Fata se culcă încet pe pieptul tânărului. Acesta, doar cu capul sprjinit de un pom, stătea culcat pe spate cu ochii aruncaţi în zare. Ar fi privit în sus, în vidul de deasupra sa pentru a înţelege. Mai târziu simţi mirosul.
Ochii parcurgeau linia orizontului pas cu pas, încet, fără ca vreun gând să grăbească mişcarea capului. Când simţi mirosul, privirea căzu pe părul fetei şi cum stătea ea aşa întoarsă, faţa nu i se vedea deloc. Căpşorul ei părea un ghemotoc cu păr mirositor, în asta consta toată odihna fetei; în mirosul deosebit pe care-l degaja. El, imberb, o mângâie cu grijă, cu nasul, apoi cu bărbia, în cele din urmă cu buzele.
După un timp încercă să adoarmă şi el, aşa în poziţia aceea; aşa pentru că nu simţi nici o oboseală, nici o amorţeală, nici un disconfort.
Deasupra lor pomul îşi cocea singur fructele, treaba asta îi luă ceva timp şi de aceea rodul lui trebuia să ajute la ceva.
În acea zi, dacă avem voie să spunem că era o zi, o lumină, un timp; tinerii noştri îşi dormeau ultimul somn fără griji, fără vise, fără gânduri.
Pe băiat îl chema Adam şi pe fată Eva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc