≪Cît despre igienă, ea se reducea la strictul minim; în locurile mai prielnice, unde apa nu era mult prea rară, ne-am putut îngădui o toaletă aproape convenabilă o dată la trei zile. Dar în masivul Auanrhet, de exemplu, unde trebuia să umbli o zi întreagă ca să dai de ea, nu ne-am putut spăla timp de o lună și jumătate. Într-o zi, doi dintre camarazii noștri, cuprinși subit de o nevoie de curățenie absolut aberantă, s-au spălat din cap pînă-n picioare. Ghizii tuaregi prinseră de veste și unul dintre ei sosi gîfîind în tabăra mea și-mi spuse:
- „Știți, ăia doi de colo, au înnebunit!
- Au înnebunit? întrebai eu, dar ce s-a întîmplat?
- Se spală!” îmi răspunse el indignat.
Tuaregul avea dreptate. Într-adevăr, a doua zi, toate burdufurile erau goale, iar convoiul cu apă era așteptat abia pentru ziua următoare! A trebuit să raționalizăm ceea ce mai rămăsese și să ne lipsim de cafea. În ansamblu însă, lipsa de igienă deveni repede obișnuință și prin-asta nu făceam decît să-i imităm pe tuaregi care nu se spală niciodată. Ba chiar susțin că spălatul zilnic e boală curată. Cert este că folosirea cotidiană a apei într-un climat cu aerul atît de uscat provoacă descuamări; aceasta e și motivul pentru care își ung ei trupul cu grăsime ori de cîte ori se ivește prilejul.≫ *
În ziua de 20 februarie 1956, Henri Lhote, împreună cu 12 conaționali, vreo treizeci de cămile, cinci conducători de cămile, un ghid tuareg și doi boy, pleacă în inima Saharei, spre munții Hoggar, pentru a cartografia desenele rupestre de pe marele platou Tassili. Toată călătoria va dura șaisprezece luni. În condiții de climă de la -10 C noaptea până la 50 C ziua la umbră, corpul expediționar a catalogat mii de desene, a fotografiat și a filmat în neștire. Lăsând la o parte toate vicisitudinile călătoriei, Henri Lhote va scrie: „aveam în schimb libertatea, acea magnifică libertate a orizonturilor vaste, a văzduhului pur, un cer aproape veșnic albastru.”
 |
| Henri Lhote, 1956 |
Un glob pământesc stă permanent într-un loc de unde poate fi observat ușor. O oglindă devine sferă. Un chip privește. Soarele apune repede, iarna a luat în stăpânire locul. În casă, ferit de frig, deschid cartea, văd imaginile. Începe călătoria.
* Henri Lhote, Frescele din Tassili, ed. Meridiane, 1966, 79-80.
Inconturnabil...asa mi se pare...globul ....de aici....filmele lunii decembrie....ma inviti la film?
RăspundețiȘtergereNu te cunosc, dar te-aș invita!
RăspundețiȘtergereTrebuie să rezolvăm doar distanța.
Ştii că în orice călătorie, pe dinăuntru timpul te trăieşte altfel decât pe dinafară, oricare pas fiind al unei durate sufleteşti.
RăspundețiȘtergereUnele călătorii au câteodată o îndelungă gestaţie în care cresc gândul, îl feresc de vânturi contrariante.