Patrula elvețiană

http://www1.wdr.de/themen/archiv/stichtag/stichtag6354.html

≪Uneori, în acele vremuri, pe la universități mișunau pur și simplu naturi faustiene, care se avîntau cu toate pînzele sus pe întinsa mare a științelor și a libertății academice, trebuind să sufere toate naufragiile unui diletantism fără frîu ; Faust însuși este prototipul diletantismului genial și al tragismului acestuia. În Castalia, libertatea spirituală a celor ce studiază este acum nesfîrșit mai mare decît în universitățile din epocile vechi, deoarece posibilitățile de studiu aflate la dispoziție sînt mult mai vaste, apoi, în afară de aceasta, în Castalia lipsesc cu desăvîrșire presiunile și limitările exercitate de rețineri materiale, ambiții, teamă, sărăcia părinților, grija pentru asigurarea existenței și a unei cariere și așa mai departe.

În academiile, seminariile, bibliotecile, arhivele, laboratoarele Provinciei, fiecare studios se bucură de cea mai desăvîrșită egalitate, în ceea ce privește originea și perspectivele sale ; ierarhia se constituie numai pe baza aptitudinilor și calităților intelectuale și de caracter ale elevilor. Sub aspect material și spiritual, în Castalia lipsesc, dimpotrivă. cele mai multe dintre libertățile, tentațiile și pericolele cărora le cad victimă la universitățile profane numeroși tineri dotați ; există și aici destule pericole, ispite demonice și ademeniri - în ce loc s-ar putea mîntui ființa umană de ele ? -, dar studentul castalian este scutit de anumite rătăciri, decepții și prăbușiri. Nu i se poate întîmpla să cadă pradă beției, nu-și poate pierde anii tinereții, ca anumite generații de studenți din epocile mai vechi, cu fanfaronade și cu practici de asociație secretă, nu face într-o bună zi descoperirea că certificatul său de absolvire a Universității a fost o greșeală și că abia în cursul anilor ulteriori de studiu se lovește de lacune ce nu mai pot fi umplute ; de toate aceste neajunsuri îi apără orînduiala castiliană.

Nu e mare nici pericolul de a se risipi datorită femeilor sau exceselor sportive. În privința femeilor, studentul castalian nu cunoaște nici căsătoria cu seducțiile și pericolele ei, nici falsa pudicitate din anumite epoci trecute, care, fie că-l constrîngeau pe student la o asceză sexuală, fie că-l lăsau la discreția unor femei mai mult sau mai puțin profesioniste cu plată și prostituate. Întrucît castalianul nu se căsătorește, pentru el nu există nici vreo morală a dragostei orientată în direcția căsătoriei. Neavînd bani și avere personală, castalianul este străin și de comercializarea iubirii.

În Provincie s-a statornicit obiceiul ca fetele cetățenilor să nu se mărite prea devreme, iar înainte de căsătorie studentul și învățatul li se par acestora foarte atrăgători ca iubiți ; castalianul nu se interesează de familie și avere, este obișnuit să prețuiască cel puțin în mod egal calitățile intelectuale și pe cele vitale, are de cele mai multe ori fantezie și umor, fiind lipsit de bani, e obligat să plătească mai mult decît alții cu însușirile lui personale. Iubita unui student din Castalia nu-și pune întrebarea : mă va lua de soție ? Nu, el nu se va căsători cu dînsa. E adevărat, s-a întîmplat și asta cîteodată : cînd și cînd, s-a ivit cazul rar ca un student de elită să se întoarcă pe calea căsătoriei în lumea profană, renunțînd la Castalia și la apartenența la Ordin. Dar aceste cîteva cazuri de apostaziei din istoria școlilor și a Ordinului aproape că nu joacă alt rol decît pe acela al unei curiozități.≫

Hermann Hesse, Jocul cu mărgele de sticlă, Rao, 1994, pag.111-113.