Cineva mi-a povestit că citise despre invaziile barbare, despre unul din momentele în care Roma, asediată, îşi trăia ultimele clipe de capitală a unei civilizaţii care deja dispăruse. De pe ziduri doi romani privesc valuri întregi de barbari ce veneau spre ei. "Ne-au învins", spune unul dintre ei. "Nu, spune celălalt, uită-te atent, deja au învăţat ce este drumul, vin numai pe el."
Remarcă subtilă în a vedea în viitor altceva decât distrugerea şi căderea. Acum că germanii au învăţat ce este drumul, vor să întoarcă civilizaţiei mediteraneene învăţătura, mult mai amplă şi mai solidă şi tot de la Roma venită: disciplina.
Cum şi arcul prin săgeata sa îşi mai greşeşte ţinta, acest export cultural este îndreptat asupra Greciei de către Germania, era poate mai nimerită altă ţară, dar uneori şi în politică încordarea prea puternică face să devieze sensul real al acesteia. Dar Grecia este o diletantă a disciplinei, inventarea democraţiei a fost tocmai ocolirea acesteia, a unei ordini stricte.
Poate unica formă a disciplinei a fost falanga şi ea venită din nordul ţării, de la munte cum am spune noi.
Nu cred că citindu-l pe Platon devii mai ordonat, dar în schimb citindu-l pe Nietzsche vei reuşi în mare măsură. Dar Nietzsche adora Grecia, adora toată cultura acesteia, politeismul, diversitatea, tragismul teatrului grec, dar nu pe Platon, şi pe Socrate mai ales nu-l putea suferi. Să fie oare semnul unei decadence cum scrie filosoful german în Amurgul idolilor?
Să fie oare o reîntoarcere, prin asta grecii să-şi amintească de ceea ce au mai scump în trecutul lor? Cam mare preţul pentru ei şi uluitoare a fi încercarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc