Identitatea materială - Hölderlin

Una din caracteristica scrierii lui Hölderlin, nu singura, este lipsa de timp. Scrie ca și cum îl fugărește ceva. În această fugă îl face pe cititor să rămână în spate. Distanța se mărește și asemeni unei coloane a infinitului, aceasta apare numai atunci când o percepem. Nota ce apare în fraza infinită din postarea precedentă, „când poetul va fi stăpân asupra spiritului”, se referă la identitatea materială.
Ceea ce apare datorită materialului și dispare datorită transformării.

„Identitatea materială?
Ea trebuie să fie inițial pentru materie,
înaintea transformării,
ceea ce în spirit corespunde unității dinaintea transformării ideale;
ea trebuie să fie punctul sensibil convergent al tuturor părților.
Și materia trebuie, ca și spiritul,
să fie însușită și reținută din liber interes de către poet,
dacă este prezentă în întreaga sa ființă,
dacă impresia pe care a făcut-o asupra poetului,
prima plăcere - care ar putea fi întâmplătoare - a fost cercetată și găsită ca fiind receptivă pentru tratarea spiritului și eficientă,

potrivită pentru scopul urmărit, anume cel ca spiritul să se reproducă în sine și în altele,
și dacă după această cercetare materia este din nou simțită,
generată din nou în toate părțile sale și cuprinsă într-un efect încă nerostit,
doar simțit.
Iar acest efect constituie de fapt identitatea materiei,
pentru că în ea se concentrează toate părțile.
Dar acest efect rămâne nedefinit,
materia încă nu este dezvoltată.

Ea trebuie exprimată clar în toate părțile sale,
reducându-se astfel vitalitatea impresiei sale de ansamblu.
Asta deoarece în efectul neexprimat materia este cunoscută poetului, dar nu și altora.

Pe deasupra, în efectul neexprimat reproducerea spiritului încă nu s-a realizat cu adevărat,
efectul dându-i spiritului doar capacitatea imanentă a materiei de a cunoaște și tendința de a realiza reproducerea.
Materia trebuie deci dispersată, impresia de ansamblu oprită, iar identitatea trebuie să devină o aspirație dinspre un punct spre celălalt, impresia de ansamblu constituindu-se astfel încât punctul de pornire, cel central și cel final se regăsesc în cea mai intimă relație, iar la sfârșit punctul final revine asupra celui de pornire iar acesta revine asupra celui central.”

Friedrich Hölderlin, Pagini teoretice, Paralela 45, 2001, nota de subsol a autorului, pag.47-48.