Zboruri

“Pios, am fost întrebat cât stau şi n-am putut răspunde nimic.” …de atunci…

Se întâmplă ca trecutul să devină un periscop prin care prezentul vede în viitor.Un „furios” precum Orwell a scris că „cine controlează trecutul, controlează viitorul; cine controlează prezentul, controlează trecutul” de aceea iată-mă în poziţia unui impostor, care înţelegând trecutul în felul său, deturnează un viitor pe care alţii în acest prezent îl fabrică, îl croşetează şi prin asta ne strecoară acel vierme, flămând dealtfel, care ne va roade, dăruindu-ne nouă datoria lui distrugătoare, devenind mai apoi lacomi şi nimicitori, îngurgitând mesajul, cifrul lui prin care noi descuiaţi mai apoi, despuiaţi mai degrabă, ne vom rătăci în confuzia creată.

De aceea povestesc eu la rândul meu următoarele:

În acea dată nimeni nu mai ştie dacă era noapte sau zi, sau dacă are importanţă existenţa luminii?
Eu înclin să cred că era zi, o zi de decembrie cu mult soare, soare ce inunda calcarul muntelui, iar sub el stâncile păreau că zvâcnesc datorită firelor minerale ce le străbăteau asemenea arterelor organice.

De jos, de la poalele muntelui, ariegarda lui Ali Paşa privea cum cei mai curajoşi spahii se avântau pe stânci tot mai sus. Săreau comic şi din când în când se împiedecau, strigau şi o luau de la-nceput. Privi mai atent spre vârf şi văzu nişte mănuşi albe pe care vântul le flutura, de parcă o femeie le tot trăgea de pe degete şi mai apoi le arunca cu disperare în hăul de dedesuptul lor. Acrobatică mişcare, hipnotizantă în felul ei şi marele paşă rămăsese câteva clipe dezorientat, lipsit de logică; de apărare.Mai apoi veni cântecul, sau sunetul pe care stâncile îl reflectau modificându-l, dar nu era un bocet, ci un imn, o slavă arcuită ce-şi rotea frecvenţa neîncetat.
Mănuşile mici, albe, au început să se-nvârtă; cuprinse de viteză, fâlfâiau. Deasupra lor batiste mari, acopereau vederea. Repede se uniră, cuprinse de-o zbatere începuseră o rotire, ca într-un dans sacru antic. Discul atinse stâncile şi în rotirea lui se dezmembră, aruncând mototoalele albe spre colţurile stâncoase ale prăpastiei.
Ghemotoacele se rostogoliră, şi odată ce se opreau se înroşeau îndată.

Îngroziţi, turcii se retraseră mai jos, de teamă să nu fie zdrobiţi de trupurile umane. După un timp s-au reîntors; cineva a dat mult mai târziu cifrele sacrificiului colectiv.
...
În mijlocul ruinelor milenare de la Kassopi, de unde se vede cel mai bine monumentul, există o placă aproape orizontală, aşezată pe un stativ. În limba greacă şi engleză este descris evenimentul.
"în decembrie 1803, după o îndelungată rezistenţă, munteni din regiunea Souli se retrag din calea unei armate turceşti... o parte ajung în Parga, şi mai departe în Corfu.
...
Spre înălţimile Zalongo se îndreaptă 6 bărbaţi şi 22 de femei împreună cu copiii lor. De acolo pentru a nu cădea în mâinile turcilor, îşi aruncă copiii în hău, mai departe şi ele. Legenda spune că ele au cântat şi au dansat în timpul căderii..."

Statuarul grup al femeilor dansând spre hău a fost creat în 1954 de sculptorul Georgios Zoggolopoulos şi reaminteşte de sacrificiul femeilor din Souli.

La Zalongo se ajunge pe drumul naţional ce străbate litoralul mării Ionice. La aproape jumătatea distanţei între Parga şi Preveza, este localitatea Riza, de acolo cotiţi, indiferent de unde veniţi, numai să fie spre continent, căci altfel ajungeţi pe plajă. De obicei sunt indicatoare bilingve, unde a doua limbă este în caractere latine; mergeţi spre Myrsini, spre Kassopi şi ajungeţi… iar despre Kassopi vom povesti altădată...

photo
http://en.wikipedia.org/wiki/File:The_Souliot_Women_1827.jpg