Bărbatul privi cutia. Când o luă în mână privi spre zei. Când se opri asupra uneia dintre feţele cutiei şi privi spre ea, se văzu acolo, într-o viaţă, cu o femeie, cu copii. Privind mai atent îşi dădu seama că este fericit acolo, în cutie. Ridică din nou privirea spre zei, dar ei tăceau. Atunci roti cutia în mâini şi privi din nou spre ea şi se regăsi în altă faţetă, cu o altă femeie şi cu alţi copii. Nedumerit, o roti iar, altfel, când se opri la una din feţele ei, acolo văzu o altă viaţă a lui.
Bărbatul trăia în cutie o mulţime de vieţi şi toate ale lui şi toate în acelaşi timp. El singur îşi dăduse seama de asta, tot el încerca să-şi aducă aminte de ceva, dar toate vieţile se suprapuneau acum atât de apăsat încât memoria nu putea pătrunde. Puse cutia înapoi, pe masa de cristal şi privi, din nou, spre zei. Tot singur realizase că pornea în călătorie, în călătoria vieţii lui în care va întâlni aceste femei, cu care va avea copii, poate nu cu toate, dar nu ăsta era scopul. Scopul era să-şi amintească ca să poată să aleagă o singură poveste, o singură cale în care să nu obosească şi în care să înveţe cât mai mult. Dacă va reuşi în prima va avea parte de următoarea şi tot aşa. Va trebui să-şi drămuiască puterile şi să judece, dar mai ales să-şi amintească.
Dar ce însemna de fapt să reuşească în acea primă poveste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc