Ultimii

Decolorarea intervine atunci când timpul -evul, a trecut. Este o stare, nu o nuanțare. Pergamentarea a dat naștere scrisului, informației transmise. Îmbătrânirea este rătăcirea mesajului. Atunci culoarea trece spre violet, o scurgere de viteză. În schimb se salvează întregul. Ultima amprentă a existenței.

Privesc viața mea ca fiind un trandafir -asta ca să fiu într-un fel original, nicidecum. Alții au văzut râul sau vântul, sigur mai dinamici și mai expresivi. Eu, un epigon ce trage la țărm o căruță. Ea se vrea barcă și vita delfin.

Static rețin doar epuizarea. Sunt momente în care sunt epuizat. Lipsit de forța de trăi. Aici este minciuna; niciodată nu spunem nu vieții. Sinucigașii spun nu trăirii. Lipsa educației. Lipsa vieții, în contrabalans cu trăirea. Azi futem, bem, ne drogăm, ne futem, ne bem, ne drogăm. O ecuație cu două necunoscute: eu-l și be-ul (persona).

Nu este necesar niciodată refuzul, este absurd drumul. De fiecare dată mi-am imaginat că pot urma poteca altora, a acelor genii, sau poeți, sau pictori... și de fiecare dată aflând despre ei (citind), mi-am dat seama de felul în care ceea ce este nu este ceea ce urmează.