatea imediată nu ne va influența imediat. Cunoaștem din cele promise, cam ce s-ar întâmpla, nici măcar în timpul egalizării emoționale nu vom constata abateri grave.

Odată ajunși în viitor, prezentul devine continuu și o altă cameră se ivește în drumul nostru.


____________________________ 
 * Simon Singh, Marea teoremă a lui Fermat, Humanitas, 2005, pag.82-83.