Privind la bărbatul din faţa mea, mi-am adus aminte de ce-mi spunea mama. De cât de imatură sunt având în vedere că nu aveam niciun prieten şi asta am auzit-o prima oară acum zece ani, dar am reauzit-o şi anul trecut.
Chiar dacă mi-am terminat facultatea şi chiar dacă m-am mutat în capitală de cîţiva ani, mama nu a încetat să-mi pomenească lucrul acesta; că nu am familie, că nu am un bărbat...
Dacă niciodată nu am crezut în ce spunea mama, acum însă revăzându-l pe acest bărbat plimbându-se prin faţa biroului meu, surprinzându-i mişcările prin geamul transparent mi-am recunoscut faptul că mă îndrăgostisem.
Venea săptămânal şi curăţa toată aparatura de birou, înlocuia tonerele, repara sertarele imprimantelor şi de fiecare dată mă surprindeam urmărindu-l. Dacă nu ştiam de ce, acum ştiu.
Am întrebat cum îl cheamă, dar numele lui nu-mi spunea nimic. Lucra de câţiva ani într-un contract individual cu banca şi directorul îi reînnoise anual contractul, în ciuda protestelor celor tineri. Căci aşa cum aflasem, bărbatul acesta se îndrepta spre cincizeci de ani, dar încă se pricepea destul de bine la ce făcea făcând o concurenţă dramatică multor firme din acest domeniu. Dar nu asta era cel mai interesant, iar faptul că deveneam descumpănită datorită sentimentelor ce mă răvăşeau nu mă alerta, ceea ce m-a izbit a fost amintirea tatei.
Pierderea tatălui la vârsta pubertăţii mi-a creat o stare glacială, rigidă cu ceilalţi băieţi şi mai târziu cu toţi bărbaţii.
Dragostea cu care m-a înconjurat tatăl meu, ca unică fiică, a fost probabil fatală prin dispariţia lui, întocmai ca un doliu neconsumat, aşa cum citisem în alte cărţi. Mi-am amintit prin asta de mişcările lui, de felul cum schimba lămpile din televizor în timp ce acesta era chiar conectat. O grijă stufoasă din partea lui atunci când făceam lecţiile, grijă ce acum se poate numi contemporan; pedagogie. Şi dacă memoria nu mă-nşeală acum revăd aceste mişcări la bărbatul care este la câţiva metri de mine, despărţiţi fiind de pereţii de sticlă prin care zgomotul abia trece.
Fără nici o îndoială că m-am îndrăgostit, căci dintr-o dată mi s-a făcut atât de dor de tatăl meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc