Cel din noi şi de peste tot

Dacă toată viaţa mi-am dedicat-o salvării sufletelor, lucrul acesta nu trebuie privit ca o formă de altruism. Pur şi simplu trebuie să fie căutat în ceea ce eu mult mai devreme am dorit, am sperat sau chiar am făcut. Mi-am spionat părinţii din momentul când acele unde sonore ce se învârteau în jurul meu s-au transformat brusc în semnale inteligibile şi fără nici o eroare le înţelegeam perfect. Cred totuşi că nu ştiam încă să merg, dar din colţul meu auzeam toată casa; cum respirau plantele, cum dormea câinele sau cum se ardeau becurile,
prin asta în cele din urmă am ştiut ce are să se întâmple.
Îmi plăcea să aud poveştile spuse de oameni, mai ales că eu nu cunoşteam niciuna şi cum aşi fi putut, dacă nici măcar nu ştiam să citesc. În schimb ştiam toate zvonurile ce străbăteau cartierul, de la fereastra mea nu numai că se auzea foarte bine, dar se şi vedea în jurul ei pe o distanţă mare. Înainte de a merge la şcoală ştiam să citesc de pe buzele oamenilor. Binoclul bunicului îmi folosea acum destul de bine la asta.
La şcoală eram folosit pe post de martor tot timpul, faptul că ţineam minte toate dialogurile colegilor, şuşotelile lor, chiar şi gândurile cred, mă făceau un personaj demn de toată încrederea. Profesori deveneau uimiţi la cunoştinţele mele, dar nu la cele ce ţineau de şcoală, ci la cele care frământau urbea, de la primar şi consilieri, la pompieri şi coşari. Puteam foarte bine să câştig pariuri, să emit prognoze sociale, să amân greve şi toate acestea din cauza acelor vorbe care-mi treceau pe la ureche şi care însumate acolo, între urechi puteau da naştere la ipoteze, la jalonarea unui viitor, la siguranţa unei concluzii.
Dacă mă întrebaţi de note pot spune că eram un mediocru şi starea aceasta nu puteam să o depăşesc, nu puteam să mă ridic mai sus de ea din cauza timpului petrecut pe străzi, în cafenele sau birturi, în săli de cinema în care rulau filme slabe şi unde se întâmplau de fapt cele mai înălţătoare apropieri. Puteam să smulg o şoaptă în mijlocul unui dialog promiţător de pe ecran, de pe buzele amantei înainte ca şi directorul ce o ţinea în braţe să o înţeleagă şi nu o va înţelege niciodată pentru că eu i-am furat-o. Mult timp după aceea, aflat disperat între reporteri, el va retracta totul; că nici măcar la un cinematograf nu a intrat în ultimii zece ani.
Mai târziu, nu contează când, am intrat la seminar, la acea instituţie ce scoate călugări şi preoţi cu diplomă. Habar n-aveam de limbile moarte, de catehisme, dar ştiam mult mai multe decât erau scrise în cărţile sfinte şi lumea ştia asta.
Lumea mă privea cu încredere, pe lângă sfaturile care le dădeam, lumeau mă încărca cu toate nedumeririle ei, cu frustrările, angoasele şi dorinţele cele mai ascunse, cele mai imposibile şi eu le duceam pe toate.
Ca un fapt neimportant; poliţia nu dorea să spun ceea ce aşteptau, pentru că ştiau că nu am cum să fac asta, să devin un turnător, o lichea, dar măcar un sfat să le dau. Sfat pe care îl primeau.
Timpul a fost necruţător cu mine şi trecerea sa prin lumea a făcut din mine un personaj important. Aflat acum în centrul unei instituţii religioase ce cuprinde lumea, cunosc cele mai fierbinţi secrete ale lumii. Fără să vreau am rezolvat mistere vechi de sute de ani, toate bănuielile celorlalţi, toate scepticismele ălorlalţi, m-au făcut transformat într-un oracol. Cu un ochi în trecut, cu unul în viitor şi cu nasul în prezent am început să determin totul, să ştiu totul, să bănui totul.
Lumea asta este a mea!
Când am spus asta am începu să mă suspectez, să mă cred ceea ce alţii cred.
Când am început să cred numai în mine, am ştiut că lumea asta este de fapt numai a mea şi eu din colţul meu o văd şi o aud, o coc în minte şi o prefac în ceea ce eu ştiu mai bine. Ce să fac cu tot ceea ce ştiu despre acest univers, când eu tocmai l-am făcut aşa. Este monoton că am ajuns atât de drept aici, părea poate mai util dacă mai acoleam puţin, vreo câteva mii de ani şi totuşi amintindu-mi miliardele, mă sperie somnul. Voi dormi acum puţin ca să uit totul, dar promit că atunci când mă voi trezi voi face o lume mai bună ca asta, pentru că pe asta o cunosc prea bine.