Actual

Lupeni - vedere din Straja

La poalele munților Retezat, salba de mine nu se oprește la Petroșani, ea urcă chiar mai sus, spre Obârșia Lotrului. Lupeni ar fi un început și Petrila un sfârșit de itinerar carbonifer. Dar iată, că ieșind la suprafață, spre Jiu, se poate schia. Și nu minerul a schiat, poate fiul său, însă cert este că nepotul are mari șanse.

Drumul spre Straja este incert din pricina îngustimii și a lipsei trotuarului. Din Lupeni ai impresia că pornești spre o potecă. Mai târziu se deschide în largi meandre ce urcă muntele. Asfaltul apare în dauna betonului și se ivesc chiar două benzi.

În câțiva zeci de ani prioritățile s-au schimbat, economia s-a mutat. În trecut, turiști obosiți, ce apucau pe cheile Buții, ajungeau la Câmpu' lui Neag pentru a cumpăra pâine, ca mai apoi să urce la cabană, la Buta și mai departe prin Șaua Plaiului Mic, apoi Custura, să vadă splendoarea Munților Retezat. Astăzi asemenea vilegiaturiști sunt mai rari, în schimb la Straja, în partea opusă, spre Valea Jiului, stațiunea este plină ochi, este adevărat, iarna.

Retezatul se făcea și iarna, cei care reușeau o traversare, erau priviți ca cei veniți din Himalaia, o exagerare desigur, în acele vremuri nimeni nu visa la Nepal. Erau doar poze.

Astăzi, cred că nimeni nu mai face Retezatul iarna, este o exagerare; a traversa Retezatul iarna, pentru ce? În aceeași ordine de idei, îmi apar construcțiile miniere, turnurile de ventilație a puțurilor miniere, cele de răcire, cele de evacuare -ale termocentralei. Pentru ce?

turnuri de răcire - Termocentrala Lupeni - în spate munții Parâng

Pentru că toate acestea fac parte de fapt din existența mea, așa cum deasupra formelor hiperbolice, aliniate și fiecare altfel finisate, puteam ghici cu ușurință vârful Parângul Mic și drumul de coastă spre vârful Cârja. Traseul alpin Cârja - Parângul Mare, este cel mai înalt din țară, rareori scade sub 2500 de metri.
Aceste turnuri vor deveni muzee, ele trebuiesc redefinite în viitor ca obiecte de artă contemporană, dărâmarea lor ar fi inutilă și costisitoare.

Într-un timp scurt, mi-am desenat în mintea mea viitorul roman, al celui venit dintr-un trecut ce trăiește un prezent agonizat de schimbări rapide, de incertitudini. Dorește un viitor și odată ajuns acolo își dă seama că nu se poate adapta. Lumea din viitor este prea bună, prea spectaculară, doritoare de salvare, iar el însuși deveni astfel un mare salvat.

Reîntors în trecutul drag lui, constată că știe prea multe, normal, lumea îl vede ca pe un geniu, partidul pune ochii el. Ajunge nomenclaturist, trasează sarcini. Propune ca ocolo unde-i place lui să se facă lucruri nebănuite și neîncercate de alții, schimbă prezentul de unde a plecat..

Când moare și moare fără ca să mai ajungă în prezentul lui, are cel mai mare regret: că nu știe ce se va alege de marile lui proiecte, construcțiile gigantice, întinderile acvatice și traversările nemăsurate.