Reportofonul

http://badattitudes.com/MT/archives/2009/02/

Ajuns la o vârstă venerabilă Marele Scriitor mai putea fi văzut încă pe stradă, pe bicicletă. Articolele pe care le mai publica în revistele culturale aveau parfumul unei tinereți veșnice și optimismul unei vieți fericite. Chiar partea criticii care-l tot scotea pe tușă pe Marele Scriitor se întreba de unde atâta vigoare și de ce nu, originalitate în aceste ultime scrieri?!

Poate că n-ar fi fost nici un secret, și numai amintirile pe care Marele Scriitor le evoca în întâlnirile cu foștii studenți ar fi putut marca izvorul acestor minunate scrieri. Totuși, cineva l-a văzut pe Marele Scriitor, oprit la semafor și vorbind într-un reportofon. Felul în care se uita în jurul său, a dat drumul unor zvonuri ce au alimentat critica defăimătoare privitoare la ceea ce scria acesta.

„Da, nu face decât să exprime talentat o realitate din jurul său, pe care ne-o servește ca fiind tinerețea și exuberanța sa, chin apoteotic având în vedere vârsta sa.
Da, ne plac cuvintele frumoase și bălțate de experiența  devenită deja muribundă și necrofagă a acestui scriitor naturalist.
Da, nu se mai poate gusta nici un fruct după mierea cuvintelor sale...”

Și tot așa, tinerii critici nu contenea să se lăbărțeze în cronici răuvoitoare. Ba chiar unul dintre ei a fost de acord să-i fure reportofonul pentru a auzi cele înregistrate și sigur a le lua în balon.

Planurile n-au fost duse până la capăt, căci Marele Scriitor, muri într-un accident rutier. Iar reportofonul a ajuns pe masa judecătorului de instrucție care ancheta cazul, devenit acum crimă cu premeditare.

Judecătorul, un tânăr abia ieșit din avocatură, dornic de afirmare, un admirator înfocat al Marelui Scriitor, dorea neapărat o mare vâlvă în jurul acestui eveniment. Și ca să fie totul bine făcut, chiar fără acordul magistraturii, a pus la microfonul unui mare post de radio, în interviul care i s-a luat; ultimele cuvinte ale Marelui Scriitor; omul ce a reușit să redea atât de pur tinerețea umană.

Nu se știe clar dacă judecătorul a mai auzit înainte înregistrarea sau pur și simplu a dorit ca totul să fie neașteptat și original. Oricum, nu pot eu acum să accesez acea înregistrare, dar pot să vă transcriu câteva fraze sublime, poate chiar ultimele, ale Marelui Scriitor:

„Este ora 14, două bucăți bune traversează strada, trec pe partea cealaltă...”
„Ooo ce cur adevărat, ce buci fanteziste, cum se petrec și se freacă în fața mea.”
„Îmi amintesc de cea mai bună muie ce-am dat-o privind la tipa pizdoasă ce vorbește la mobil, sprijinită de felinarul stradal.”

Să mai continui?!