miercuri, 30 iulie 2014

Etnografie contemporană

Gard protejat magic de bujii

≪O anecdotă va explica destul de bine acest lucru: aceea a indianului scăpat singur, printr-un miracol, din campania de exterminare a triburilor californiene încă sălbatice și care a trăit ani de zile, necunoscut, în apropierea marilor orașe, cioplindu-și vîrfurile de piatră ale săgeților cu care vîna.

Încetul cu încetul însă, vînatul a dispărut; indianul fu descoperit într-o zi, înfometat, la marginea unei periferii. Și-a sfîrșit viața în tihnă ca portar al Universității din California. ≫
Claude Lévi-Strauss *

Orice privire asupra lucrurilor din jurul nostru necesită o mare atenție. Distribuim în felul acesta cunoștințele noastre asupra obiectelor ce ne înconjoară, asupra naturii însăși creatoare. În felul cum aceste cunoștințe se reflectă imediat (înapoi) asupra noastră putem determina repede unde ne aflăm.

Cei obișnuiți cu locurile pe care le bântuie determină exact mărimea unui pantof doar din privire, fără să-l mai încerce, sau doar privind o prăjitură își dau seama repede de calitatea acesteia, în sensul lor propriu bineînțeles. De aceea oamenii, așa cum sunt ei acum, reușesc să fie contemporani foarte repede cu ei înseși, adică se acomodează foarte repede cu vreo modă, stil sau tipic. Lumea din jurul lor, din cercul lor, fiind cunoscută devine repede și prietenoasă. Când apar schimbări, apar repede și necunoscutele.

Mă aflu în posesia unor imagini inedite, pe care oricum nu reușesc să le caracterizez până la capăt.
O poartă, marcată de mine ca gard, are ca modele terminale verticale puse niște bujii. Bujiile sunt sudate, acolo unde ar fi fost electrodul (a cărui distanță față de fișă de măsura cu lera), este un ghemotoc de metal ce le prind de o transversală.

Inițial am crezut că felul acesta i-ar descuraja pe hoți, căci ne aflăm în periferia unei comune. Am fost imediat contrazis de o altă transversală ce trecea la zece centimetri pe deasupra bujiilor și care, la o adică, putea fi lesne folosită pentru a sări poarta.

Când vezi un lucru, următorul gând te duce la folosirea lui, ori aici am stat o vreme să mă gândesc (și să interpretez) la ce bun (tehnic) ar duce folosirea bujiilor la un gard. Modele estetice pur și simplu mi-am declarat în final. Dar la o privire atentă proprietarul sau cel care a făcut poarta a întrebuințat mai multe feluri și chiar felul în care au fost sudate, lasă loc de mare incertitudine. Aici estetica lasă de dorit.

Sigur era un mecanic auto și sigur toată această compunere metalică este semnul vreunui joc, al unei destinderi fizice prin care poarta să-l reprezinte - o carte de vizită.

Tot acest eșafodaj cade dacă ne gândim că poate cineva i-a făcut poarta -un mecanic auto chiar, schimbul, trocul, fiindu-mi acum necunoscut.

Oricum ar fi, gândul mă duce permanent la curentul electric, la acea scânteie, la acea desprindere. Rămân aici cu toate presupunerile mele.

În încheiere trebuie să amintesc că ne află la Albertirsa, în sudul Budapestei, acolo unde se află una din cele mai mari stații de transformare a curentului electric din lume. În urmă cu mai bine de douăzeci și cinci de ani liniile de 750 de kV (un reactor de la Cernavodă) aduceau curent electric din Uniunea Sovietică, Ungaria urmând să devină o țară în care minereul de fier de la Krivoi-Rog ar fi trebui topit și purificat.

La șantierul de la Krivoi-Rog, din Ucraina de astăzi, și țara noastră a avut o participare masivă.
În genere, curentul electric venea de la Cernobîl de fapt și linia virtuală mai există și astăzi.

Nu pot data cu precizie perioada când poarta a fost făcută, poarta cu bujiile sudate în partea de sus, ceea ce am determinat este că felul lor de dispunere este eterogen și ține poate de o anumită magie, logică neexistând deloc. De aici accidentul.

__________________________________________
* C. Levi Strauss, Tropice triste, ed. Științifică, 1968, pag.65 .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc